Curtea de Apel menţine revocarea controlului judiciar faţă de ex-primarul din Miercurea Ciuc

Ioana Dogaru
Anticorupţie / 21 martie 2016

Curtea de Apel Târgu Mureş a respins ca nefondată contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi a menţinut decizia Tribunalului Mureş de revocare a măsurii controlului judiciar faţă de fostul primar din Miercurea Ciuc, Raduly Robert-Kalman, şi faţă de fostul viceprimar, Szoke Domokos, transmite Agerpres.

Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş este definitivă.

Începând din data de 30 martie, dosarul lui Raduly Robert-Kalman şi al lui Szoke Domokos va fi judecat de Tribunalul Mureş, după strămutarea cauzei de la Tribunalul Harghita, informează sursa citată.

În acest dosar, fostul primar din Miercurea Ciuc, Raduly Robert-Kalman, a fost trimis în judecată de către procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni), instigare la infracţiunea de abuz în serviciu şi conflict de interese. De asemenea, viceprimarul Szoke Domokos, este judecat pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (patru infracţiuni) şi instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, precizează Agerpres.

Potrivit rechizitoriului, în calitatea sa de primar, Raduly Robert-Kalman ar fi aprobat ilegal o autorizaţie de construcţie pe baza unor documentaţii incomplete, aferente reabilitării/modernizării unui imobil în care îşi desfăşoară activitatea filiala din Miercurea Ciuc a Universităţii Sapientia.

Procurorii susţin că în baza relaţiilor dintre Raduly Robert-Kalman şi conducerea instituţiei de învăţământ, primarul fiind şi cadru didactic la filiala din municipiu a universităţii, acesta a aprobat, în septembrie 2014, autorizaţia pentru efectuarea unor lucrări de construcţie la imobil şi amenajare a spaţiului aferent (parcări şi alei în proximitatea acestuia), în condiţiile în care documentaţiile depuse pentru aprobare nu îndeplineau condiţiile legale.

De asemenea, procurorii au mai arătat că, în perioada iulie - septembrie 2014, în condiţiile în care Casa de Cultură a Sindicatelor - Filiala Miercurea Ciuc acumulase datorii şi faţă de aceasta s-a deschis procedura de insolvenţă, în calitatea sa de primar, inculpatul Raduly Robert-Kalman a determinat o persoană, desemnată de instanţă să fie administrator judiciar al debitoarei, să accepte vânzarea către Primăria Miercurea Ciuc, la un preţ subevaluat, a unui imobil deţinut de casa de cultură.

"În acest scop, s-a stabilit să fie desemnat un evaluator, astfel încât acesta să menţioneze degradări şi uzuri inexistente, apte să justifice o evaluare a imobilului situată sub cea reală", subliniază procurorii DNA.

În actul de sesizare a instanţei se mai arată că Raduly Robert-Kalman şi Szoke Domokos în calitate de primar, respectiv viceprimar, ar fi aprobat efectuarea de plăţi nejustificate, în mai multe tranşe, în favoarea S.C. Topo Service S.A. în lipsa recepţiei legale a lucrărilor de cadastru general efectuate de această firmă.

"Plăţile nejustificate s-au efectuat în baza unui contract încheiat între primăria Miercurea Ciuc cu S.C. Topo Service S.A., în care s-a menţionat iniţial preţul de 640.904 lei, majorat la 961.304 lei prin act adiţional. Plăţile s-au efectuat în condiţiile în care documentaţia întocmită de această firmă a fost restituită de 3 ori de OCPI Harghita, în mod succesiv, din cauza nerespectării unor condiţii legale şi pentru nesocotirea unor standarde tehnice, fiind refuzată recepţia lucrărilor de către instituţia menţionată, sigura abilitată pentru aprobarea de lucrări de cadastru general la nivelul judeţului. Actele întocmite de S.C. Topo Service S.A., pentru care aceasta a primit sumele de bani menţionate în contractul şi actul adiţional întocmit, nu au avut ca rezultat deschiderea cărţilor funciare ori realizarea unei evidenţe actualizate de cadastru şi publicitate imobiliară la nivelul municipiului Miercurea Ciuc, fiind prejudiciat bugetul local cu sumele de bani achitate pentru lucrări lipsite de valoare juridică şi finalitate", au arătat procurorii DNA.

Lui Szoke Domokos i se mai impută că "a determinat modificarea ilegală, în favoarea unei persoane", a unui contract de închiriere ce are ca obiect închirierea de către o societate comercială a unui spaţiu comercial proprietate privată a administraţiei locale Miercurea Ciuc, utilizat de societate ca punct de lucru.

"La data de 22.06.2014, Szoke Domokos a fost solicitat de persoana respectivă să altereze conţinutul contractului de închiriere, pentru a permite chiriaşului să subînchirieze parte din imobil. Astfel, s-au încălcat prevederile contractuale iniţiale adoptate prin Hotărâre de Consiliu Local. La data de 23.06.2014, Szoke Domokos a dispus modificarea ilegală a contractului, în sensul cerut de persoana respectivă. Szoke Domokos, în calitate de preşedinte al Comisiei de evaluare a ofertelor depuse la o licitaţie organizată de primăria Miercurea Ciuc pentru atribuirea unui contract de lucrări de amenajare zonă verde, în valoare estimată de 1.320.170 lei, a acceptat şi declarat câştigătoare o ofertă neconformă depusă de către S.C. Garden Center Grup S.R.L. din Bucureşti, iar ulterior a semnat acte administrative pe baza cărora au fost aprobate decontări ilegale în favoarea firmei, în temeiul unei documentaţii neconforme realităţii care atesta lucrări pentru suprafaţă de teren mai mare decât cea reală", susţin procurorii.

Potrivit rechizitoriului, după executarea lucrărilor, Szoke Domokos ar fi semnat şi avizat documentaţii justificative prin care au fost acceptate plăţile pentru lucrări aferente unei suprafeţe de teren de 100 de ori mai mare decât cea reală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7307
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3612
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb