Actualizare 17:52 Euro Insol: "În mod cert nu putem vorbi de o infracţiune de spălare de bani în sarcina BCR; nici Euro Insol şi nici Remus Borza nu pot fi suspectaţi de săvârşirea unei infracţiuni"
Casa de insolvenţă Euro Insol a transmis, cu privire la investigaţiile solicitate de Curtea de Apel Bucureşti la BCR, în urma unor suspiciuni de spălare de bani, că, "în mod cert" nu se poate vorbi de o astfel de infracţiune în sarcina băncii şi precizează că nici casa de insolvenţă, nici practicianul coordonator Remus Borza nu pot fi suspectaţi de săvârşirea unor nereguli.
"În mod cert nu putem vorbi de o infracţiune de spălare de bani în sarcina BCR, care nu a făcut altceva decât să finanţeze cu 80 milioane de euro un proiect imobiliar pe care după 8 ani de zile şi l-a adjudecat în contul creanţei la mai puţin de jumătate din valoarea finanţării, înregistrând contabil o pierdere de peste 40 milioane euro", se arată într-un comunicat al Euro Insol trimis redacţiei.
Potrivit sursei citate, nici societatea şi nici practicianul coordonator al acesteia nu pot fi suspectaţi de săvârşirea unei infracţiuni.
"La fel de evident nici Euro Insol şi nici practicianul coordonator Remus Borza nu pot fi suspectaţi de săvârşirea unei infracţiuni, fie ea şi de abuz în serviciu câtă vreme toate măsurile şi actele de procedură emise de administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar au fost confirmate de Adunarea Creditorilor cu majorităţi de 96% - 99% din întreaga masă credală şi validate definitiv de instanţele de judecată. Euro Insol a valorificat în cadrul unor licitaţii publice, transparente şi competitive, plecând de la un raport de evaluare întocmit de Jones Lang LaSalle, lider mondial în evaluări, activele din patrimonial debitoarei în insolvenţă INR Management Real Estate, virând la bugetul statului peste 44 milioane lei cu titlu de TVA. Precizăm că, până în prezent, din cauza acestor contestaţii şi plângeri abuzive formulate de o persoană care a încasat 5,2 milioane de lei fără să facă nimic, golind ulterior conturile spre a nu putea fi executată, Euro Insol nu şi-a încasat onorariul de succes", se mai arată în comunicat.
Euro Insol menţionează că, în ceea ce priveşte decizia pronunţată de judecătoarea Camelia Bogdan, va sesiza CSM privind "modul abuziv şi nelegal" în care magistratul a înţeles să instrumenteze această cauză.
"Un judecător învestit cu soluţionarea unei plângeri la ordonanţa procurorului de clasare a dosarului este ţinut să pronunţe soluţia raportat la probele existente la dosarul de urmărire penală, neavând posibilitatea, astfel cum prevede art. 341 c. pr. pen. şi art. 3 alin. 6 c. pr. pen. să încuviinţeze şi să administreze din oficiu probe noi. Or, contrar acestor prevederi, doamna judecător a emis mai multe adrese către BNR, BCR, Euro Insol, Tribunalul Bucureşti, DNA, DIICOT şi alte instituţii, excedând cadrului procesual reglementat de lege", susţine casa de insolvenţă.
Redăm mai jos, integral, precizările Euro Insol.
"Referitor la Decizia Curtii de Apel pronunţată la data de 10.06.2016 în dosarul 2428/2/2016 facem următoarele precizări:
- în anul 2007, BCR a creditat societatea INR Management Real Estate S.R.L. cu suma de 80 milioane euro ( 85 milioane actualizată cu dobânda) în vederea dezvoltării unor proiecte imobiliare la Poiana Braşov şi Snagov;
- întrucât societatea debitoare nu şi-a îndeplinit obligaţiile de rambursare, creditoarea BCR l-a angajat în mai 2013 pe executorul judecătoresc Grigore George Cristian să înceapă executarea silită. BCR s-a obligat să plătească executorului judecătoresc un onorariu de succes de 4,5 milioane lei;
- pe 19.08.2013, debitoarea îşi cere voluntar insolvenţă fiind numit Euro Insol administrator judiciar;
- la 28.01.2014, judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a debitoarei ÎNR Management Real Estate;
- pe 15.05.2014, executorul judecătoresc Grigore George Cristian cesionează creanţa de 4,5 milioane lei deţinută împotriva BCR către Insolvency Recovery Solutions. (un SRL obscur avându-l ca asociat pe Mitrasca George Firicel) cu suma de 5.000 lei.
- în cadrul procedurii falimentului am organizat mai multe licitaţii publice la care nu s-a prezentat niciun ofertant; La a treia licitaţie din 23.05.2014, creditorul garantat BCR care deţinea 99% din întreagă masă credală a adjudecat activele în contul creanţei la suma de 42 milioane euro + TVA, banca înregistrând o pierdere de 43 milioane euro;
- în data de 27.05.2014, Insolvency Recovery Solutions S.R.L, prin intermediul BEJ Chiţu Laurenţiu Alexandru a solicitat la Judecătoria Sectorul 6 încuviinţarea executării silite împotriva Băncii Comerciale Române S.A. în dosarul nr. 6404/303/2014. Prin Încheierea pronunţată la dată de 29.05.2014, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de încuviinţare a executării silite;
- în data de 17.06.2014, Insolvency Recovery Solutions S.R.L prin intermediul BEJ Chiţu Laurenţiu Alexandru a solicitat la Judecătoria Sectorul 6 încuviinţarea executării silite împotriva Băncii Comerciale Române S.A. în dosarul nr. 7329/303/2014. Prin Încheierea pronunţată la dată de 24.06.2014, instanţa a respins că neîntemeiată cererea de încuviinţare a executării silite;
- în data de 07.07.2014, Insolvency Recovery Solutions S.R.L a solicitat la Judecătoria Sectorul 3 încuviinţarea executării silite împotriva Băncii Comerciale Române S.A. în dosarul nr. 50541/301/2014. Prin Încheierea pronunţată la dată de 25.07.2014, instanţa a admis cererea de încuviinţare a executării silite; (Parchetul ar trebui să verifice legalitatea pronunţării acestei încheieri, în condiţiile în care două instanţe diferite s-au pronunţat anterior în sensul respingerii).
- în temeiul hotărârii pronunţată de Judecătoria sectorului 3, Insolvency Recovery Solutions S.R.L. execută BCR cu suma de 5,2 milioane lei, din care 563.228 lei reprezentând onorariu avocaţial (!);
- în data de 27.07.2015, Tribunalul Bucureşti admite apelul BCR, anulează executatea silită şi dispune întoarcerea executării silite;
- în mai puţin de o lună de zile, Mitrasca George Firicel a golit conturile Insolvency Recovery Solutions S.R.L. transferând sau ridicând în numerar aproape 5,2 milioane lei, astfel încât BCR nu a mai putut recupera nimic; (Parchetul ar trebui să verifice modalitatea prin care s-a devalizat contul Insolvency Recovery Solutions S.R.L.)
- Toate contestaţiile şi căile de atac (25!) formulate de Insolvency Recovery Solutions S.R.L, împotriva proceselor verbale ale şedinţelor Adunării Creditorilor debitoarei INR Management Real Estate şi împotriva măsurilor lichidatorului judiciar au fost respinse atât de Tribunal, de Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- pentru a sancţiona acest abuz de drept procesual, Euro Insol a formulat o cerere de despăgubire împotriva Insolvency Recovery Solutions S.R.L. Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa pronunţată la data de 27.04.2016 în dosarul nr. 27735/3/2014 a obligat Insolvency Recovery Solutions S.R.L. la plata sumei de 3,9 milioane lei reprezentând daune materiale şi morale. ( o premieră în Justiţia românească);
- la 10.03.2016, BCR solicită Tribunalului Bucureşti deschiderea procedurii insolvenţei Insolvency Recovery Solutions S.R.L;
- aflând de intenţia BCR de a-i deschide insolvenţa, în 09.03.2016, Insolvency Recovery Solutions S.R.L şi-a radiat sediul social din Bucureşti, mutându-şi sediul la Iaşi.
- cu încălcarea art. 41 din Legea nr. 85/2014, pe 27.05.2016, Insolvency Recovery Solutions S.R.L. îşi cere insolvenţa la Tribunalul Iaşi pentru a zădărnici executarea pornită de BCR;
- pe 27.01.2016, DNA clasează plângerea împotriva BCR şi Euro Insol formulată de Insolvency Recovery Solutions S.R.L şi înregistrată la data de 30.07.2015;
- prin Ordonanţa din data de 16.03.2016, Procurorul şef de Secţie din cadrul DNA respinge plângerea împotriva Ordonanţei de clasare nr. 680/P/2015 din data de 27.01.2016.
- prin Decizia pronunţată de d-na judecător Camelia Bogdan din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în data de 10.06.2016 se admite plângerea formulată de Insolvency Recovery Solutions S.R.L. în sensul că trimite cauza la DNA în vederea completării urmăririi penale şi sesizează DIICOT privind potenţiale infracţiuni de spălare a banilor de către BCR;
- în ceea ce priveşte decizia pronunţată de d-na judecător Camelia Bogdan vom sesiza CSM privind modul abuziv şi nelegal în care d-na magistrat a înţeles să instrumenteze această cauză. Un judecător învestit cu soluţionarea unei plângeri la ordonanţa procurorului de clasare a dosarului este ţinut să pronunţe soluţia raportat la probele existente la dosarul de urmărire penală, neavând posibilitatea, astfel cum prevede art. 341 c. pr. pen. şi art. 3 alin. 6 c. pr. pen. să încuviinţeze şi să administreze din oficiu probe noi. Or, contrar acestor prevederi, d-na judecător a emis mai multe adrese către BNR, BCR, Euro Insol, Tribunalul Bucureşti, DNA, DIICOT şi alte instituţii, excedând cadrului procesual reglementat de lege,
- cu încălcarea art. 68 alin. 2 c. pr. pen, d-na judecător s-a pronunţat pe cererile noastre de recuzare, evident respingându-le, deşi era obligată să înainteze spre imparţială şi legală soluţionare aceste cereri unui alt complet;
- în mod cert nu putem vorbi de o infracţiune de spălare de bani în sarcina BCR, care nu a făcut altceva decât să finanţeze cu 80 milioane de euro un proiect imobiliar pe care după 8 ani de zile şi l-a adjudecat în contul creanţei la mai puţin de jumătate din valoarea finanţării, înregistrând contabil o pierdere de peste 40 milione euro;
- la fel de evident nici Euro Insol şi nici practicianul coordonator Remus Borza nu pot fi suspectaţi de săvârşirea unei infracţiuni, fie ea şi de abuz în serviciu câtă vreme toate măsurile şi actele de procedură emise de administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar au fost confirmate de Adunarea Creditorilor cu majorităţi de 96% - 99% din întreaga masă credală şi validate definitiv de instanţele de judecată. Euro Insol a valorificat în cadrul unor licitaţii publice, transparente şi competitive, plecând de la un raport de evaluare întocmit de Jones Lang LaSalle, lider mondial în evaluări, activele din patrimonial debitoarei în insolvenţă INR Management Real Estate, virând la bugetul statului peste 44 milioane lei cu titlu de TVA. Precizăm că până în prezent, din cauza acestor contestaţii şi plângeri abuzive formulate de o persoană care a încasat 5,2 milioane de lei fără să facă nimic, golind ulterior conturile spre a nu putea fi executată, Euro Insol nu şi-a încasat onorariul de succes."
(S.A.)
-----------
Actualizare 14:50 BCR: "Banca nu a fost citată până la această dată, în nici un dosar penal pentru vreo faptă reţinută în sarcina sa"
Banca Comercială Română transmite că, până la acest moment, nu a fost citată în nici un dosar penal pentru vreo faptă reţinută în sarcina sa, precizând că instituţia bancară se află într-un proces "perfect legal" de recuperare şi vânzare a garanţiilor imobiliare (clădiri, terenuri) aferente unui credit neperformant acordat pentru dezvoltarea proiectului turistic Silver Mountain din Poiana Braşov, potrivit unui comunicat de presă.
"Menţionarea sintagmei de «spălare de bani» reflectă o plângere făcută cu rea credinţă de către un denunţător implicat în cauza (Insolvency Recovery Solutions SRL), care a încasat nejustificat de la BCR aproximativ 1 milion euro, în calitate de proprietar al unei creanţe reprezentând onorariu executor judecătoresc. BCR s-a aflat într-un litigiu cu denunţătorul, iar contestaţia băncii a fost admisă definitiv, cel în cauză având de restituit băncii suma încasată nejustificat, precum s-a arătat mai sus. BCR a formulat cerere de insolvenţă împotriva denunţătorului, pentru recuperarea sumei, iar acesta s-a sustras obligaţiilor de restituire, schimbându-şi sediul şi înregistrând o altă cerere de insolvenţă la o altă instanţa din ţară", se arată în comunicat.
BCR mai susţine că acţiunile reclamate (adjudecare imobile ipotecate în favoarea băncii în contul creanţelor pe care banca le avea împotriva debitorului) au fost desfăşurate "în integralitate cu respectarea dispoziţiilor legale", în cadrul derulării procedurii de insolvenţă şi în scopul recuperării creditului neperformant înregistrat de BCR.
Banca precizează că toate contestaţiile formulate de denunţător împotriva actelor îndeplinite în cadrul procedurii de insolvenţă au fost supuse controlului judiciar, fiind respinse definitiv.
De asemenea, BCR mai spune că "situaţia reflectată" în presă a fost cauzată de faptul că banca nu a fost parte în litigiul soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, pentru a formula eventuale apărări în cauză.
(S.A.)
-----------
Curtea de Apel a decis ca DIICOT să cerceteze dacă banca ar fi comis infracţiunea de spălare de bani, în legătură cu un complex turistic din Poiana Braşov, unul dintre cele mai mari din sud-estul Europei. De asemenea, Curtea de Apel cere DNA să reia cercetarea lui Remus Borza, a cărui firmă de insolvenţă s-a ocupat de lichidarea societăţii care a construit complexul turistic, transmite Digi24.ro.
Suspiciunile se referă la modul în care BCR a dobândit un complex turistic în staţiunea Poiana Braşov.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au dat o soluţie definitivă în acest caz, astfel încât procurorii DIICOT trebuie să înceapă să facă verificări.
Instanţa a luat această hotărâre analizând o plângere făcută de o societate de insolvenţă împotriva unei hotărâri a DNA, de data aceasta, de clasare a unor suspiciuni de corupţie în ceea ce-l priveşte pe Remus Borza şi societatea de insolvenţă pe care acesta o deţine în legătură cu licitaţii organizate pentru lichidarea unei firme care a intrat în faliment în cursul anului 2014.
Este vorba despre o firmă care deţinea, înainte de a intra în faliment, mai multe loturi de teren în localitatea Tâncăbeşti de lângă Bucureşti şi complexul turistic Silver Mountain din Braşov. Licitaţia a fost organizată în luna mai 2014, iar BCR şi-a adjudecat atunci atât terenurile din Tâncăbeşti, cât ş acest complex turistic.
Instanţa de judecată a dispus efectuarea de verificări cu privire la dobândirea acestor imobile şi cu privire la procesele verbale încheiate după licitaţie şi o serie de transferuri bancare făcute la aproximativ o lună după aceste tranzacţii, potrivit aceleiaşi surse.
1. 1 milion de euro dat unei singure persoana?
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2016, 16:51)
Ce acuzati grave!
Domnule Isarescu nu ar trebui sa ii suspendati activitatea la Bcr?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2016, 23:49)
Toate meritate ! Si multe altele pe piata de capital !