Acţiunile europene au urmat un curs ascendent ieri, după ce "Countrywide Financial", cel mai mare creditor ipotecar din SUA, a vândut titluri preferenţiale de 2 miliarde de dolari către "Bank of America" Corp. Astfel, au fost influenţate în primul rând acţiunile societăţilor bancare.
Acţiunile "Barclays" Plc, a treia bancă din Marea Britanie, au crescut cu 1,1%, la 640 pence. Titlurile "Société Générale", a treia bancă din Franţa, au urcat cu 1,2%, la 120,72 euro. Acţiunile "Credit Agricole", a doua bancă din Franţa, au crescut cu 1,3%, la 28,07 euro. Titlurile "BNP Paribas" SA, cea mai mare din ţară, au urcat cu 1,2%, la 79,62 euro.
Acţiunile băncii britanice "Northern Rock" Plc, care, anul acesta, au avut cea mai proastă evoluţie din sectorul financiar al ţării, au urcat cu 6,3%, la 773.5 pence.
Titlurile băncii britanice "Standard Chartered" Plc au crescut cu 1,1%, la 1.593 pence. "Standard Chartered", banca britanică ce realizează cea mai mare parte din profitul său în Asia, poartă negocieri pentru achiziţia agenţiei sud-coreene de brokeraj "Hannuri Investment & Securities" Co., informează publicaţia Chosun Ilbo.
Titlurile "Hypo Real Estate Holding" AG, instituţia creditoare care a luat fiinţă prin desprinderea din "HVB Group" Germania, au crescut cu 2,8%, la 40,90 euro.
Acţiunile "Holcim" Ltd., al doilea producător mondial de ciment, au crescut cu 1,2%, la 123,1 franci elveţieni. Compania a înregistrat, în primul semestru din 2007, un profit aproape triplu faţă de perioada similară din 2006.
Titlurile "Lafarge", cel mai mare producător mondial de ciment, au crescut cu 3,1%, la 114,46 euro.
Acţiunile "Alstom", al treilea producător mondial de centrale energetice, au crescut cu 2,1%, la 129,56 euro.
Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au crescut cu 1,2%, la 1.381 pence, ca urmare a ascensiunii preţului cuprului. Titlurile "Anglo American" Plc, a doua din lume în domeniul minier, au câştigat 1,5%, stabilind un preţ de 2.792 pence.
Titlurile MAN AG, al treilea producător de camioane din Europa, au crescut cu 2%, la 100,23 euro. "Dresdner Kleinwort" şi-a modificat în creştere estimarea pentru preţul titlurilor MAN: +14%, la 120 de euro.
Titlurile "DaimlerChrysler", al cincilea producător mondial de autoturisme, au urcat cu 2,2%, la 64,18 euro.
Acţiunile "Siemens", cea mai mare companie de soluţii de inginerie din Europa, au câştigat 2%, preţul acestora ajungând la 92,61 euro.
Titlurile BASF, cea mai mare companie din lume în domeniul chimicalelor, au urcat cu 1,1%, la 93,37 euro.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a urcat cu 0,9%, la 6254,5 puncte, DAX al celei din Frankfurt - cu 0,7%, la 7552,82, iar CAC 40 al celei din Paris - cu 0,8%, la 5561,51 puncte.
Bursele din SUA, la rândul lor în ascensiune
Acţiunile societăţilor listate la bursele din SUA au urmat ieri, în deschidere, un curs ascendent, după ce "Countrywide Financial" Corp. a obţinut 2 miliarde de dolari în schimbul unei părţi din capitalul său.
Acţiunile "Countrywide" au crescut cu 11%, la 24,15 dolari.
Analiştii de la "Wachovia" Corp. şi "Friedman, Billings, Ramsey & Co." şi-au modificat în sens pozitiv recomandarea pentru acţiunile "Countrywide": "market perform", de la "underperform".
Adţiunile "Bank of America" (a doua bancă din SUA, care a cumpărat titluri "Countrywide") au urcat cu 34 de cenţi, la 51,99 dolari. Acţiunile "Goldman Sachs Group" au crescut cu 2,56 dolari, la 180,45 dolari.
Indicele Standard & Poor"s 500 a urcat cu 0,4% la ora 9:39 a.m, pe piaţa din New York, ajungând la 1.469,91 puncte. Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,3%, la 13.279,46, iar Nasdaq Composite - cu 0,2%, la 2.558,61 puncte.
Pieţele asiatice au crescut pentru a patra zi consecutiv
Acţiunile tranzacţionate pe pieţele din Asia au crescut ieri, pentru a patra zi consecutiv, ca reacţie la injecţia de două miliarde de dolari făcută miercuri de banca centrală a SUA (Fed) pe piaţa bancară americană. SUA reprezintă o piaţă de desfacere extrem de importantă pentru exportatorii asiatici.
Acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă din Japonia, au urcat cu 4,6%, la 1,13 milioane de yeni. Creşterea este cea mai importantă înregistrată după octombrie 2005. Acţiunile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare bancă din Europa, au crescut cu 0,9% pe piaţa din Hong Kong, la 141,20 dolari HK. Titlurile "Macquarie Bank" Ltd., cea mai mare bancă de investiţii din Australia, au câştigat 3,1%, stabilind un curs de 77,20 dolari austraileni.
Acţiunile "Honda Motor" Co., al doilea producător auto din Japonia, au urcat cu 2,5%, la 3.720 yeni. Evoluţia acestor titluri a fost influenţată şi de deprecierea monedei locale, yenul. Un yen mai slab favorizează profiturile obţinute de companie în afara graniţelor.
Titlurile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale, au urcat cu 5,9%, la 6.260 yeni. Titlurile "Nintendo" Co., al doilea producător mondial de jocuri video, au crescut cu 7,3%, la 53.600 yeni.
Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au urcat cu 6,5%, la 37,70 dolari australieni, acesta fiind cel mai mare preţ de închidere de după 25 iulie. Compania a obţinut un profit record în primele şase luni din 2007.
Titlurile "Rio Tinto Group", a treia companie minieră din lume, au câştigat 6,5%, încheind ziua cu un preţ de 91 dolari australieni. Acţiunile "Sumitomo Metal Mining" Co., al doilea procesator nipon de cupru şi cel mai mare producător de nichel din ţară, au urcat cu 7,4%, la 2.250 yeni.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 2,6%, la 16.316,32 puncte. S&P/ASX 200 al pieţei din Australia a crescut cu 2,6%, la 6159,70, iar Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 2,8%, la 22.966,97 puncte. Ieri au crescut toate bursele din regiune, cu excepţia celor din India (-0,6%) şi Pakistan (-2,6%).