Cum pot să scadă preţurile la gaze?

Există doar 3 modalităţi care pot aduce preţuri mai mici la gaze: scăderea costurilor unitare pe componentele de servicii (transport, distribuţie şi înmagazinare), concurenţa ridicată în piaţă şi reducerea fiscalităţii.

Nu există tarife mici, dacă costurile unitare sunt mari.

Gradul anual de utilizare al sistemului de distribuţie la nivel naţional este la un nivel de cca.10% şi este în scădere de la an la an în special ca urmare a stimulării construiri de noi reţele de gaze, fără un studiu de piaţă prealabil, care să arate dacă există interes al consumatorilor pentru a consuma gaze. Se ajunge astfel în situaţia în care, aceste conducte rămân parţial neutilizate deoarece nu se racordează noi consumatori la ele sau nu este un consum sustenabil pentru investiţie. Astfel, investiţiile ineficiente din ultimii 30 de ani, stimulate sau patronate de diferite programe naţionale şi instituţii de stat, şi din ce în ce mai ineficiente în ultimii ani adaugă continuu costuri, fără a crea şi premiza de noi venituri, ceea ce conduce la creşterea costurilor unitare şi implicit a tarifelor şi a preţurilor la gaze. La acestea se adaugă măsurile populiste de acordare a "gratuităţii" pentru a construi reţele de distribuţie pentru unii consumatori care să fie împărţite în facturile tuturor consumatorilor. Oprirea "gratuităţilor" şi aplicarea principiului beneficiarul direct şi exclusiv al unei investiţii trebuie să suporte investiţia pentru a nu genera costuri pentru alţi consumatori, concomitent cu impunerea de către ANRE a unor criterii de eficienţă în Planurile de Dezvoltare a Reţelelor, dar şi al managerilor si membrilor Consiliului de Administraţie, astfel încât să se evite socializarea costurilor şi să se asigure creşeterea eficienţei, poate determina reducerea costurilor unitare, respectiv scăderea tarifelor şi implicit a preţurilor. Acţiunile trebuie să vizeze realizarea de noi investiţii, doar dacă acestea sunt acoperite de o cerere reală şi care să susţină fezabilitatea investiţiei, dar şi schimbarea metodologiei de tarifare care să ţină seama de centre de costuri la nivelul localităţilor şi evitarea subvenţiilor încrucişate sau a socializării costurilor, care există în prezent.

Scăderea preţului gazelor marfă din producţia internă, nu se poate realiza "din pix", aşa cum s-a încercat prin OUG 114 şi OUG 27, deoarece generează impact imediat asupra investiţiilor în noi capacităţi de producţie, ceea ce face ca producţia să scadă şi să crească importurile. Importuri la care nu se pot stabili "din pix" preţurile, şi care în lipsa concurenţei vin cu preţuri mai mari, adică măsura stabilirii artificiale a preţului la gaze erodează producţia internă de gaze, creşte dependenţa de importuri şi măreşte artificial preţul gazelor din import, ceea ce face ca analizând evoluţia preţului pe o perioadă mai lungă de timp lucrurile să arate că preţurile medii reale, plătite de consumator în fapt sunt mai mari decât dacă nu s-ar fi aplicat măsura de protejare a consumatorilor. Singura metodă reală este concurenţa acerbă între furnizori, care să aducă în permanenţă în piaţă preţurile cele mai mici posibile pentru acel moment. Preţurile reglementate sunt natural mai mari decât preţurile din piaţa liberă, deoare acestea sunt suficient de mari încât să acopere orice risc al furniorilor în perioada de reglementare faţă de evoluţia pieţeii en gros, transferând toare riscurile şi costurile consumatorului.

Fiscalitatea în domeniul gazelor în România este una ridicată şi a crescut în permanenţă în ultimii ani. În numele protejării consumatorilor, statul român a introdus în ultimii 15 ani în permanenţă noi taxe şi le a crescut în continuu pe cele existente cu scopul de a obţine bani la bugetul de stat. Fiscalitate mică, înseamnă preţuri mai mici.