CSEKE ATTILA: ''MDLPA are resurse pentru plata lucrărilor la podul peste Someş de la Satu Mare''

G.U.
Macroeconomie / 6 februarie 2021

''MDLPA are resurse pentru plata lucrărilor la podul peste Someş de la Satu Mare''

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat astăzi, la Satu Mare, că ministerul pe care îl conduce are resursele financiare pentru plata lucrărilor la cel de-al treilea pod peste Someş din municipiu şi că acesta va fi unul care corespunde mileniului III, conform Agerpres.

"Am venit să vedem că se lucrează şi este foarte bine că se lucrează. Noi suntem pregătiţi cu sumele de bani necesare pentru partea noastră de finanţare şi sperăm foarte mult ca această investiţie care presupune un nou pod peste Someş, cu patru benzi de circulaţie, două benzi pe amândouă părţile, cu trotuare, cu piste de biciclete în ambele sensuri de circulaţie, deci un pod care corespunde mileniului III, este foarte important pentru municipiul Satu Mare. Avem resursele necesare financiare pentru a finanţa acest pod şi sperăm ca în termenul prevăzut de contract să fie şi o lucrare de calitate, pentru că vrem să facem ceva pentru Satu Mare care să dăinuie cel puţin 100 de ani", a spus Cseke Attila.

Primarul Kereskenyi Gabor a arătat că podul este cea mai mare investiţie din Satu Marea din perioada de după 1989, cu o valoare totală a proiectului de 169 de milioane de lei, circa o jumătate din sumă fiind suportată prin PNDL II, notează sursa citată.

Acesta a subliniat că podul nu va fi doar un proiect de infrastructură, ci o adevărată capodoperă arhitecturală, ce va deveni un simbol al municipiului Satu Mare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb