Europa fără America?

Comportamentul prea puţin diplomatic, atunci când n-a fost de-a dreptul violent şi grotesc, al preşedintelui Donald Trump anturat şi anticipat de J D Vance, Marco Rubio şi conspiraţionistul de Brian Glenn în întâlnirea cu preşedintele Volodymyr Zelensky a adus aminte europenilor de mefienţa proverbială a lui Charles de Gaulle, care spunea, referindu-se la alianţa cu SUA: "aliaţi, dar nu vasali". Această formulă expresivă este extrasă din scrisoarea preşedintelui francez către preşedintele american Lyndon Johnson din 7 martie 1966, căruia îi explica motivele retragerii de la 1 aprilie 1966 a ţării sale din comandamentul integrat NATO. Generalul explica că "Franţa consideră că ar trebui (...) să fie modificată forma alianţei noastre fără însă a-şi modifica şi fondul".

Generalul de Gaulle nu se opunea americanilor din principiu şi considera Statele Unite ca pe un aliat esenţial, dar considera că spiritul Alianţei Atlantice semnate în 1949 era modificat substanţial de modul în care s-a organizat militar alianţa. În consecinţă, Franţa va construi cea mai autonomă apărare europeană, inclusiv cu o componentă de descurajare nucleară. Or, după încercarea de umilire în văzul Lumii a preşedintelui ucrainean, a ţării sale dar şi a Europei care încercase - inclusiv prin vizitele la Washington ale preşedintelui francez Macron şi ale primului ministru britanic Starmer - să găsească un compromis faţă de un acord nedrept şi neo-imperialist între SUA şi Rusia privind încetarea focului în Ucraina, viziunea Generalului de Gaulle a revenit în atenţie. Preşedintele Donald Trump a pus Europa în sens larg, adică cu Mare Britanie alături, în faţa unei abrupte reorientării strategice. Aşa cum cerea Generalul De Gaulle încă de acum şase decenii.

Dar în faţa acestei situaţii Europa nu părea deloc unită, ceea ce apărea ca un avantaj major în jocul lui Donald Trump cu Rusia. Pentru a câştiga timp, Emmanuel Macron, cel care a încercat încă din primul său mandat să resuscite gaullismul în privinţa apărării europene şi vorbea de "moartea cerebrală a NATO", a încercat în aceste circumstanţe să folosească ceea ce cotidianul Le Monde numea o "diplomaţie a ostentaţiei" pentru a-l seduce pe imprevizibilul preşedinte american. Dar întâlnirea din Biroul Oval din 28 februarie 2025 dintre preşedintele american şi cel ucrainian a spulberat toate iluziile.

În consecinţă, liderii europeni s-au mobilizat, mai întâi la Londra pe 2 martie când l-au anturat pe preşedintele Zelensky şi l-au asigurat de sprijinul lor, apoi pe 6 martie 2025 la Bruxelles la un Consiliu European extraordinar pe tema sprijinului pentru Ucraina şi securitatea europeană. Scopul acestui Consiliu a fost să aprobe măsurile prezentate de Comisia Europeană la 4 martie 2025 şi care vizau creşterea cheltuielilor pentru apărare la nivel european. Or, nu numai că în concluziile sale din 6 martie 2025 Consiliul European, cu aprobarea tuturor celor 27 de state membre UE, a validat propunerile făcute de Comisia Europeană privind reînarmarea Europei, dar a şi manifestat sprijinul total pentru Ucraina - e adevărat, cu excepţia Ungariei. În Concluziile reuniunii Consiliului se sublinia că negocierile de pace ar trebui să conducă la o "pace cuprinzătoare, justă şi durabilă", că "nu pot exista negocieri cu privire la Ucraina fără Ucraina" şi nici "nu pot exista negocieri care să afecteze securitatea europeană fără participarea Europei". Dar mai ales că "pacea trebuie să respecte independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei". Dar aceste declaraţii capătă o altă importanţă când sunt acoperite de o susţinere de 800 de miliarde de euro. Poate că nu este tocmai o declaraţie de independenţă, dar cu siguranţă acest anunţ răspicat nu pot lăsa indiferent nici Washingtonul şi cu atât mai puţin Moscova.