Creşterea pieţelor de acţiuni din Rusia îngrijorează autorităţile

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 februarie 2006

Creşterea "ameţitoare", din ultimul an, a pieţei acţiunilor din Rusia a luat-o înaintea indicatorilor economici principali, situaţie care nu este lipsită de pericol, avertizează autorităţile de reglementare financiară din ţară. Oleg Viughin, şeful Serviciului Federal al Pieţelor Financiare din Rusia, s-a întîlnit, săptămîna trecută, cu miniştri ai Cabinetului rus, prilej cu care a obţinut sprijinul pentru iniţierea unui pachet de reformă în domeniu, menit să creeze pieţe de capital mai mari şi stabile.

Indicele pieţei RTS a crescut, spre exemplu, cu 83% în 2005, iar de la începutul anului în curs a înregistrat o ascensiune de 20%, depăşind deja estimările multor analişti pentru 2006. "Acesta este un fenomen temporar, iar astfel de creşteri rapide nu numai că nu au un fundament economic, dar ele prezintă şi un anumit pericol", a spus Viughin. Domnia sa a sub-liniat că, în vreme ce Rusia a fost, în mod curent, una dintre pieţele cu cea mai mare stabilitate, aceasta s-a îndreptat către un nivel întîlnit în ţări precum Africa de Sud şi Thailanda, care au "pieţe balon". În regiunile res-pective, pieţele de acţiuni au valori de două ori mai mari decît Produsul Intern Brut, însă fluctuaţiile lor sînt semnificative.

Pe de altă parte, Gherman Gref, ministrul rus al economiei, este de părere că valoarea de peste 600 de miliarde de dolari (504 miliarde de euro) reprezentînd capitalizarea burselor din Rusia, este echivalentul a 79% din PIB-ul ţării.

Analiştii ruşi consideră că piaţa Rusiei a crescut uşor în 2004, evoluţia sa fiind sub nivelul mondial. La momentul res-pectiv, investitorii erau speriaţi de asaltul juridic la care au recurs autorităţile împotriva lui Mihail Hodorkovski, cel mai bogat om din Rusia, respectiv fondatorul gigantului petrolier "Iukos". În perioada aceea, piaţa acţiunilor din Rusia a scăzut simţitor, îndeosebi în ziua în care Hodorkovski a fost declarat vinovat de fraudă şi evaziune fis-cală. Ulterior, însă, piaţa s-a redresat. Specialiştii mai susţin că piaţa Moscovei a consemnat, într-un an (în 2005) o creştere care trebuia, în mod normal, înregistrată pe o perioadă de doi ani.

Creşterea s-a produs îndeosebi spre finele anului trecut, după mult-aşteptata eliminare a restricţiilor care îi vizau pe investitorii străini ce deţin 49% din acţiunile "Gazprom". Oleg Viughin consideră că pe pieţele de acţiuni din Rusia ar putea fi lansate oferte publice iniţiale de 20 de miliarde de dolari în 2006, printre care cea a companiei petroliere de stat "Rosneft". Titlurile acestei societăţi vor fi listate în mod simultan în Rusia şi pe plan internaţional. Directorul "Rosneft", Serghei Bogdancikov, a anunţat, chiar săptămîna trecută, că în urma ofertei publice compania ar putea obţine suma de 20 de miliarde de dolari.

Analiştii străini nu împart părerea lui Viughin privind supraevalarea pieţei ruseşti, sugerînd că acesta nu urmăreşte decît să îi convingă pe miniştri să îi sprijine reforma. Pachetul său legislativ, planificat să fie aplicat vreme de trei ani, include îmbunătăţirea infrastructurii pieţei, reducerea barierelor legis-lative privind accesul pe pieţele de capital, respectiv consolidarea raportărilor financiare. Viughin mai consideră că trebuie accelerată dezvoltarea investitorilor instituţionali interni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb