Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat, astăzi, la Reşiţa, că Legea bugetului de stat a fost nepermis de mult amânată şi, totodată, că bugetul a fost prost făcut şi de aceea a fost întors în Parlament.
"Faptul că Legea bugetului s-a întors înseamnă nu doar că aceasta a fost nepermis de mult amânată, pentru că bugetul trebuia trimis şi adoptat în noiembrie, dar a şi fost prost făcut. Aici nu este vorba de reaua credinţă a cuiva. Curtea constituţională spune că sunt probleme acolo, că au fost calcule făcute greşit. Sunt propuneri de cheltuieli bugetare care nu sunt susţinute din punct de vedere al veniturilor. E foarte grav pentru stat. E un semnal în plus că această guvernare nu e capabilă să-şi asume responsabilităţile. Nu blocăm doar administraţia publică şi doar proiectele de investiţii publice, dar accelerăm şi creştem neîncrederea investitorilor. Sunt investitori care îşi fac bugetele lor în funcţie de bugetul de stat, pentru că pot să aibă anumite contracte sau pentru că trebuie să plătească anumite taxe şi impozite. Mai e şi Ordonanţa 114, care ştiţi ce probleme a creat', a afirmat Dacian Cioloş, potrivit Agerpres.
Acesta a dat ca exemplu şi ordonanţa cu trecerea costurilor salariale de la angajat la angajator, care e în suspans, pentru că Parlamentul nu a votat-o, iar antreprenorii nu ştiu încă ce se va întâmpla de fapt, dacă se va aplica sau nu.
"Sunt foarte multe necunoscute care creează debandadă, debusolează lumea şi tot noi suntem cei care vom plăti", a subliniat preşedintele PLUS.
Potrivit lui Cioloş, acum se vor plăti anumite cheltuieli, numai că doar cele standard, pe baza mediei bugetului de anul trecut. În acest fel, spune liderul PLUS, a trecut aproape un trimestru fără o perspectivă clară a investiţiilor, ori România are nevoie acum de investiţii, nu doar pentru a crea noi locuri de muncă, dar şi pentru a rezolva anumite probleme din sănătate, din educaţie, infrastructură.
Obiectivul PLUS este ca în 2020 sau când vor avea loc alegerile parlamentare, să obţină o majoritate parlamentară, ca să poată guverna, a precizat Cioloş.
"Mă gândesc şi la anticipate, dar dacă nu, atunci în decembrie 2020, dar riscăm să plătim foarte scump dacă aşteptăm până atunci, pentru că inflaţia creşte. Au crescut salariile şi pensiile, dar inflaţia, creşterea preţurilor şi taxele le-au acoperit deja, deci nu mai există un beneficiu şi mai mult decât atât, ne îndatorăm ţara, pentru că economia e blocată, nu mai avem investiţii. Nici chiar în zona de nord-vest, de exemplu, unde veneau investitorii. Stau în expectativă, pentru că toate modificările acestea, prin ordonanţe de urgenţă, la Codul fiscal şi la tot felul legislaţii economice, prin abordarea aceasta populistă, prin care supra-taxezi companiile de energie, din care cele mai multe sunt ale tale, ale statului, le supra-taxezi, ca să iei banii cu o mână şi să-i dai cu cealaltă", a subliniat liderul PLUS.
Cioloş a adăugat că a crescut datoria publică, din cauză că România ia bani din împrumut. Mai mult decât atât, România este ţara din această zonă a Europei care plăteşte cea mai mare dobândă pentru împrumuturile externe, spune preşedintele PLUS.