Actualizare 21:14 Şova: "Îmi doresc să trimită dosarul în instanţă ca să ne lămurim"
• Iohannis: "E din ce în ce mai greu de lucrat cu acest Parlament şi majoritate"
• Oprea (PNL): "Vom contesta la CCR procedura în cazul Şova"
Senatorul Dan Şova a declarat, azi, că nu vrea să califice votul din Senat, care a respins cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării sale, şi că îşi doreşte ca dosarul să fie trimis în instanţă pentru a se lămuri situaţia, potrivit surselor din presă.
"Nu vreau să calific votul Senatului. Vă spun o singură propoziţie şi sper să mă înţelegeţi: Îmi doresc, aşa cum am cerut şi instanţei supreme, să trimită dosarul în instanţă ca să ne lămurim, să terminăm cu toate discuţiile astea politicianiste", a spus Şova.
El a participat la şedinţa plenului Senatului şi a votat.
Preşedintele Klaus Iohannis a scris, într-un mesaj publicat pe Facebook, că "prin votul dat astăzi în Senat, Parlamentul perseverează în a obstrucţiona procesele din justiţie, apelând la tertipuri procedurale".
"Atunci când este vorba de statul de drept, este din ce în ce mai greu de lucrat cu acest Parlament şi această majoritate", arată textul publicat pe contul de Facebook al Preşedintelui Iohannis.
Senatorul PNL Mario Oprea a anunţat că liberalii vor contesta la Curtea Constituţională procedura prin care s-a votat la Senat cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a social-democratului Dan Şova.
"Vom depune contestaţie pentru că nu este normal să se reinterpreteze rezultatul votului din 25 martie. Din păcate, conştiinţa senatorilor PSD s-a modificat de pe 25 martie până pe 2 iunie. Atunci mai mulţi au votat pentru această cerere, acum mai puţini, dar, după cum aţi văzut, au votat şi în alte grupuri, nu numai de la PNL" , a declarat senatorul liberal Mario Oprea, după terminarea şedinţei în plen.
Oprea a mai spus că depunerea contestaţiei "se va desfăşura rapid". "Vom strânge semnăturile necesare şi, în acel moment, o vom depune", a menţionat el.
"Rezultatul votului nu poate fi contestat, dar procedura în sine, aşa cum s-a spus astăzi în plen nu era aceasta cea care trebuia urmată, anume să se reia un vot ce deja fusese dat. Niciodată nu s-a reluat votul. Din acest moment am creat un precedent, creăm un haos în Senat, de câte ori cineva va dori reluarea votului o va putea face pentru că va invoca exemplul de astăzi, când s-a reluat votul, pe motiv că plenul este suveran", a declarat senatorul liberal.
"Curtea Constituţională va decide dacă acest lucru respectă prevederile constituţionale. Noi suntem convinşi că a fost acel vot care le convenea", a mai spus Oprea.
(A.C.)
-------------
Actualizare 19:32
Senatul a respins pentru a doua oară cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului Dan Şova, fiind înregistrate 72 de voturi "împotrivă" şi 66 "pentru", potrivit surselor din presă.
(Alexandru Costea)
-----------
Actualizare 14:07
Biroul Permanent al Senatului a decis în şedinţa de astăzi să dezbată şi să voteze din nou cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului Dan Şova, potrivit vicepreşedintelui Senatului, Cristian Dumitrescu.
Votul va avea loc după ora 17.30, după ce se încheie dezbaterile şi votul pentru moţiunea simplă pe sănătate a liberalilor.
Votul va fi secret, cu bile.
(E.D.)
---
Actualizare 11:41 Comisia juridică a Senatului nu a reuşit să se pronunţe în cazul Şova
Preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc, a anunţat, marţi, că în Comisia juridică au fost 5 voturi pentru şi 5 împotrivă pe proiectul de hotărâre privind cazul Dan Şova.
Comisia juridică s-a aflat, astfel, în imposibilitatea de a adopta un proiect de Hotărâre a Senatului privind cazul Şova, preşedintele Cătălin Boboc susţinând că va transmite totuşi Biroului permanent un punct de vedere şi propunerea PNL de proiect prin care "Senatul încuviinţează reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului Dan Şova".
"Rezultatul votului, din păcate, este nefavorabil în sensul în care propunerea mea nu a întrunit numărul de voturi. Sunt cinci la cinci (voturi în Comisie - n.r.). Cu toate astea, fiindcă Biroul permanent ne-a cerut să transmitem un punct de vedere pentru a avea ce discuta în plen, acesta fiind totuşi suveran, vom trimite BP proiectul pe care l-am dezbătut astăzi. Vom consemna şi rezultatul votului, sperând că cei nouă din BP nu vor face şi acolo abuz de putere, folosindu-şi voturile, ci vor transmite plenului un proiect concret pe care să discutăm", a declarat Cătălin Boboc, la finalul şedinţei Comisiei juridice.
---
Senatorii jurişti vor lua din nou în discuţie, astăzi, cazul Dan Şova, urmând să formuleze un proiect de hotărâre referitor la modul în care trebuie aplicată decizia CCR prin care a fost declarată neconstituţională Hotărârea Senatului privind rezultatul votului exprimat în urma cererii DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului PSD.
Săptămâna trecută, Comisia juridică a analizat motivarea deciziei Curţii şi, deşi în urma discuţiilor s-au desprins două variante de lucru, niciuna dintre acestea nu a putut fi adoptată prin vot, astfel că punctul de vedere înaintat conducerii Senatului a cuprins atât propunerea PNL, cât şi pe cea a PSD.
Concret, varianta propusă de către liberalii jurişti, prin vocea preşedintelui Comisiei juridice, Cătălin Boboc, vizează reinterpretarea votului dat în cazul Şova, în timp ce varianta propusă de către social-democratul Ioan Chelaru presupune reluarea întregii proceduri, inclusiv a votului, argumentul lui Chelaru fiind acela că "CCR declarând neconstituţională o hotărâre a Senatului a invalidat întreaga procedură care a avut loc atunci cu privire la domnul Şova".
"Punctul de vedere al Comisiei juridice (solicitat de Biroul permanent - n.r.) a avut două propuneri, dar niciuna, din nefericire, nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată. Una a fost respinsă (reinterpretarea votului - n.r.), iar alta (reluarea procedurii - n.r.) nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi adoptată. Luând act de această situaţie, Biroul permanent a decis ca până marţi Comisia juridică să elaboreze o hotărâre cu privire la ceea ce trebuie făcut (în cazul Şova - n.r.), care va fi supusă plenului", a explicat vicepreşedintele social-democrat al Senatului Cristian Dumitrescu, după şedinţa Biroului permanent de marţea trecută.
Şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a exprimat, săptămâna trecută, pe marginea acestui subiect, afirmând că în situaţia în care Comisia juridică, din considerente de cvorum şi de majoritate, nu va ajunge la o concluzie, plenul Senatului urmează să tranşeze acest caz.
"Dacă avem din partea Comisiei juridice o propunere articulată, care a primit votul în comisie, atunci o supunem pe aceea plenului, care poate să o accepte sau poate să o respingă. Dacă în comisie nu se ajunge la nicio propunere pentru că nu pot să întrunească votul majoritar, atunci în plen încep discuţiile, vin propunerile, de exemplu, ale liderilor grupurilor parlamentare sau ale celorlalţi senatori şi se supun acelea la vot", a subliniat Tăriceanu, miercurea trecută.
Senatorii jurişti se reunesc marţi în şedinţă, începând cu ora 10.30.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.06.2015, 10:25)
Sova-ielnicii juristii senatori.
2. Sova,
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 02.06.2015, 17:48)
un gargaragiu, un trombonist si un smecheras cum rar gasesti.
Cind cu referendumul ne trombonea cum o sa asigure aplicarea prevederilor legale ca Basescu, Ticalosul Ticalosilor, sa fie demis. Toate bune pina a aparut erata mosita se pare de cea mai urita decit Muma-Padurii. Si in loc ca in lupta sa vedem un Fat-Frumos, am vazut un broscoi, care a mai oracait ceva si s-a dat repede la fund.
Ba mai mult, se pare ca s-a remarcat in iuteala cu care a bagat mina in buzunarul lasat de izbeliste al statului. Sa vedem daca gasaca pesedista si ratacitul Tariceanu nu-i vor mai da cu mir si-l vor lasa sa ajunga pentru clarificari la Beciul Domnesc. Dupa cum ar fi normal.