Cuba autorizează investiţii străine în comerţ

V.G.
Internaţional / 17 august 2022

Cuba autorizează investiţii străine în comerţ

Guvernul cubanez anunţă că urmează să autorizeze investiţii străine în comerţul angro şi cu amănuntul, într-o încercare de a soluţiona penuriile cronice cu care se confruntă Cuba, relatează AFP, potrivit News.ro.

"Din cauza restricţiilor puternice cărora le suntem supuşi, investiţii străine în comerţul cu ridicata şi cu amânuntul, reglementate de stat, vor permite lărgirea şi diversificarea ofertei către populaţie şi vor contribui la o relansare a industriei naţionale", anunţă într-un mesaj postat pe Twitter ministrul cubanez al Economiei, Alejandro Gil.

Guvernul cubanez urmează să-şi păstreze, însă, monopolul asupra comerţului exterior.

În prezent, investiţiile străine în Cuba sunt autorizate numai în producţia de bunuri, servicii şi în câteva sectoare de activitate precum cel hotelier.

Potrivit acestor noi măsuri, întreprinderi de comerţ angro vor putea să fie deţinute 100% de către investitori privaţi, însă comerţul cu amănuntul rămâne supus regimului economiei mixte, aflat în vigoare pe insulă, în care statul îşi păstrează în mod obligatoriu o participare.

70% INFLAŢIE ÎN 2021

Sectorul comerţului din Cuba - controlat de stat - se confruntă cu mari dificultăţi în a capta devize străine şi în a se aproviziona.

Cubanezii sunt obligaţi să strea la coadă pentru a cumpăra alimente şi alte produse de primă necesitate, în pesosul cubanez, în magazine de stat în care oferta este foarte limitată.

Magazine în care este posibilă plata în dolari au început să funcţioneze în 2019. Oferta este, în general, mai largă în aceste magazine.

Această situaţie favorizează piaţa neagră şi alimentează o spirală a inflaţiei.

În 2021, preţurile la consum au crescut, din această cauză, cu 70% în decurs de un an, potrivit unor date oficiale.

În august 2021, Guvernul cubanez a autorizat întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), punând astfel capăt unui monopol al statului care dura de 52 de ani.

Cuba se confruntă, în prezent, cu cea mai gravă criză economică din ultimii 30 de ani, agravtă de pandemia covid-19 şi embargoul impus de Statele Unite insulei comuniste de 60 de ani.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb