CRISTIAN BUŞOIU: ''România are o imagine foarte bună în Congresul SUA"

C.A.
Politică / 29 aprilie 2022

''România are o imagine foarte bună în Congresul SUA"

România are o imagine foarte bună în Congresul SUA şi vom continua să lucrăm împreună la consolidarea parteneriatul dintre SUA - România şi UE, afirmă europarlamentarul PNL Cristian Buşoi după o vizită în Statele Unite, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie din Parlamentul European, conform News.ro.

"În calitate de preşedinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie din Parlamentul European am fost săptămâna aceasta într-o misiune diplomatică la Washington. M-am întâlnit cu membri ai Congresului SUA, democraţi şi republicani din Senat şi Camera Reprezentanţilor, oficiali ai Departamentului de Stat şi experţi de top ai principalelor Think - Thank-uri ale Statelor Unite. Am fost bucuros să aflu, din discuţiile cu toţi oficialii cu care m-am întâlnit, că ţara noastră se bucură de o reputaţie foarte bună. Ni s-au transmis mulţumiri şi aprecieri pentru felul în care românii s-au implicat în gestionarea crizei refugiaţilor din Ucraina, dar şi pentru devotamentul pe care România îl arată faţă de parteneriatul pe care îl avem cu SUA şi NATO. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă sunt foarte respectaţi şi apreciaţi în Congresul SUA", afirmă europarlamentarul liberal.

Acesta precizează că în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut la Washington, temele de discuţie s-au concentrat, în special, pe situaţia securităţii aprovizionării cu energie.

"Am reamintit determinarea totală a UE de a renunţa, cât mai repede posibil, la gazul rusesc, iar parteneriatul dintre SUA - UE pentru livrarea cantităţilor suplimentare de LNG către Europa reprezintă o parte importantă a soluţiei. Pentru asta avem nevoie însă de investiţii în terminalele LNG atât în UE, cât şi în SUA, contracte pe termen lung, valabile cel puţin 15 - 20 de ani şi o cantitate minimă de gaz, care să justifice investiţiile de pe ambele continente", notează Cristian Buşoi.

De asemenea, el relatează că a insistat, în cadrul întâlnirilor, pentru o mai strânsă coordonare la nivel politic, întărirea rolului NATO în regiune şi accelerarea adoptării TTC, tratatul care va accelera schimburile economice şi va rezolva o parte din problemele comune.

Implementarea Pactului Verde European (Green Deal) şi a Fit For 55 şi o mai bună coordonare pentru implementarea Acordului de la Paris şi lupta împotriva schimbărilor climatice au fost alte puncte importante pe agenda întâlnirilor.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb