Dan Leasă, care a prejudiciat Marfin Leasing IFN cu 8,5 milioane euro, a fost trimis în judecată

E.D.
Anticorupţie / 18 decembrie 2014

Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Dan Leasă, acuzat de de constituire a unui grup infracţional şi alte infracţiuni prin care a a prejudiciat Marfin Leasing cu peste 8,5 mil. euro.

Acesta este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, în formă continuată, şi spălare de bani, în formă continuată. Alături de el, au mai fost puse sub aceeaşi măsură încă 17 persoane. De asemenea, în cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile aparţinând inculpaţilor: Miuţescu Ştefan, Constantinescu Ionel, Dumitran Marius Petre, Proteasa Georgeta, Drugulete Minora Rodica, Petre Mihai, Mihai Stan, Stănescu Tănase şi Ene Constantin.

În data de 24.11.2014, la solicitarea procurorilor, judecătorii Tribunalului Bucureşti au dispus măsura arestării preventive, în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile de la data punerii în executare a mandatului, a inculpatului Leasă Dan.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

O parte dintre inculpaţii trimişi în judecată în prezenta cauză, inclusiv liderul grupului Leasă Dan, au mai fost trimişi în judecată şi într-un alt dosar penal, în legătură cu fapte similare.

Potrivit rechizitoriului acestui caz, la sfârşitul lunii ianuarie 2008, inculpatul Leasă Dan, împreună cu inculpatele Ariton (fostă Chiripuşi) Lenuţa şi Paladie Cristina-Otilia, au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi inculpaţii Petre Mihai şi Mihai Stan, în scopul comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna SC Egnatia Leasing IFN (ROMÂNIA) SA, în prezent S.C. Marfin Leasing IFN (România) SA, pentru obţinerea de beneficii financiare, grup care a acţionat coordonat până la sfârşitul lunii iunie 2008.

În calitate de lider al grupului, Leasă Dan şi-a asumat şi îndeplinit ca atribuţii următoarele activităţi:

- a coordonat activitatea grupului;

- a creat prin diverse modalităţi aparenţa existenţei bunurilor ce făceau obiectul contractelor comerciale de vânzare-cumpărare cu SC Egnatia Leasing IFN (România) SA;

- a organizat şi coordonat împreună cu cele două inculpate activitatea de broker a SC PRIME GROUP SRL, având drept scop racolarea şi atragerea de firme utilizatoare cărora le-a acordat "consultanţă", le-a depus documentaţiile şi le-a susţinut cererile pentru obţinerea de finanţări în sistem leasing în dauna parţii vătămate;

- a coordonat şi controlat operaţiunile financiare şi a distribuit prin diverse mijloace sumele de bani obţinute prin infracţiuni;

- a organizat formal activitatea de evidenţă contabilă a societăţii Prime Group SRL.

Mecanismul de fraudare a constat în încheierea, de către firma de leasing, a 34 de contracte de leasing financiar, în vederea achiziţionării a 72 de utilaje de construcţii, în valoare totală de 42.980.888,35 lei, cu SC Prime Group SRL, societate comercială coordonată şi condusă de membrii grupului infracţional, beneficiind de participarea directă şi a celorlalţi inculpaţi care administrau ori controlau direct societăţile utilizatoare.

Inculpaţii Leasă Dan, împreună cu inculpatele Ariton (fostă Chiripuşi) Lenuţa şi Paladie Cristina-Otilia au menţinut în eroare firma de leasing, prin confirmarea fictivă a predării, către utilizatori, a bunurilor ce făceau obiectul contractelor comerciale şi înţelegerea cu aceştia privind plata temporară a ratelor de leasing.

Toate acestea au avut ca urmare crearea aparenţei îndeplinirii obligaţiilor contractuale privind livrarea/recepţia bunurilor, în vederea continuării relaţiei contractuale comerciale cu Egnatia Leasing IFN (România) SA pe o perioadă cât mai îndelungată, determinând-o să achite către SC Prime Group SRL, cu titlu de preţ al utilajelor, sume care totalizează 42.980.888,35 lei (echivalentul a 11.515.309,99 euro ).

În aceeaşi perioadă, prin persoane interpuse, inculpatul Leasă Dan a primit în contul unei firme pe care o controla în fapt, suma totală de 30.023.984,90 lei (transferată de către inculpata Paladie Cristina-Otilia din contul SC Prime Group SRL).

Ulterior, cunoscând provenienţa infracţională a acestor sume de bani, în scopul disimulării originii ilicite a sumei respective, inculpatul Leasă Dan a transferat, prin mai multe operaţiuni bancare 29.638.608,92 lei, sumă de bani ce a fost introdusă într-un circuit financiar complex.

În aceeaşi perioadă, inculpaţii Mihai Stan şi Petre Mihai, în înţelegere şi împreună cu membrii grupului infracţional, au indus în eroare partea civilă SC Egnatia Leasing IFN (România) SA, prin intermediul mai multor firme pe care le conduceau şi controlau în fapt, cu ocazia încheierii unor contracte comerciale de vânzare cumpărare tripartite,( SC Prime Group SRL-furnizor, SC Egnatia Leasing IFN (România) SA-cumpărător şi societăţi comercială controlate de către aceşti inculpaţi) şi a mai multor contracte de leasing financiar, încheiate cu partea civilă prin aceeaşi firmă.

Aceştia şi-au asumat în mod mincinos obligaţiile de a primi de la furnizor, mai multe utilaje din domeniul construcţiilor, ce făceau obiectul contractelor menţionate şi de a plăti ratele de leasing până la achitarea în întregime a preţului celor nouă bunuri,

De asemenea, au menţinut în eroare partea civilă prin confirmarea fictivă a primirii bunurilor ce făceau obiectul contractelor şi plata temporară a ratelor de leasing pentru a se crea aparenţa îndeplinirii obligaţiilor contractuale privind livrarea/recepţia/plata bunurilor, în vederea continuării relaţiei contractuale comerciale cu Egnatia Leasing IFN (România) SA pe o perioadă cât mai îndelungată, determinând-o să achite către SC Prime Group SRL, cu titlu de preţ al utilajelor, mai multe sume de bani, de care au beneficiat injust, împreună cu membrii grupului infracţional.

În continuare, inculpaţii Mihai Stan şi Petre Mihai au sprijinit grupul infracţional, prin ridicarea în numerar a mai multor sume de bani, din contul unei firme controlată de inculpatul Leasă Dan, respectiv transferarea către alte societăţi controlate de membrii grupului, cu diverse justificări nereale.

Ulterior, acestea au fost, distribuite către inculpatul Mihai Stan şi mai departe către ceilalţi membrii ai grupului infracţional.

Prejudiciul cauzat S.C. Marfin Leasing Ifn (România) S.A (fostă SC Egnatia Leasing Ifn România S.A.) se ridică la suma de 31.770.417,71 lei (echivalentul a 8.515.572,4 euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb