Datoria Chinei a ajuns la 251% din PIB

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 iulie 2014

Datoria totală a Chinei, a doua mare economie din lume, a ajuns la 251% din PIB la finele lunii iunie 2014, de la 147% din PIB în decembrie 2008, potrivit unei estimări a băncii "Standard Chartered".

"Economia Chinei va continua să se îndatoreze, iar piaţa va rămâne îngrijorată", a declarat Stephen Green, economist-şef pentru China în cadrul "Standard Chartered".

Creşterea datoriei arată provocările cu care se confruntă Beijing-ul în încercarea de a stimula economia, potrivit Financial Times. Publicaţia avertizează că această creştere rapidă a datoriei este mult mai îngrijorătoare decât nivelul său absolut, având în vedere că o expansiune de asemenea amploare, într-o perioadă scurtă de timp, a fost urmată, aproape întotdeauna, de o perioadă de turbulenţe financiare în alte economii.

"Actualul nivel al datoriei Chinei este deja foarte mare, potrivit standardelor pentru pieţele emergente, şi puţinele economii care au datorii mai mari sunt toate economii cu venituri mari", arată Chen Long, economist la firma de consultanţă "Gavekal Dragonomics". Pentru comparaţie, datoria totală a SUA era echivalentă cu 260% din PIB la finele anului trecut, iar cea a Marii Britanii - cu 277% din PIB.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb