Cursa TAROM ROT 421 Bucureşti - Barcelona, de astăzi, 26 Aprilie 2018, operată cu o aeronavă de tip BOEING 737-700, care a decolat de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă la ora locală 08:49, s-a întors din drum dupaă aproximativ o oră de zbor, din cauza unei uşoare fisuri apărute la unul dintre geamurile cabinei de pasageri, conform informării primite din partea companiei.
Reprezentanţii Tarom au declarat că: "decizia comandatului respectă procedura stipulată în manualul de zbor al aeronavei. Siguranţa pasagerilor nu a fost pusă în pericol nicio clipă".
"Aeronava a aterizat în deplină siguranţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, pasagerii au fost debarcaţi, primesc asistenţă la sol şi vor decola în scurt timp către destinaţia iniţială", se arată în comunicat.
Reprezentanţii Tarom au mai declarat: "ne cerem scuze pentru inconvenient, şi vă reamintim că prioritatea Companiei TAROM este siguranţa şi securitatea pasagerilor şi echipajului său".