CURTEA DE APEL RESPINGE SUSPENDAREA LUI SIMA Aşteptând, din nou, validarea ca PDG al Sibex

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 august 2011

Cristian Sima: "Rămâne să fiu validat de CNVM ca preşedinte-director general"

Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul formulat de Sibex, Cristian Sima şi Paul Miclăuş împotriva deciziei Tribunalului Sibiu de suspendare a executării hotărârilor AGA din aprilie, când a fost aleasă noua conducere a Bursei sibiene şi a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de Nicolae Vaidescu, un acţionar al bursei sibiene, împreună cu două SRL-uri.

Decizia Curţii prilejuieşte ocazii pentru noi schimbări în conducerea Bursei sibiene. Cristian Sima, ales administrator la AGA din aprilie, ne-a declarat, ieri, că este preşedinte-director general al Sibex, mai fiind nevoie doar de validarea domniei sale, de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Domnia sa a mai adăugat: "Mai este, însă, nevoie să fiu validat şi de CNVM ca preşedinte-director general şi conducător. Nu mă aştept să fie frecuşuri cu domnul Simionescu pe această temă, dat fiind că suntem prieteni prea buni", a mai precizat domnul Sima. Dan Simionescu este actualul preşedinte-director general al bursei sibiene, funcţie pe care o ocupă de la mijlocul lunii mai, după ce Consiliul de Administraţie al societăţii a decis revocarea lui Teodor Ancuţa din această funcţie.

Contactat de ziarul BURSA, domnul Dan Simionescu s-a ferit să precizeze dacă domnul Sima este preşedintele-director general al Sibex.

"Nu îmi dau seama cum să vă răspund la această întrebare, dat fiind că este o chestiune pur juridică", ne-a declarat domnul Simionescu.

În afară de Cristian Sima, la alegerile din aprilie au mai fost aleşi în Consiliul de Administraţie al Sibex şi Paul Miclăuş, Alexandru Găitan, Gabriel Filimon şi Dan Simionescu, ultimii doi făcând parte şi din CA-ul existent la data alegerilor.

După ce Tribunalul Sibiu a sus-pendat executarea hotărârilor AGA de la finele lunii aprilie, implicit alegerea noului CA, vechiul Consiliu de Administraţie a rămas la conducerea Bursei, însă componenţa sa a fost modificată uşor, astfel încât a ajuns să includă toţi administratorii aleşi în aprilie, cu excepţia lui Alexandru Găitan.

Cristian Sima şi Paul Miclăuş au fost validaţi, în urmă cu două săptămâni, de CNVM, ca administratori ai Sibex, după ce acţionarii societăţii au aprobat, pe 15 iulie, alegerea celor doi pe locurile rămase vacante după revocarea lui Teodor Ancuţa şi demisia lui Bogdan Ivan, de la HTI Valori Mobiliare.

Soluţia Curţii de Apel Alba nu înseamnă însă că administratorii aleşi în aprilie pot răsufla uşuraţi.

Pe rolul Tribunalului Sibiu se mai află un proces în care Nicolae Vaidescu, împreună cu două societăţi, a cerut anularea hotărârilor AGA din aprilie. Următorul termen în acest proces a fost fixat pe 14 septembrie.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Se pare ca ciolanul este mare. Cata bataie si acolo si la BVB. Dar oameni care sa doreasca sa faca si treaba gasim in tara asta sau au plecat cu totii.lasa ca vine Vali a lui Farmache si rezolva el tot. Poate gaseste inca o "disponibila" si face naveta si pe acolo. Viata grea la Burse domnilor actionari.

    1. Lasa ca se intoarce machidonul si dupa "caz" face el din nou legea. Ce pe vremea lui era rai? cati oameni au plecat din cauza si "altei protejate"? Pai cel putin 10 pentru ca nu se intelegeau cu ea.

      Daca re referi la marchidanca stiu ca este la studii. Din spusele unei tipe din interior asta avea viata de super vedeta. Luata si dusa cu masina lui FS nici la stomatolog nu mergea decat dusa de sofer si mai este trimisa si la studii. De alfel tipa era dusa rau dupa spusele amicei. Dar asta-i viata de Romania ce sa-i faci. Nu vezi si Valentin s-a intors din tari straine, de fapt el nu prea sta mult intr-un loc, mai ales cand se cere competenta se pare.

    Unde ati mai vazut voi asa sistem de management ca la BVB. Unde s-a mai vazut sa alerge BVB dupa emitenti si apoi carui ssif sa-i faca recomandarea? Astea sunt prostii. In toata lumdea dupa emitenti alearga ssif-urile. Numai la noi este cu totul altfel. Dar ce este normal la Bursa..nimic! Doar speranta ca intr-o zi va disparea si machidonul si Valui a lui si Anca si altii de teapa lor. Si vom face atunci treaba si performanta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb