CSA: Astra-Uniqa a fost sancţionată deoarece a încălcat flagrant norma CSA

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 iunie 2007

CSA: Astra-Uniqa a fost sancţionată deoarece a încălcat flagrant norma CSA

Compania de asigurări Astra-Uniqa a fost sancţionată deoarece a încălcat flagrant norma Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) privind tarifele de primă, în timp ce restul companiilor au avut doar intenţia s-o ignore, dar n-au făcut-o, a declarat pentru NewsIn Dan Constantinescu, membru CSA. "A fost vorba de o materializare clară privind practicarea unor tarife mai mici decât cele notificate, spre deosebire de alte companii care doar au avut intenţia de a practica tarife nenotificate", a precizat Constantinescu.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a sancţionat compania de asigurări Astra SA cu interzicerea vânzării poliţelor RCA pentru 30 de zile, deoarece firma a oferit, la o licitaţie, tarife de primă inferioare celor notificate Comisiei. Constantinescu a mai spus că acest incident a fost făcut public pentru a-i pune în gardă şi pe ceilalţi asiguratori, de a respecta legea şi de a preîntâmpina astfel de evenimente în viitor. "A fost un incident regretabil pe care compania trebuie să-l înţeleagă. Sperăm ca sancţiunea are şi un rol educativ", a mai spus Constantinescu.

El a explicat că nu au fost semnale din piaţă conform cărora se practică tarife diferenţiate, ci a fost vorba doar des­pre un control obişnuit şi vor acţiona în continuare în func­ţie de gravitatea eveni­mentelor.

Instituţia efectuează controa­le de fond, care se referă la toată activitatea companiei din ultimii doi ani, dar şi inopinante, care se fac în funcţie de sesizările primite, a adăugat reprezentantul CSA.

Compania Astra este atenţionată de către Comisie "să ia toate măsurile necesare în vederea comunicării către brokerii şi agenţii de asigurare cu care are încheiate contracte de intermediere a interdicţiei de a mai încheia asigurări RCA în numele şi pe seama Astra S.A. în perioada menţionată".

Astra Uniqa spune că sancţiunea CSA este un abuz

Astra-Uniqa consideră că sancţiunea primită de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) privind suspendarea temporară a autorizării practicării RCA este abuzivă, reprezintă o interpretare a reglementărilor şi a fost aplicată discriminatoriu, a informat recent compania. Potrivit datelor publicate de Astra-Uniqa, conform unui ordin pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, companiile de asigurări pot practica tarife de prime diferite faţă de cele anuale notificate către CSA, dacă acestea sunt notificate cu cel puţin 30 de zile înainte. Ordinul nu stipulează faptul că aceste tarife trebuie avizate, ci doar notificate autorităţii de supraveghere, se arată în comunicatul de presă al Astra-Uniqa.

Astra-Uniqa susţine că a notificat CSA în data de 19.04.2007 cu privire la o modificare a limitelor inferioare de tarifare a autovehiculelor apartinând unor parcuri auto (vehicule care nu se deplasează în afara graniţelor României sau cu o probabilitate scăzută de a efectua deplasări externe) şi reîn­noiri pentru parcuri auto cu rezultate tehnice foarte bune. Notificarea a avut ca principal obiect oferta Astra-Uniqa pentru licitaţia organizată de o unitate militară din cadrul Ministerului Apărării, în data de 29.05.2007, potrivit datelor publicate de compania de asigurări.

"Având în vedere faptul că Ministerul Apărării este un asigurat tradiţional al ASTRA, iar rezultatul tehnic pe acest cont pe parcursul celor 3 ani de asigurare (2004, 2006, 2007) a înregistrat o rată a daunei de până la 6%, tarifele notificate au avut ca scop oferirea unor condiţii speciale pentru un client tradiţional din portofoliul Astrei. Mai mult decât atât, tarifele de primă ofertate pentru Ministerul Apărării au fost special construite pentru un cont de stat (prime mai mici pentru un cont cu rata daunei foarte mică)", arată comunicatul asiguratorului.

La licitaţie au participat Astra, Ardaf, Asirom şi Omniasig. Cel mai mic preţ a fost ofertat de către Ardaf, tarifele Ardaf fiind cu mult mai mici decât cele notificate către CSA, menţionează comunicatul Astra. În acest moment, în urma depunerii contestaţiei de către Omniasig, licitaţia este suspendată şi, până la soluţionarea contestaţiei încheierea contractului de asigurare nu este posibilă, şi, astfel, sanc­ţionarea Astra-Uniqa pentru "prezentarea unor tarife" la această licitaţie reprezintă un abuz deosebit de grav.

Aceeaşi faptă, invocată de CSA în considerentele deciziei, a fost săvârşită şi de Ardaf, care însă, a fost sancţionat doar cu avertisment scris. Se încalcă principiul, aceeaşi faptă săvârşită în aceleaşi circumstanţe trebuie să fie sanc­ţionată în acelaşi mod, se arată în comunicatul de presă.

"Considerăm că poziţia CSA în această situaţie a fost una părtinitoare, lucru inadmisibil pentru o autoritate de supraveghere, mai ales că acestă decizie a fost luată în momentul imediat premergător campaniei RCA de la jumătatea anului şi aduce grave prejudicii imaginii şi reputaţiei companiei", arată Astra.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb