Cu orice preţ

Nu cred că sunt foarte mulţi cei ce-şi mai făceau iluzii cu privire la scrupulele politicienilor noştri. Totuşi, pe undeva, într-un colţ ascuns al sufletului, fiecare dintre noi spera că, înainte de dezastru, există o limită. O baricadă, un ultim recurs bazat pe instinctul de auto-conservare, capabil să-i oprească pe cei angrenaţi în bătălia pentru Cotroceni de la "politica pămîntului pîrjolit" şi a "otrăvirii fîntînilor". Nu de alta, dar nu putem emigra cu toţii, în doar cîteva luni! Tot aici o să trăim, tot din pămîntul acesta o să trebuiască să ne hrănim şi tot din aceleaşi fîntîni o să ne scoa-tem apa, pentru noi, pentru jgheabul vitelor şi pentru grădină. În principiu, nu ne putem da foc la valiză, singuri!

Aşa o fi, dar se pare că politicienii şi strategii lor de campanie sunt de cu totul altă părere. Ei nu au nicio reticenţă să dea foc propriei case, cu speranţa că va lua foc şi casa vecinului! Iar dacă arde tot satul, asta e! "Nu poţi să faci omletă, fără să spargi ouăle!", spun cinicii angajaţi pe bani grei, în stafurile de campanie.

Cam acestea sunt reperele "morale" aşezate de politicieni în cîmpul competiţiei lor pentru privilegiile guvernării.

Guvernul, ca instituţie a sistemului democratic, a fost "aruncat în aer". Niciun fel de preocupare pentru acurateţea juridică a gestiunii prăbuşirii alianţei PD-L, PSD; niciun fel de grijă pentru a salva autoritatea decizională; niciun fel de scrupule în a-şi pune la dispoziţie instrumente noi de guvernare, care sunt alături cu Constituţia; nimic alt-ceva decît febrilitatea schimbării din funcţii a "duşmanilor" şi a numirii în funcţii a "oamenilor noştri". Pe ce criterii? Unul singur, al obedienţei de partid! Păi, nici înainte nu a fost altfel, o să spună cititorul nostru, care este mai perspicace decît al lor! Aşa este, dar măcar, atît cît a existat o coaliţie, ea avea în spate sprijinul unei majorităţi parlamentare care îi putea legitima chiar şi abuzurile. Acum, structura puterii în Parlament nu mai justifică nici măcar venirea la serviciu a guvernului Boc.

Pînă acum, disoluţia autorităţii parlamentare s-a datorat indolenţei parlamentarilor şi totalei lipse de articulare a activităţilor lor în jurul unei agende care să fie relevantă pentru România şi cetăţenii ei, pentru problemele crizei, pentru ceea ce se întîmplă în realitatea imediată, cu noi toţi. Acum, irelevanţa parlamentară tinde vertiginos către apogeu, sub presiunea manevrelor "tehnice", menite doar să blocheze! Noul joc din curticica parlamentară este: "Ghici cine blochează primul, pe cine?" PNL-ul a vrut să blocheze iniţiativa moţiunii de cenzură cu asumarea răspunderii; PSD a contra-blocat asumarea răspunderii cu moţiunea PNL; preşedinţii camerelor blochează fiecare ce nu-i convine, unul dezbaterea moţiunii de cenzură, celălalt pronunţarea pe referendumul propus de Preşedinte; dis-cursurile parlamentare ale miniştrilor "cercetaţi" pentru abuzuri ori nereguli în exercitarea mandatului, blochează procedurile de vot; părărisea incintei blochează realizarea cvorumului. În Parlamentul Româ-niei, neblocate au rămas doar uşile de la intrare, cel puţin pînă la ora la care scriu acest editorial. Nu garantez că vor rămîne tot aşa la ora publicării lui, nu de alta, dar acum îmi amintesc că lifturile au dat primele semne de grevă.... parlamentară, de vreo lună de zile!

Justiţia e lovită şi ea de o hemipareză severă, cu pierderea aproape totală a sensibilităţii şi cu afectarea masivă a motricităţii! Curtea Constituţională se uită fără să-i pese la disoluţia instituţiilor guvernării sub loviturile de ciocan ale abuzurilor "procedurale"; Curtea supremă este inundată de recursurile pe care tot sistemul le înghesuie pe masa ei; curţile de apel sunt doar semi-funcţionale, iar cele de primă instanţă se sufocă sub asaltul petenţilor, năuciţi de neîntreruptele abuzuri ale "autorităţii" asupra drepturilor lor, fie că este vorba de proprietate, fie de alte drepturi fundamentale ale persoanei. Nu mai vorbesc de jungla proceselor pe drept comercial, ori în contencios administrativ. Dacă mîine, prin minune, s-ar opri fluxul dosarelor depuse de petenţi la judecătorii, fără nicio exagerare, nu cred că ar fi suficient un secol pentru ca sistemul nostru judiciar să proceseze, pînă la pronunţare de-finitivă, cauzele care se află în diferite faze de cercetare şi soluţionare.

Pe scurt, sistemul guvernării democratice a fost transformat, de politicieni, într-o cîrpă de şters podelele ringului de competiţie, în care au intrat cu bocancii plini de noroi.