Cum a reuşit Sovata să rămână în topul destinaţiilor balneare din România

Comunicate de presă #Turism / 24 mai

Cum a reuşit Sovata să rămână în topul destinaţiilor balneare din România

Într-o industrie dinamică, în continuă schimbare, aşa cum este turismul, succesul unei destinaţii poate fi o provocare majoră, mai ales în România. Cu toate acestea, există locuri care reuşesc să îşi menţină farmecul şi popularitatea de-a lungul timpului, iar Sovata se numără fără îndoială printre acestea.

Situată în inima Transilvaniei, Sovata s-a impus ca una dintre cele mai cunoscute şi apreciate staţiuni balneare din România, atrăgând vizitatori din întreaga ţară şi din străinătate. Este destinaţia de care ne bucuram odinioară, alături de părinţi şi bunici, dar şi locul spre care ne îndreptăm în prezent, ori de câte ori avem nevoie de un moment de relaxare, mai ales Sovata se numără printre oraşele cu cel mai ozonat aer din ţară, fiind considerată, pe bună dreptate, mica noastră Elveţie.

Dincolo de resursele naturale pe care turiştii le apreciază aici, Sovata s-a dezvoltat şi a reuşit să se menţină pe un trend ascendent datorită investiţiilor făcute în zonă. Un astfel de exemplu este şi Hotel Crystal, în centrul Sovatei, la doar 700 de metri de Lacul Ursu. Cu 104 camere cu design modern, un centru SPA & wellness construit la cele mai înalte standarde, dar şi un restaurant care îmbină bucătăria tradiţională cu tehnicile internaţionale, Hotel Crystal este una dintre principalele opţiuni ale celor care vizitează staţiunea.

De ce este Sovata o destinaţie atât de căutată atât de turiştii români, cât şi de cei străini?

Unul dintre pilonii de rezistenţă ai Sovatei în industria turismului balnear este oferta sa diversificată de terapii şi tratamente recomandate pentru mai multe afecţiuni: neurologice, dermatologice, infecţii bacteriene, boli cardiovasculare, inflamaţii articulare şi nu numai.

Cunoscut drept "Marea Moartă a Europei", Lacul Ursu, singurul lac helioterm din lume, este bogat în sare, minerale şi oligoelemente cu proprietăţi terapeutice foarte puternice. Apa sărată are un efect antiinflamator şi antibacterian, fiind utilă inclusiv pentru inhalaţiile care curăţă aparatul respirator şi ameliorează efectele alergiilor. Pe lângă proprietăţile vindecătoare ale apelor termale, terapeuţii folosesc în centrele spa şi nămolul pentru tratarea reumatismului şi a altor afecţiuni ce ţin de sistemul osos şi muscular.

Mai mult decât atât, Sovata este recunoscută şi pentru preţurile sale accesibile: în staţiune se fac tratamente la cele mai înalte standarde pentru o varietate de condiţii medicale, iar tarifele sunt mai mici decât la spa-urile din ţări precum Ungaria, Franţa, Austria.

Nu în ultimul rând, dincolo de investiţiile în turismul balnear care s-au făcut constant în Sovata, un atu important al zonei este natura înconjurătoare care atrage anual zeci de mii de turişti. Situată la poalele munţilor, staţiunea este înconjurată de verdeaţă, ceea ce contribuie la o calitate superioară a aerului. În acest context, nu este de mirare că Sovata a obţinut nenumărate premii în ultimii ani: cea mai bună destinaţie health & wellness din România (2022), cea mai completă staţiune balneară (2019), iar lista poate continua.

Vacanţa de vară la Hotel Crystal din Sovata

Hotel Crystal dă startul sezonului estival cu o ofertă de Ziua Copilului care include 2 nopţi de cazare (31 mai - 2 iunie) cu demipensiune şi acces la zona spa, cu menţiunea că cei mici beneficiază de cazare şi demipensiune gratuite dacă au până în 12 ani. Preţurile pentru acest pachet pornesc de la 1050 de lei.

Tot în perioada 31 mai - 2 iunie, Sovata va găzdui Vinfest, festivalului vinului, care va reuni producători de vinuri alese, discuţii şi prezentări la masa rotundă cu specialiştii în domeniu, activităţi, proiecţii şi concerte pentru întreaga familie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. rapoartele spun ca turism ro in crash...

    s c c r e t 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb