Vulcanii au devenit o sperietoare pentru operatorii de curse aeriene. Mai multe companii aeriene internaţionale au anulat zboruri spre şi dinspre insula indoneziană Bali după ce s-au înregistrat din nou erupţii vulcanice în urma cărora norul de cenuşă a ajuns până la o înălţime de 10 kilometri în atmosferă, iar mii de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, informează Reuters. Companiile Jetstar şi Qantas au precizat că au sistat miercuri zborurile către Bali din motive de siguranţă din cauza cenuşii vulcanice, în timp ce site-ul de monitorizare a curselor aeriene Flightradar24 a arătat că zborurile către insulă ale companiilor AirAsia şi Virgin au fost de asemenea anulate. Singapore Airlines a anunţat că a anulat un zbor, miercuri, de la Bali la Singapore din cauza erupţiei. Bali este cea mai populară destinaţie turistică din Indonezia şi printre preferatele vizitatorilor australieni. Toate zborurile înspre şi dinspre insula Lombok din provincia Nusa Tenggara de Vest, o altă destinaţie turistică populară, au fost de asemenea anulate, a indicat un purtător de cuvânt al aeroportului local, citat de agenţia indoneziană de presă Antara.
Pe 3 noiembrie, o primă erupţie a vulcanului Lewotobi Laki-laki, din provincia Nusa Tenggara de Est, la o distanţă de circa 800 de kilometri de Bali, a dus la moartea a cel puţin nouă persoane. De atunci, vulcanul a erupt în mod repetat, inclusiv marţi, când au avut loc mai multe erupţii. În perioada 4 noiembrie - 12 noiembrie, 80 de zboruri au fost anulate în Bali, inclusiv din Singapore, Hong Kong şi din mai multe oraşe australiene, a declarat Ahmad Syaugi Shahab, directorul general al aeroportului Ngurah Rai din Bali.
Indonezia, pe teritoriul căreia se află aproape 130 de vulcani activi, este situată pe ""Cercul de Foc'' al Pacificului, o zonă cu activitate seismică ridicată unde se intersectează mai multe plăci tectonice. Coloana de cenuşă expulzată de vulcanul Lewotobi a atins o înălţime de 10 kilometri, iar căderile de nisip vulcanic au acoperit zonele înconjurătoare, au indicat autorităţile.