CULTURĂ Arta stradală transformă faţa Sibiului

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 5 august 2022

Arta stradală transformă faţa Sibiului

Ediţia a opta a Festivalului Internaţional de Street Art din Sibiu (SISAF) marchează o premieră: prima lucrare de artă din festival transformată în NFT. Cei 8 artişti invitaţi au pictat o suprafaţă totală de aproximativ 900 metri pătraţi. În acest an, în cadrul festivalul s-au realizat 2 instalaţii de artă şi 6 picturi murale, dintre care una va fi animată prin realitate augmentată. Conform organizatorilor, galeria de artă stradală în aer liber din Sibiu, un adevărat reper pe plan naţional şi internaţional, se lărgeşte şi în acest an cu noi lucrări care devin parte din identitatea culturală bogată a oraşului. Noile picturi murale realizate sub tema "Reflections" se alătură celor realizate anii trecuţi, astfel că patrimoniul de artă stradală al Sibiului cuprinde astăzi 112 lucrări şi nu mai puţin de 12.500 metri pătraţi de culoare.

Artistul sibian Horaţiu Bota a finalizat o instalaţie de artă inedită, expusă în Piaţa Huet, pe care a realizat-o printr-o tehnică de alăturare a mii de puncte (stippling) pe un panou de 2.5 metri pătraţi. Lucrarea este prima de acest gen din festival care urmează să fie transformată în NFT cu ajutorul proiectului sibian Mons NFT. Pictura va deveni o lucrare de artă în format digital, ce se alătură unei galerii de 10.000 astfel de creaţii care sunt tranzacţionate pe blockchain. În final, orice iubitor sau colecţionar o poate cumpăra, iar valoarea ei nu este dată doar de arta în sine, cât şi de venitul constant pe care îl primeşte persoana care deţine lucrarea. Prin acest proiect, Festivalul de Artă Stradală din Sibiu se aliniază celor mai noi tehnologii din sfera digitală, pentru a potenţa valoarea artei stradale şi a deschide noi moduri de a o face mai accesibilă în medii cât mai diferite. O altă instalaţie creativă şi spectaculoasă este cea realizată de artistul sibian Graflin', expusă în aceste zile în Piaţa Huet. Acesta vine cu un concept propriu de lucrare, realizată exclusiv din sfoară colorată şi cuie, cu ajutorul cărora a reuşit să redea conceptul reflexiilor, devenind un decor potrivit pentru poze.

SISAF marchează în acest an 6 picturi murale accesibile localnicilor şi turiştilor 365 zile pe an, în cadrul Galeriei de Artă Stradală a Sibiului.

Noutatea ediţiei în ceea ce priveşte alegerea locaţiilor este aceea că nu s-au selectat doar locaţii noi, ci s-a dorit şi refacerea unor faţade pictate cu ani în urmă la festival, dar care necesitau intervenţii. De asemenea, lucrările din acest an vor reuşi să însufleţească cartiere noi ale Sibiului, în care SISAF nu a ajuns până acum, precum o serie de blocuri din zona Calea Cisnădiei şi cartierul Ştrand. În acest an, faţadele a 4 blocuri de locuinţe din Sibiu au fost cu totul schimbate prin arta stradală. Tradiţia picturilor murale de pe unităţi de învăţământ a continuat şi în acest an pe un zid al Şcolii Gimnaziale nr. 4. Artista Maria Makeeva din Cehia, cunoscută la nivel internaţional pentru stilul său minimalist, a pregătit o reprezentare într-un mod inedit a ideii că ceea ce nu avem noi găsim la alţii, iar ceea ce nu au alţii, avem noi, astfel că doar împreună putem forma un întreg. Pictura murală, numită "Two Horsemen", este inclusă într-un proiect amplu al Centrului Ceh, cu ocazia preluării preşedinţiei Consiliului UE de către Cehia.

Toate lucrările din cadrul Festivalului de Artă Stradală din Sibiu pot fi descoperite prin intermediul Sibiu Street Art Tour - un circuit prin locaţiile acestei ediţii, ce poate fi parcurs pe bicicletă. Sibiu International Street ART Festival este un eveniment organizat de Asociaţia ART Factory Transilvania şi cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb