Politologul Cristian Pârvulescu spune că prin anunţul privind intenţia de a candida la Preşedinţie Nicuşor Dan a "furat startul" punând partidele în defensivă, transmite news.ro. Potrivit analistului, candidatura acestuia este "redutabilă" pentru că e un independent, iar dacă va fi susţinut de PNL, care are organizaţii în multe zone rurale, are şanse să câştige alegerile. "Dacă nu este susţinut de PNL şi rămâne doar cu USR, devine complicat", consideră Pîrvulescu. Pe de altă parte, afirmă politologul, la acest moment, românii sunt înclinaţi spre un independent, cu atât mai mult unul cunoscut, care are "o istorie a luptei cu partidul şi cu mafia" şi care "nu e străin total de politică". Despre Ilie Bolojan, analistul spune că acesta a înţeles că acum "nu e momentul politicienilor".
"Spre deosebire de alţi independenţi, ceea ce a preferat domnul Nicuşor Dan a fost să fure startul, să-şi anunţe candidatura de la început, fără nicio ambiguitate. Ori partidele trebuie să se raporteze la această candidatură. Chiar dacă e doar un anunţ, deci nu există încă o candidatură oficială. Este o intenţie politică, iar intenţia sa este de a pune partidele politice în faţa responsabilităţilor în raport cu cetăţenii", a declarat pentru news.ro politologul Cristian Pîrvulescu.
Conform acestuia, după anularea alegerilor, discuţiile despre intervenţia Rusiei şi scandalul legat de TikTok, Nicuşor Dan impune partidelor să se concentreze pe un obiectiv comun: susţinerea candidaturilor pro-europene la alegerile prezidenţiale, punându-le astfel în defensivă, notează news.ro.
"Pentru că reacţia tuturor partidelor politice a fost o reacţie nervos-defensivă. PNL a fost cel mai temperat, fără să dea un răspuns, USR şi PSD au fost surprinse, deşi nu înţeleg de ce, pentru că Dan îşi anunţase intenţia şi era evident că se va întâmpla nu în foarte multă vreme, iar UDMR susţine că nu va avea candidat propriu decât dacă va fi un singur candidat pentru întreaga platformă pro-europeană", spune Pîrvulescu.
În opinia sa, ideea unui candidat unic nu este benefică, deoarece aceasta "legitimează extrema dreaptă, care ajunge în turul doi şi are o platformă, chiar dacă nu câştigă alegerile prezidenţiale".
"Mie mi s-ar părea normal, dacă au înţeles exact mesajul cetăţenilor, ca aceste partide politice să aibă candidaţi diferiţi. PNL-USR un candidat, capacitatea lor este de a-l trimite în turul doi, împreună. Facem calculele şi vedem că se poate. PSD-aliaţii un alt candidat, care nu trebuie să fie un membru de partid, poate fi un independent, dar care să se profileze mai social decât cel al PNL-USR, şi în final a treia candidatură de extrema dreaptă. În felul acesta se pot combate, într-o campanie electorală, ideile extremei drepte. Altfel, ele vor avea pur şi simplu posibilitatea de a se dezvolta şi impune", a explicat Pîrvulescu.
Analistul consideră că Nicuşor Dan reprezintă o candidatură redutabilă, deoarece, pe de o parte, a pus partidele în defensivă, iar pe de altă parte, candidatura sa nu poate fi ignorată, scrie news.ro.
"USR este în cea mai dificilă situaţie, pentru că USR l-a sprijinit pe Nicuşor Dan la alegerile locale, dar acum acesta a făcut o ofertă foarte dură pentru USR, aceea de a fi candidat, lăsând-o pe Elena Lasconi în offside şi anulându-i practic candidatura", a spus analistul politic.
Întrebată dacă, în aceste condiţii, Elena Lasconi ar alege să nu mai candideze la alegerile prezidenţiale, Cristina Pîrvulescu a afirmat că, în opinia sa, va avea loc o dezbatere în interiorul USR, relatează news.ro.
"Sigur, doamna Lasconi are în favoarea ei aproape 1.8 milioane de voturi, dar, pe de altă parte, discuţia legată de imposibilele voturi ale PSD pentru ELena Lasconi rămâne în picioare. Ea, candidată unică a întregii opoziţii sau măcar a unei părţi din ea, nu prea poate să fie. Şi USR era împărtit în trei direcţii: una care o susţinea pe Lasconi, una care îl susţinea pe Nicuşor Dan şi a treia care îl susţinea pe Bolojan. În momentul în care Nicuşor Dan a făcut pasul anunţându-şi candidatura, a făcut ca celelalte două opţiuni să fie doar opţiuni teoretice. El îi obligă să se raporteze la el, iar USR va trebui să rezolve problema. Va fi un partid egoist care se interesează doar de votanţii lui sau, aşa cum explicau în campanie, se vor gândi la interesul superior al României şi atunci vor face o coaliţie cu cel mai apropiat partid ideologic de care se află, adică cu PNL", a explicat Pîrvulescu.
Politologul spune că PSD, şi el surprins, nu pare să-şi dorească să susţină candidatura lui nicuşor Dan, deci va fi obligat să găsească un candidat care să aibă profilul acestuia, dar pentru tipul de electorat al PSD. Totodată, consideră Pîrvulescu, Nicuşor Dan nu pare compatibil cu electoratul PSD, ci mai degrabă cu electoratul moderat din zona antisistem, ultra conservator.
"Electoratul PSD este un electorat pestrit, diferit, un electorat disciplinat în oraşele mici şi zona rurală, un electorat ceva mai liber în marile oraşe, gradul de dependenţă e diferit, iar cei din anumite zone sunt nu foarte departe de electoratul moderat de extremă dreaptă. Altfel spus, în anumite momente ar putea vota cu un candidat de extremă dreaptă, în alte momente nu. Să nu uităm că marele succes din 2016 de la parlamentare al PSD, pe vremea lui Liviu Dragnea, s-a datorat voturilor extremiste, pentru că nu mai existau partide extremiste importante, şi atunci voturile extremiştilor au fost strânse la PSD pentru că nu exista o altă opţiune. Când au apărut AUR şi apoi SOS şi aşa mai departe, aceşti electori s-au dus spre opţiunile care erau cele mai apropiate de ei. Acum, pe o parte dintre ei, cu inteligenţă şi cu un candidat neutru, dar care să fie peste măsura electoratului PSD, ei pot recâştiga acest electorat. Şi pot, deci, să trimită candidatul lor în al doilea tur de scrutin, să repare ruşinea din 24 noiembrie, când PSD nu a ajuns în al doilea tur", spune Pîrvulescu.
Politologul consideră că dacă Nicuşor Dan rămâne candidat, acesta va fi redutabil pentru că este independent, potrivit news.ro.
"Nicuşor Dan are un avantaj, e independent şi un dezavantaj, e independent. În campanie electorală, independenţa îl poate ajuta, dar dacă devine preşedinte, independenţa va deveni un handicap. Nicuşor Dan, fără partid politic, va încerca să-şi creeze propria sa forţă politică, ceea ce va crea o oarecare tulburare în viaţa politică românească. Întărit de legitimitatea alegerii directe a cetăţenilor, probabil că va reuşi să se reconstruiască, să-şi ia partidul înapoi, ca să zicem aşa. Să ia USR-ul adaptat lui şi, de ce nu, o parte din PNL. Ăsta e motivul pentru care USR şi PNL sunt reticenţi acum", crede Pârvulescu.
Întrebat dacă Nicuşor Dan are şanse să câştige voturi şi în ţară, Cristian Pîrvulescu a răspuns că da, cu condiţia să fie sprijinit de PNL, care are organizaţii în multe zone rurale, mai scrie news.ro.
"Gândiţi-vă că PNL este totuşi primul partid al Transilvaniei, are foarte mulţi primari, deci un candidat de genul acesta, pentru care primarii se pot mobiliza, poate obţine voturi. Dacă nu este susţinut de PNL şi rămâne doar cu USR, problema devine complicată, pentru că USR, doamna Lasconi, nu va sprijini o candidatură Nicuşor Dan dacă PNL nu o sprijină", a spus Pîrvulescu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.12.2024, 10:01)
PSD si PNL nu mai sunt credibile,pot propune orice candidat.
Alegerile se vor decide pe teme majore,majoritatea cu tenta nationalista.Atentie,nationali sta si in special economic,nu suveranista,izolationista.Ulti ma va fi doar nisha AUR&friends.
Nicusor Dan nu cuvanta nimic pe subiect si o va scalda la infinit.Cam la fel pe tema parteneriatelor civile sau ce alte teme vor bubui in societate,prin intermediul social apps.
Nicusor Dan a fost ales pe un post administrativ de frica sa nu iasa Firea,Piedone si toata clica si mafia imobiliara care-i sprijinea!Nu sunt votanti de-ai lui care sa-l recomande ca mare manager,administrator.
La Cotroceni oamenii stiu ca ce predica Nicusor nu se poate face,mai ales daca nu ai partid mare.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.12.2024, 10:57)
N-a trecut o zi si acum N.Dan e cu stabilitatea in gura la cateva fraze
E bun si Ciolacu de premier.A inteles si asta ce-au votat oamenii....