CUM POT FI SALVATE MARILE ÎNTREPRINDERI ROMÂNEŞTI GM şi Chrysler dau semne serioase de revenire la mai puţin de 1 an de la intrarea în faliment

Americanii ne arată că există viaţă şi după criză şi, dacă avem ochi să vedem, putem învăţa foarte repede şi cum. CFR Marfă, Compania Naţională a Huilei, poate Oltchim şi mulţi alţi coloşi de stat ar trebui să fie atenţi la următoarea schemă: societatea intră în insolvenţă şi primeşte un împrumut substanţial de la guvern, reduce producţia, îmbunătăţeşte liniile de producţie, scade stimulentele salariale. Falimentul o curăţă de datorii.

Pasul următor, societatea iese din faliment şi se impune pe piaţă prin noua strategie de business: scade costurile, regândeşte linia de produse şi creşte calitatea.

În faliment, marele GM a fost împărţit în două firme mai mici, şi anume "noul GM" şi "vechiul GM", acesta din urmă incluzând fabricile şi echipamentul care urmează a fi lichidate în urma falimentului. Cererea pentru intrarea în faliment a fost depusă cu "scopul de a elimina restul impedimentelor pentru o relansare de succes a afacerii", astfel noul GM a achiziţionat majoritatea activelor deţinute de vechiul GM, necesare implementării planurilor sale de afaceri, iar guvernul a şters restul datoriilor bugetare. Simplu, nu? Şi atunci de ce în România nu se face un asemenea plan de salvare? Avem şi noi o economie de salvat...

Falimentul societăţilor GM şi Chrysler nu a durat foarte mult, Chrysler a depus cerere de protecţie pe 30 aprilie 2009 şi noul Chrysler a ieşit din faliment pe 10 iunie 2009, în timp ce noul GM a ieşit din faliment pe 10 iulie 2009, la 39 zile după ce a intrat în procedură.

Pentru ca o asemenea schemă să funcţioneze, statul trebuie să fie dispus să salveze aceste societăţi colos. La momentul intrării în faliment a GM mă întrebam câtă putere mai are statul american de a injecta bani într-un asemenea sac fără fund, exclusiv din motive sociale? Cât de bine se pricepe statul la afaceri? Cum şi cine din aparatul de stat va reuşi să reorganizeze acest balaur cu o mie de capete?

Acum am primit răspunsul la aceste întrebări: pentru societăţi de o asemenea importanţă (nu este vorba numai de salariaţii respectivelor societăţi şi de familiile lor, ci şi de întregi industrii mai mici dependente de activitatea societăţii) statul s-a mobilizat şi a găsit resurse şi soluţii. Salvarea acestor societăţi a devenit prioritatea nr. 1 a administraţiei Obama. Se pare că americanii au reuşit.

Ce nu înţelege Europa, şi aici îmi vine în minte mai ales cancelarul german, Angela Merkel, descurajată că Germania va trebui să ajute financiar Grecia, este că ieşirea din criză costă, iar statul trebuie să investească în societăţi, în lipsă de alt capital investiţional. Conservarea de resurse nu ajută la niciun progres. Cum spune şi presa de azi: Germania, şi prin contaminare, întreaga Europă, ar pierde de trei ori mai mult dacă lasă Grecia să falimenteze decât dacă îşi asumă "pierderea" costurilor salvării Greciei.

Nici nu ştiu de unde să încep analiza acţiunilor guvernului Boc de până acum...tot ceea ce face este contra firii. A salvat societăţi cărora trebuia să le facem de mult paras-tasul şi a băgat în groapă industrii şi categorii sociale care trebuiau susţinute. Guvernul actual sprijină societăţi care distrug mediul (Roşia Montană Gold Corporation) şi lasă să moară societăţi care ar putea contribui la refacerea acestuia (de exemplu, CFR Marfă -un mod de transport nepoluant). CFR Marfă poate fi salvată foarte bine prin schema descrisă mai sus, dar...

"Problema persoanelor şi ţărilor este lenea şi indiferenţa pentru a găsi soluţii şi ieşiri din astfel de situaţii. Fără criză nu există duel, fără duel viaţa este o rutină, o agonie lentă. Fără criză nu există valoare. În perioada crizei înfloreşte ce-i mai bun în fiecare, pentru că fără criză orice vânt este o mângâiere. Dacă vorbim de criză o promovăm, iar tăcerea este o exaltare a conformismului. În loc de toate acestea, mai bine să muncim. Să terminăm odată cu singura criza ameninţătoare: tragedia de a nu dori să luptăm pentru a o depăşi." Se pare că într-adevăr trebuie să fii Einstein ca să gândeşti în acest fel.