Dănescu, ARB: Rata creditelor neperformante din sistemul bancar s-a redus la jumătate, la 11,3%, în iunie 2016

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 septembrie 2016

Dănescu, ARB: Rata creditelor neperformante din sistemul bancar s-a redus la jumătate, la 11,3%, în iunie 2016

Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc s-a redus la jumătate faţă de nivelul maxim atins în perioada post-criză şi a ajuns la 11,3% în iunie 2016, potrivit preşedintelui executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, Florin Dănescu.

"Curăţarea bilanţurilor şi schimbarea metodologiei de calcul a creditelor neperformante au condus la reducerea la jumătate a ponderii creditelor neperformante, rata NPL fiind de 11,3% în iunie 2016", a explicat Dănescu, citat de Agerpres.

Potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), rata creditelor neperformante a fost de 13,61%, în 2015, în scădere cu 7,1 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în anul 2014.

În plus, reprezentantul ARB susţine că jumătate dintre creditele neperformante din bilanţurile băncilor sunt generate de companii aflate în insolvenţă.

Totodată, Dănescu a menţionat şi statisticile BNR din care reiese că rata de neperformanţă în cazul IMM-urilor era de 31,5% la finalul anului trecut.

"Prudenţa manifestată de bănci în creditarea sectorului real al economiei este determinată de disciplina financiară laxă, recurgerea abuzivă a companiilor la procedura de insolvenţă în anumite situaţii, precum şi de constrângerile de finanţare implementate în perioada crizei", susţine oficialul ARB.

În aceste condiţii, Florin Dănescu este de părere că trebuie căutate soluţii pentru finanţarea IMM-urilor, fie în sensul capitalizării, fie programe care să crească gradul de încredere al partenerilor.

De asemenea, oficialul ARB a menţionat faptul că dobânzile la creditele noi în lei acordate de bănci au scăzut semnificativ în ultima perioadă, la o medie de 3,94% pe an, însă sunt şi companii creditate la dobânzi sub 3% pe an.

Reprezentantul băncilor avertizează că dobânzile se află la minime istorice, însă sunt raportate la indicii din piaţa financiară (ROBOR în cazul creditelor în lei) şi trebuie luat în calcul riscul majorării dobânzilor asupra neperformanţei viitoare a unor credite.

În acelaşi timp, reprezentantul ARB reaminteşte faptul că, în România, creditarea este afectată de lipsa încrederii în contextul numeroaselor iniţiative legislative cu efect pe piaţa financiară adoptate sau aflate în dezbatere publică în prezent.

"Cel mai important risc sistemic identificat în Raportul asupra Stabilităţii Financiare al BNR din aprilie 2016 a fost riscul unui cadru legal incert şi impredictibil în domeniul financiar bancar. Acest risc sistemic sever s-a concretizat parţial prin aprobarea Legii dării în plată", a mai spus Florin Dănescu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cat ati incasat pe NPL???

    De ce e cel mai mare din EU? 

    Cat e media UE la NPL? 

    Ce inseamna NPL?

    Cat e media in Rusia si Arabia Saudita? 

    De ce sunt diferente intre tari daca e vorba de acelasi lucru?

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb