Criza din Grecia şi contagiunea regională

Dacă Uniunea Europeană anticipează o creştere a economiilor est-europene în acest an, situaţia financiară a Greciei ameninţă materializarea acestei previziuni, dar şi stabilitatea altor state din zona euro sau doar membre ale UE.

În absenţa unui consens politic cu privire la planul de austeritate propus de premierul socialist Georgios Papandreou menit să reducă datoria uriaşă, grecii riscă să nu primească următoarea tranşă din împrumutul de 110 miliarde euro acordat de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

În acest context, se vehiculează intens posibilitatea restructurării datoriilor Greciei, idee respinsă de Banca Centrală Europeană care insistă pentru continuarea programului de austeritate. BCE deţine cea mai mare parte a obligaţiunilor greceşti, în valoare de 40-60 miliarde euro, plus dublu sub formă de garanţii pentru împrumuturi, ceea ce îi conferă statutul de parte puternic implicată în această criză. Mai mult, BCE se teme că o adâncire a crizei din Grecia ar putea însemna sfârşitul euro, deci implicit dizolvarea de facto a Băncii, al cărei rol este gestionarea politicii monetare comune a ţărilor din zona euro.

În realitate, problemele legate de restructurarea datoriilor Greciei sunt mai complexe decât par, iar "pedepsirea" populaţiei şi guvernului pentru o politică fiscală şi socială prea permisivă nu rezolvă aceste probleme. În primul rând, o mare parte din obligaţiuni sunt emise conform legilor din Grecia aşadar pot fi restructurate de guvernul elen fără acordul prealabil al deţinătorilor de obligaţiuni - acesta este şi motivul pentru care ele se tranzacţionează cu un discount ridicat în acest moment. Oficialii BCE se tem de restructurarea datoriilor Greciei din mai multe motive.

În primul rând, din experienţele ultimelor decenii (Brazilia, Mexic, Argentina, Pakistan, Uruguay, Rusia sunt câteva exemple de ţări care şi-au restructurat datoria externă), restructurarea duce la deprecierea monedei naţionale. Ori, în cazul Greciei moneda respectivă este euro, şi există temerea că moneda unică ar înceta să mai existe în cazul unei încetări de plăţi a unuia dintre statele membre.

Ieşirea Greciei din zona euro nu este nici ea o soluţie, atât timp cât datoriile au fost contractate în euro şi probabil vor trebui plătite tot în această monedă. Membrii zonei euro, BCE şi FMI, nu se pot pune de acord în privinţa căii de urmat, iar singura persoană care putea media aceste neînţelegeri - Dominique Strauss-Kahn - nu mai este "disponibil".

Nesiguranţa de pe pieţele financiare este resimţită tot mai acut pe piaţa valutară şi este normal în opinia mea, ca tendinţa de depreciere a euro să continue în lunile următoare. Paradoxal, monedele care au de câştigat sunt dolarul şi francul elveţian, nu monedele ţărilor emergente. Dimpotrivă, posibilitatea extinderii crizei greceşti la alte ţări vulnerabile ale Europei - cu atât mai mult cu cât listei iniţiale formate din Portugalia şi Irlanda i s-au adăugat mai nou Spania şi Italia - a făcut ca monedele ţărilor din estul Europei să scadă în raport cu euro, evident pe seama nervozităţii investitorilor financiari şi fără o legătură clară cu evoluţiile economice ale acestor ţări. Cu toate acestea, una din vulnerabilităţile majore ale ţărilor Central şi Est Europene este dependenţa de băncile mamă din UE. Grecia, dar şi Portugalia şi Spania au deţineri în sistemul bancar la nivel regional.

În opinia mea, singura variantă politic acceptabilă în actualul context este de prelungire a maturităţiii obligaţiunilor emise de Grecia. Această variantă nu schimbă cu mult situaţia prezentă: sumele de plată pentru guvernul grec ar rămâne însemnate anual, ceea ce nu elimină pericolul unei intrări în incapacitate de plată, la un moment dat. Ar fi doar o cosmetizare a situaţiei pentru economia Greciei, nu o schimbare de fond. Cu toate acestea, nu este sustenabil pe termen lung ca o ţară să aibă un nivel al datoriei publice de 150% din PIB, în creştere de la an la an. Orice program de austeritate al guvernului elen nu face decât să micşoreze creşterea economică din Grecia şi să pună mai multă presiune pe serviciul datoriei, în condiţiile în care dobânzile de plată ar putea creşte semnificativ.

În actualele condiţii, euro a pierdut 5,4% de la începutul lunii mai în faţa dolarului american, coborând în acelaşi timp la un minim istoric în faţa francului elveţian. FMI a avertizat că îngrijorările privind datoria publică din unele state se pot extinde şi ar putea afecta atât ţările Central Europene, cât şi Europa de Est. De la începutul lunii, forintul maghiar a pierdut 2,6% în faţa euro, în timp ce zlotul polonez a evoluat volatil, dar cu amplitudini limitate, pierzând 0,5% în acelaşi interval. Leul a fost în bună parte izolat faţă de îngrijorările vizând Grecia şi Portugalia în primul trimestru al anului, pe seama semnalelor că economia dă semne timide de revenire şi cu largul concurs al BNR care a încercat să menţină moneda naţională în banda de variaţie 4 - 4,1 dar recentele evoluţii au făcut ca leul să piardă teren în faţa monedei unice în ultima săptămână.

Pentru România, perspectivele continuării crizei financiare şi creşterile economice anemice din Spania, Italia, Grecia şi Irlanda au şi o altă conotaţie: o bună parte din românii care lucrează în străinătate sunt localizaţi în aceste ţări. Şomajul, reducerile salariale şi perspectivele negative ale acestor muncitori determină şi un nivel mai mic pentru repatrierile de valută. Astfel, perspectiva reluării consumului din România pe seama banilor trimişi acasă de "căpşunari" este tot mai îndepărtată - ceea ce nu este neapărat rău pentru echilibrele macroeconomice, dar pune o limită asupra potenţialului de creştere economică din ţara noastră.

Impactul crizei din Grecia asupra euro si a tarilor din regiune