Dinu Patriciu s-a apucat să ne explice, ieri, la televizor cum că piaţa acţiunilor Rompetrol nu ar fi fost manipulată în perioada din aprilie 2004, cînd societatea a intrat la Cota Bursei: "Nu a pierdut nimeni şi toată lumea a avut de cîştigat, aceasta a fost motivaţia pentru care am lansat atît de spectaculos acţiunea Rompetrol", a spus el.
Dacă tăcea, filosof rămînea. Pentru că, în privinţa asta, ziarul "BURSA" a publicat toate elementele necesare unei concluzii, abţinîndu-se, însă, să o formuleze. Şi s-a abţinut pentru că, pe de o parte, concluzia este evidentă şi o poate trage oricare cititor de bun simţ, şi pe de altă parte, pentru că justiţia urma, oricum, să se pronunţe.
Dar, în clipa în care Dinu Patriciu vine să ameţească publicul, atunci atitudinea rezervată nu-şi mai găseşte locul - să nu intervii devine tăcere complice.
În primul rînd că jocul de bursă în piaţa secundară este un joc cu semne ale valorilor - acţiuni şi bani - ceea ce nu poate conduce la "cîştiguri pentru toată lumea", aşa cum încearcă să acrediteze Dinu Patriciu. Cîştigurile pentru toată lumea nu pot veni din speculaţie, ci din producţie. Teoretic, în cuprinsul unei unităţi de timp suficiente, jocul de bursă este un "joc de sumă nulă", adică, cît cîştigă unul, atît pierde altul.
Dar, în cazul Rompetrol, pierderile evidente au fost calculate de deputatul Daniel Ionescu, fost comisar CNVM, conform căruia (pe reperul de preţ de 650 de lei pentru o acţiune) ele se cifrează după cum urmează:
1. Rafinăria Vega a pierdut 530 de miliarde de lei;
2. Rompetrol Rafinare a pierdut 1,5 miliarde de lei;
3. Rompetrol Downstream a pierdut 12 miliarde de lei.
Desigur, aceste pierderi se evidenţiază pentru prima săptămînă de tranzacţionare la Bursă, între zilele de 7 şi 15 aprilie 2004. O parte din pierderi s-ar putea zice că s-au acoperit de atunci încoace, de vreme ce acţiunea Rompetrol a ajuns astăzi la un preţ de peste o mie de lei.
Problema manipulării pieţei se circumscrie, însă, acelei perioade, cînd pierderea cauzată societăţilor din Grupul Rompetrol are un limpede caracter de artificialitate.
După cum scria ziarul "BURSA" la data de 2 aprilie 2004 (cu cinci zile înainte de listarea Rompetrol la Bursă), dacă s-ar fi păstrat proporţiile de dinaintea splitării acţiunilor (valoarea nominală de 214.220 lei s-a diminuat la 1000 lei, însoţită fiind de o operaţiune de multiplicare proporţională a numărului de acţiuni), atunci mecanica preţului la Bursă l-ar fi adus, în prima clipă, la 350 de lei pe bucată.
Şi în nici un caz nu ar fi putut ajunge la de trei ori mai puţin - 116 lei - la cît a lichidat Vega, din gros.
De astfel, vînzarea dezavantajoasă a acţiunilor Rompetrol nu a fost operată decît de Rompetrol care, la distanţă de o săptămînă, s-a apucat să cumpere la 650 de lei ceea ce vînduse la 116...
Lucrurile arată urît.
Da, toată lumea a avut de cîştigat, numai Rompetrol a pierdut.
Dacă Dinu Patriciu ar susţine, însă, în continuare, că toată lumea a cîştigat, atunci, ca să aibă dreptate, există o singură variantă: ca "off-shore"-urile care au cumpărat în prima zi la preţul de 116 lei, să îi aparţină.
Ceea ce ar echivala cu un autodenunţ...