DANIELA ILIESCU - DIRECTOR GENERAL PATRIA BANK: "Băncile au fost parte din soluţie, în pandemie"

A consemnat Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 martie 2021

"Băncile au fost parte din soluţie, în pandemie"

Din anul 2020 tot sistemul bancar a ieşit mai întărit şi mai rezistent, chiar dacă pe alocuri eroziunea emoţională şi financiară s-au resimţit şi se resimt încă, este de părere Daniela Iliescu - Director General Patria Bank, care consideră că băncile au fost şi sunt parte din soluţie, în pandemie. Domnia sa ne-a precizat, într-un interviu: "Împreună cu autorităţile, prin proiecte proprii şi programe guvernamentale, băncile au oferit soluţii pentru a ţine economia şi antreprenorii în mişcare". Alături de doamna Iliescu, ne-au mai răspuns, la întrebările legate de piaţă şi activitatea Patria Bank, Codruţ Nicolau, Director General Adjunct Business şi Elena Nicodinescu, Manager Dezvoltare Produse în cadrul băncii.

Reporter: Cum a fost afectat sistemul bancar de pandemia de Covid-19?

Daniela Iliescu: Marea provocare pentru sistemul bancar, şi pentru noi, a fost să asigurăm continuitatea activităţii în condiţii de predictibilitate redusă, un sentiment al consumatorului în declin şi criză sanitară cu restricţii de mobilitate. Noi am resimţit destul de acut şi o altă provocare - fiind o bancă de talie mică, succesul nostru în piaţă depindea de continuarea activităţii comerciale, în special cea de creditare, iar asta într-un context cu grad ridicat de incertitudine.

Pentru noi cel mai important obiectiv a fost să deservim clienţii fără întrerupere, să ne menţinem colegii sănătoşi şi să fim deschişi să credităm şi să susţinem economia, antreprenorii şi clienţii persoane fizice. Şi suntem bucuroşi că am reuşit.

Băncile au fost şi sunt parte din soluţie în pandemie şi, împreună cu autoritaţile, prin proiecte proprii şi programe guvernamentale au oferit soluţii pentru a ţine economia şi antreprenorii în mişcare. Cred că din anul 2020 tot sistemul bancar a ieşit mai întărit şi mai rezistent, chiar dacă pe alocuri eroziunea emoţională şi financiară s-au resimţit şi se resimt încă.

Reporter: Cu ce sentiment a început anul piaţa bancară? Care sunt perspectivele acesteia pentru 2021?

Daniela Iliescu: Am început cu optimism anul 2021, optimism care vine atât din semnalele primite din piaţă, cât şi ca urmare a energiei organizaţiei. Suntem angrenaţi într-o serie de proiecte noi în Patria Bank, de continuare a strategiei de digitalizare, şi ne energizează faptul că vom putea oferi clienţilor servicii bancare superioare, atât prin accesibilitate, cât şi prin flexibilitatea proceselor şi produselor, precum şi o mobilitate crescută pentru agenţii de vânzări.

Vom facem paşi importanţi în noua realitate de tranzacţionare tot mai mult la distanţă, păstrând apropierea umană şi suportul continuu, şi aş menţiona câteva proiecte în acest sens:

✓ Online Customer Onboarding, cel mai important proiect al anului 2021, aşteptat a fi lansat în trimestrul al doilea, prin care clienţii noi vor putea solicita deschiderea online a contului curent şi pot achizitiona produse şi servicii financiare personalizate: pachete de cont curent, carduri de debit, internet si mobile banking şi depozite, totul 100% online şi la distanţă; de asemenea, pregătim şi accesarea de credite direct on-line, aplicaţie ce va oferi clientilor noi şi existenţi posibilitatea de a contracta credite de consum online, printr-un proces 100% digital;

✓ Upgrade-ul în pregătire al platformei de Internet & Mobile Banking, aliniată deja la cele mai inalte standarde europene în domeniul securităţii datelor personale (inclusiv a directivei de plăţi PSDII), care va include: implementarea autentificării biometrice pentru aplicaţia mobile banking, dezvoltarea unui nou modul PFM (Personal Finance Module) care oferă posibilitatea grupării personalizate a tranzacţiilor realizate pe categorii şi reguli specifice definite de către client, dezvoltarea modulului Asset Management - un nou modul de vizualizare şi gestionare a investiţiilor deţinute de către clienţi, în fondurile Patria Asset Management;

✓ Instant Payments - implementarea opţiunii de plată/încasare instant în lei pentru sume de mică valoare care se realizează în maxim 20 de secunde de la momentul iniţierii, prin intermediul Internet Banking şi Mobile Banking, atât pentru clienţii persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice.

Privind demersurile în zona de antreprenoriat, în mod cert noi, în Patria Bank, rămânem deschişi finanţării şi avem un apetit mare de a credita antreprenorii pentru a susţine relansarea economiei.

Oricare ar fi contextul, vom susţine clienţii, persoane fizice şi companii, să depăşească perioadele dificile.

Reporter: Care sunt efectele pandemiei asupra activităţii desfăşurate de Patria Bank?

Daniela Iliescu: Contextul pandemic a generat o predictibilitate foarte redusă şi o volatilitatea ridicată a condiţiilor macroeconomice, aspecte care inevitabil au afectat rezultatul financiar al anului 2020, când am înregistrat o contracţie faţă de 2019. Totuşi, în pofida contextului, în 2020 am înregistrat un rezultat pozitiv, de 2,8 milioane de lei, cu câţiva piloni contributori importanţi:

✓ Credite nou acordate în valoare de peste 823 milioane lei, având, astfel, o cotă de piaţă din volumele noi de credite mai mare decât cota de piaţa existentă, ceea ce a condus la o creştere a portofoliului de credite performante cu 13%, respectiv un plus de 191 milioane lei comparativ cu decembrie 2019;

✓ Îmbunătăţirea structurii bilanţiere a băncii prin creşterea ponderii creditelor brute în total active la 56%, de la 53% în decembrie 2019, corelată cu dezvoltarea continuă a unei baze solide de depozite;

✓ Optimizarea şi reducerea cheltuielilor operaţionale cu 11% (-15,7 milioane lei în 2020 faţă de 2019), prin optimizarea proceselor şi accelerarea digitalizarii.

Am reuşit, astfel, să compensam integral contracţia veniturilor operaţionale cu rezultatele recalibrării costurilor, reuşind să realizăm un rezultat operaţional mai bun decât în 2019, chiar dacă anul 2020 s-a desfăşurat în condiţii pandemice şi a generat, la nivelul costului riscului, cheltuieli suplimentare comparative cu anul 2019, din motive de prudenţă.

"Băncile au fost parte din soluţie, în pandemie"

Reporter: Câte cereri de amânare a ratelor bancare aţi aprobat până acum? În ce proporţie acestea au fost făcute în baza programului guvernamental şi în ce proporţie în baza programului propus de bancă?

Codrut Nicolau: Am înregistrat circa 2000 de cereri de amânare la plată, cumulat de la antreprenori şi persoane fizice. Cea mai mare parte a fost facută în baza OUG 37. Începutul a fost pe soluţie proprie, pentru că ne-am dorit să ajutăm cât mai prompt clienţii. Ponderea cererilor a fost mai mare în zona companiilor (circa 64%). În tratarea solicitărilor venite de la clienţi am aplicat fie măsura oferită prin OUG 37 sau soluţii de ajutor proprii, încercând să răspunem prompt clienţilor. Procentul de soluţionare a fost de 100%.

Reporter: Care a fost evoluţia segmentului de creditare, respectiv evoluţia depozitelor în ultimul an, la banca dumneavoastră, şi cum apreciaţi că va evolua acest segment în 2021?

Codruţ Nicolau: Şi în cazul Patria Bank, la fel ca în întreg sistemul bancar, acordarea de credite noi a înregistrat o scădere în lunile martie şi aprilie 2020. Segmentul retail a fost cel mai afectat, pe fondul stării de urgenţă şi a lockdown-ului, dar şi prin prisma reducerii apetitului clienţilor, previzibil într-o astfel de perioadă. Pe segmentele de business, lucrurile au stat diferit, cu o dinamică parţial mai bună. Până la finalul anului, lucrurile s-au "normalizat" şi nivelul creditării persoanelor fizice şi juridice a crescut în Patria Bank, noi având în 2020 o creştere mult accelerată, peste media sistemului bancar, la nivelul soldului de credite:

✓ 11,9% pe zona de persoane fizice, faţă de 4,8% rata de creştere a sistemului bancar;

✓ 11,91% pe zona de companii, faţă de 7,46% rata de creştere a sistemului bancar.

Suplimentar, finanţarea fermierilor s-a menţinut la un nivel bun, cu creşteri bune în zona de agricultură mică (legumicultură în special), unde, de exemplu, în zona de microfinanţare, în cadrul Patria Credit IFN (instituţie alternativă de finanţare a producătorilor agricoli din cadrul Grupului Patria Bank), am înregistrat o creştere de două cifre de la an la an: 21% creştere pe sold şi 33% creştere a profitului.

În ceea ce priveşte segmentul de economisire, am înregistrat creşteri importante pe segmentul tânar de deponenţi, precum şi în zona companiilor.

Reporter: În ce proporţie creditele acordate în 2020 sunt prin programul IMM Invest?

Codruţ Nicolau: Programul IMM Invest a fost şi este o gură de oxigen pentru afaceri, prin asigurarea lichididăţii necesare continuării business-ului. În Patria Bank, asigurarea acestui mecanism de garantare a generat un interes important din partea antreprenorilor. Prelungirea programului a fost salutată de antreprenori şi de noi, bineînţeles. Suntem în prag de lansare a noului program si deja primim solicitări noi de credit şi oferim asistenţă şi suport în realizarea aplicaţiei în platformă, cei interesaţi putând solicita suportul nostru direct online. Programul îl vom extinde şi către clienţii din agricultură, având în curs alocarea unui plafon pentru noul program Agro Invest.

"Băncile au fost parte din soluţie, în pandemie"

Reporter: Cât de mult a contribuit programul Noua Casă la creşterea segmentului de creditare?

Elena Nicodinescu: Creditele ipotecare au crescut în Patria Bank, deşi nu suntem încă parte din programul Noua Casă. Mai mult, pentru că anul 2020 a venit cu mult stat în casă, cu schimbări intervenite în programul şi locaţia de muncă a unei părţi importante dintre românii care locuiesc în marile oraşe, aceştia au început să fie tot mai interesaţi în a avea o alternativă de locuit temporară sau chiar permanentă. Oamenii au început să caute variante de a schimba locuinţa avută în proprietate cu una mai încăpătoare, cu curte, sau să achiziţioneze o a doua locuinţă într-o locaţie la munte, la mare sau într-o zonă pre-orăşenească. Astfel, produsului de credit imobiliar pentru achizitia unei case, care este foarte competitiv în toate versiunile sale, lei sau euro, i-am adăugat o nouă opţiune: am înlocuit avansul în bani cu o garanţie suplimentară pusă pe un imobil pe care îl deţin deja, ei, părinţii, rudele apropiate sau partenerii de viaţă, împreună cu care pot participa la credit pentru o nouă locuinţă. Efectiv, acordăm credite ipotecare fără avans în bani şi în perioada următoare urmărim să aducem noi îmbunătăţiri, astfel încât tot mai mulţi clienţi să beneficieze de acest tip de produs.

Totodată, am avut activ tot anul un cadou garantat ataşat fiecărui credit pentru locuinţă: un proiect de optimizare spaţiu în noul apartament achiziţionat, unde, prin serviciile dedicate ale unui birou de arhitectură special contractat de bancă, le-am oferit proaspeţilor proprietari o schiţă cu configurarea optimă a noii lor locuinţe.

Reporter: Cum au evoluat dobânzile la credite si cele la depozite?

Elena Nicodinescu: Politica noastră comercială a venit să susţină clienţii, prin campanii de reducere a costurilor în perioadele când cererea este în general mare, mai ales în ceea ce priveşte creditele de consum, unde am avut luni bune un extra discount de 1%, în puncte procentuale, pe lângă reducerile aplicate garantat în funcţie de suma acordată sau virarea venitului.

Privind depozitele, în mod tradiţional în Patria Bank avem unele dintre cele mai competitive oferte pentru economiile românilor, astfel încât nici 2020 nu a facut excepţie. În plus, a crescut numărul depozitelor deschise prin internet banking, unde un bonus de dobândă se aplică mereu.

Merită menţionat, de asemenea, şi că Patria Bank are unul dintre cele mai bune cursuri de schimb pentru operaţiunile de schimb valutar.

Reporter: Cât de repede v-aţi adaptat la procesul de digitalizare forţată?

Daniela Iliescu: Adaptarea rapidă la noul context şi la noua realitate a clienţilor noştri a fost pentru noi una dintre poveştile de succes ale lui 2020. Echipa Patria Bank a dat dovadă de rezistenţă şi rapiditate în implementarea soluţiilor simple pentru clienţi. Noi deja începuserăm procesul de digitalizare şi pandemia a accelerat totul, aducând proiectele de deservire la distanţă în prioritate de gradul zero. Astfel, încă de la finalul anului trecut, clienţii noştri pot face online, de acasă, cea mai mare parte a serviciilor de operaţuni carduri - reemitere card şi pin, schimbare limite tranzacţionare, anulare - şi anul acesta ne pregătim să deschidem achiziţia de produse bancare 100% online.

Reporter: Cât de pregătit este sectorul bancar pentru o nouă criză economică?

Daniela Iliescu: Dacă era de aşteptat ca anul 2020 să se încheie cu o oarecare scădere, suntem atenţi la cum evoluează 2021 şi ne bucurăm să vedem un început bun de an, cu optimism din partea sectorului economic. Modul în care va răspunde piaţa şi economia la contextul actual, încă pandemic, cu multe incertitudini, depinde de evoluţia apetitului de consum (intern şi extern) şi de capacitatea economiei de a reporni motoarele, alături de capacitatea autorităţilor de a implementa măsuri fiscale şi de stimulare a investitiilor relevante. Cred că este important să ne concentrăm pe ceea ce creează plus valoare şi oportunităţile pe care ni le aduce un moment de cumpănă. Şi, în mod cert, noi am văzut şi o oportunitate în acest context, respectiv continuarea demersului de digitalizare şi deservire de la distanţă a clienţilor într-un ritm mult mai alert, demers îmbrăţişat acum şi de clienţi care, în mod tradiţional, preferau off-line-ul. Şi, cum menţionam mai devreme, pentru noi, 2021 este anul în care devenim digitali şi clientii noi pot accesa produsele noastre de la distanţă.

Reporter: Mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mie mi-a placut cum:

    1. Bancile au fost inchise deci nimeni nu a putut sa-si scoata banii de acolo. Nu poti avea un bank run daca bancile sunt inchise (taps forehead). 

    2. Desi banca era inchisa banca mea inca imi lua (si imi ia) comision pentru internet banking.

    3. Desi era carantina ma suna BRD-ul sa vin la ei la coada sa-mi actualizez datele, chiar daca nu s-au schimbat. Vorba aia, pentru siguranta. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb