CSA face precizări

Mirela Antohi, director
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 august 2006

Referitor la articolul "Angela Toncescu, în conflict de interese?!" publicat în ediţia de vineri, 11 august 2006, a cotidianului BURSA, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor face următoarele precizări:

"Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu deţine la momentul actual documente oficiale referitoare la penalitatea fiscală aplicată societăţii ASIROM în sumă de 8 milioane euro, conform celor relatate în articolul la care facem referire, din care să rezulte cauzele dis-punerii acestei măsuri sau perioada pentru care a fost calculată.

Singurul document depus la CSA care face referire la exis-tenţa unei decizii de impunere este Raportul de audit financiar transmis de societate odată cu situaţiile financiare anuale pentru 2005, în care se precizează că obligaţiile stabilite de organele de control fis-cal prin Decizia de impunere nr.25/7 martie 2006, pentru suma totală de 18.663.219 RON, vor fi înregistrate în 2006, conform deciziei conducerii societăţii.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va verifica toate aceste aspecte în perioada imediat următoare şi modul în care sunt influenţaţi indicatorii societăţii.

În ceea ce priveşte suspiciunea că doamna Angela Tonces-cu, Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, s-ar afla într-un conflict de interese, dorim să reamintim cititorilor că deciziile la nivelul Comisiei nu se iau de către Preşedinte exclusiv, ci în baza votului majorităţii membrilor prezenţi ai Consiliului Comisiei, care este format din 7 membri."

NOTA REDACŢIEI: Raportul de audit financiar, menţionând penalizarea de 18 milioane de RON, pe care CSA recunoaşte că îl deţine, este un document oficial. Sesizarea care menţionează aceeaşi penalizare, pe care reprezentantul Broadhurst susţine că a trimis-o la CSA, este un document oficial. Rezultă că CSA ar deţine două documente oficiale consemnând penalizarea la care face referire articolul din ziarul BURSA. Faptul că CSA preferă să afirme contrariul este ceva ce nu ne priveşte.

Cel de-al doilea subiect al replicii CSA - situaţia de conflict de interese creată în jurul preşedintelui Angela Toncescu - credem că este tratat cu superficialitate. Conflictul de interese al unei persoane nu este soluţionat prin aceea că hotărârile la deliberarea cărora participă sunt adoptate prin vot colectiv. Ci prin abţinere de la deliberări şi vot.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb