Creştere record pentru investiţiile străine din Marea Britanie

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 iunie 2005

Investiţiile străine în Marea Britanie, a doua mare economie a Europei, au sporit cu 31% în exerciţiul fiscal 2005, aceasta fiind cea mai mare creştere anuală pe segmentul analizat. Companiile străine au investit în 1.066 de proiecte în anul fiscal încheiat la data de 31 martie, comparativ cu 811 în anul anterior, potrivit datelor Agenţiei britanice pentru Comerţ şi Investiţii. Noile proiecte au creat aproximativ 39.592 de noi locuri de muncă, cu 55% mai mult decît în anul precedent. Agenţia nu a publicat, însă, datele privind valoarea investiţiilor. Cele mai multe investiţii au fost realizate de companiile americane - 464 de proiecte, care au generat 17.730 de locuri de muncă. Urmează Canada - cu 67 de proiecte, Germania - cu 60, şi Franţa - cu 57. Cea mai mare creştere au înregistrat-o proiectele din sectorul tehnologiei informaţiei (61%) şi din cele farmaceutic şi al biotehnologiei (38%).

"Marea Britanie este o destinaţie europeană de top pentru investitori", consideră Alan Johnson, secretar de stat pe probleme de comerţ şi industrie.

Economia Marii Britanii, care însumează 2.100 miliarde de dolari, a crescut în medie cu 2,8% în fiecare an, începînd cu 1997. Comisia Europeană estimează că şi în acest an economia britanică va creşte cu 2,8%, astfel că va depăşi expansiunea din cele 12 state care împart moneda unică (euro). Autorităţile de la Bruxelles anticipează o creştere economică de numai 1,6% pentru zona euro, în acest an.

De menţionat că investiţiile străine directe în Germania şi Franţa, cea mai mare, respectiv a treia economie europeană, au scăzut în 2004, potrivit cifrelor Organizaţiei pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică. Marea Britanie a atras 78 de miliarde de dolari anul trecut, fiind al doilea receptor de investiţii străine, după Statele Unite ale Americii, care au beneficiat de 107 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb