CREDITE IMOBILIARE Islanda a lansat anularea parţială a datoriilor gospodăriilor

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 mai 2014

Islanda a lansat anularea parţială a datoriilor gospodăriilor

Islanda a anunţat, ieri, că a demarat cu succes procesul de anulare a unei părţi din datoriile celor care au luat un credit imobiliar, proces care ar putea scuti aproximativ jumătate din gospodării de la plata unei sume de până la 26.000 de euro, transmite AFP, conform Agerpres.

Duminică, Fiscul islandez a inaugurat pagina de Internet pe care islandezii pot să-şi depună dosarul, iar în primele două ore au fost înregistrate 5.000 de solicitări, a declarat unul dintre responsabilii tehnici, citat de cotidianul Frettabladid.

Vineri, Parlamentul islandez a adoptat un proiect de lege care le permite debitorilor să ceară această anulare de la plata datoriilor, suma respectivă urmând să fie finanţată în întregime de către stat.

Măsura este una dintre principalele promisiuni din campania electorală a Partidului Progresului al premierului Sigmundur David Gunnlaugsson, învingător la alegerile legislative din luna aprilie 2013, împreună cu aliatul său conservator - Partidul Independenţei.

Cel mai important punct al acestei măsuri este reducerea principalului datoriei pentru gospodăriile care au contractat un credit imobiliar indexat cu indicele inflaţiei, fără a ţine cont de nivelul veniturilor. Reducerea datoriei este plafonată la patru milioane de coroane (aproximativ 25.900 de euro).

Guvernul de la Reykjavik estimează că de acest plan vor beneficia aproximativ 60.000 din cele 124.000 de gospodării din Islanda, care ar urma să solicite, în medie, 1,1 milioane de coroane (7.100 de euro). Însă, planul Guvernului a dat naştere la critici din partea Fondului Monetar Internaţional, Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa şi agenţiei de evaluare Standard & Poor's, din cauza costului său ridicat şi al beneficiilor economice incerte.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Deci, ma intreb, ca toata lumea, de ce in Romania, conducatorii care s-au perindat in ultimii 24 de ani, n-au avut deloc mandrie nationala si constiinta. De ce ungurii si islanderii si irlandezii si toti ceilalti, adica spanioli, francezi, italieni, germani etc. au mandrie nationala iar noi nu? E-adevarat ca majoritatea masurilor sunt poate exagerate si neprincipiale, insa macar se chinuie si rezolva niste probleme care au ca efect principal ridicarea nivelului de trai national. In schimb, la noi in Romania, dupa 24 de ani de zile, nu avem nici infrastructurile rutiera, feroviara, energetica, care sa incurajeze antrepriza privata, nu avem nici servicii medicale sau de invatamant rezonabile, nu mai avem nici politie in care sa ne incredem, nu mai avem nici medici, nici spitale, nici profesori, nici maistri sau mestesugari care sa-si faca treaba cu grija, etc., nu mai avem nimic. Pardon, avem o datorie de peste 100 miliarde euro. De ce? Dati-mi un raspuns urgent si explicati-mi de ce aflam de problemele pe care le are UE cu tarile ale caror conduceri se gandesc la cetatenii lor, iar cu noi nu are nici o problema. Adica are probleme cu coruptia, hotia, nepotismul si taxele pe orice, oricum, oriunde. N-ar trebui ca toti conducatorii sa raspunda pentru faptele lor? N-ar trebui ca filtrele de selectie folosite in economia privata sa se aplice si in cazul administratiei publice? De ce nu se aplica? Cine protejeaza coruptii, hotii, criminalii? De ce ii protejeaza? De ce nu sunt penalizati sau facuti raspunzatori cei care au condus intreprinderile de stat si care le-au adus la faliment, dar ei castigand averi impresionante?

    Da, ma mai roade o intrebare... De ce Ceausescu a fost omorat pentru asemenea lucruri, care ne lipsesc acum, adica a fost raspunzator pentru anumite lipsuri pe care le avea poporul roman, dar ceilalti nu? Adica ceilalti din trecut si acestia din prezent? Adica Ceausescu a condus singur Romania? Adica nu avea ministri, nu avea consilieri? Adica acum actualii politicieni nu ar trebui si ei sa raspunda cumva pentru starea economiei romanesti? Oricine ar fi ei si orice grad sau functie ar avea? De ce nu raspunde nimeni dintre cei care intr-adevar au cauzat fraudele masive nationale si care au cauzat indatorarea aceasta masiva a Romaniei fara ca banii sa se regaseasca in modernizarea a ceea ce intr-adevar conta pentru dezvoltarea antreprizei private mici si mijlocii? Cum de oamenii acestia se lafaie in bogatie si liniste iar restul romanilor au ajuns sa traiasca de pe o zi pe alta? Cum este posibil ca taranii romani si satele romanesti sa fie la fel ca acum 50 de ani? Imi raspunde cineva? Mai simte cineva aceste lucruri?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb