De ce nu se supune şi BCE noului test de stres aplicat marilor bănci europene?

Un comunicat de presă de pe site-ul BCE, din 28 februarie 2017, arată că instituţia monetară a zonei euro, prin intermediul diviziei sale de supraveghere, SSM (Single Supervisory Mechanism), a lansat un nou test de stres pentru băncile comerciale de importanţă sistemică.

Obiectivul testului îl reprezintă verificarea stabilităţii financiare în condiţiile apariţiei unor şocuri la nivelul dobânzilor.

Decizia BCE a fost luată pe fondul unei creşteri accelerate a inflaţiei în zona euro, care a ajuns deja la 2%, conform datelor preliminare de la Eurostat, iar în unele ţări, cum este Belgia sau Spania, este foarte aproape sau a depăşit 3%.

Scenariile pentru evoluţia dobânzilor sunt cele recomandate de BIS (Bank for International Settlements) în studiul "Interest rate risk in the banking book", din aprilie 2016, unde se arată că trebuie evaluată stabilitatea financiară a băncilor în condiţiile unei creşteri sau scăderi paralele a curbei randamentelor (n.a. dobânzile pe termen scurt şi cele pe termen lung au creşteri sau scăderi similare), a unei creşteri a dobânzilor pe termen scurt şi a unei scăderi a dobânzilor pe termen lung, a unei scăderi a dobânzilor pe termen scurt şi a unei creşteri a dobânzilor pe termen lung, precum şi a unui şoc de scădere sau de creştere a dobânzilor pe termen scurt.

În documentul de la BIS este prezentată şi amplitudinea şocului pentru dobânzi, în funcţie de scenariu şi de moneda expunerii.

Astfel, pentru expunerile în euro, trebuie aplicat un şoc de 200 de puncte de bază (n.a. două puncte procentuale) în cazul unei deplasări paralele a curbei randamentelor, de 250 de puncte de bază pentru un şoc asupra dobânzilor pe termen scurt şi de 100 puncte de bază pentru dobânzile pe termen lung. Pentru expunerile în alte monede, deplasarea paralelă a curbei randamentelor variază între 100 puncte de bază (CHF sau JPY) şi 400 de puncte de bază (TRY, RUB sau ZAR), iar un şoc al dobânzilor pe termen scurt ajunge până la 500 de puncte de bază.

"În scopul redării mediului local al dobânzilor, o serie de timp cuprinsă între 2000 şi 2015, pentru diferite maturităţi, a fost utilizată pentru elaborarea scenariului specific unei anumite monede", se mai arată în documentul de la BIS.

În ciuda precizărilor oficiale, conform cărora se doreşte evaluarea senzitivităţii bilanţurilor bancare atât pentru creşterea cât şi pentru scăderea dobânzilor, este evident că principala îngrijorare o reprezintă creşterea dobânzilor, chiar dacă BCE încearcă, prin toate mijloacele, să-şi păstreze nealterat "portofoliul" de dobânzi zero sau negative pentru cât mai mult timp. Iar apoi, este suficient intervalul de timp recomandat, având în vedere că, deşi perioada a fost marcată de fluctuaţii semnificative ale dobânzilor de politică monetară şi ale randamentelor obligaţiunilor guvernamentale, tendinţa generală, cel puţin la nivelul economiilor dezvoltate, a fost de scădere, până la minimele istorice din ultimii doi ani?

O altă precizare din comunicatul de presă al SSM, conform căreia "şocurile nu ar trebui să fie proiecţii realiste ale evoluţiei dobânzilor", nu reprezintă deloc un motiv suplimentar de liniştire a spiritelor. Mai mult, băncile au primit asigurări că "nu se aşteaptă o modificare a cerinţelor de capital ca rezultat al exerciţiului".

La fel de liniştitoare au vrut să fie şi declaraţiile recente ale preşedintelui Bundesbank la prezentarea ultimului raport anual al instituţie, unde au fost incluse provizioane pentru riscul dobânzii. Jens Weidmann a precizat că acestea au fost calculate pe baza unor modele interne şi nu reprezintă prognoze sau aşteptări ale băncii cu privire la evoluţia dobânzilor.

Preşedintele Weidmann a mai arătat că "aceste câştiguri din dobânzi nu sunt sustenabile, cu atât mai mult pe fondul unei tendinţe de creştere a dobânzilor". Câştigurile la care s-a referit sunt cele aferente unei categorii de pasive din bilanţul Bundesbank, respectiv sumele depuse la banca centrală în cadrul facilităţii de depozit. Da, aţi citi bine! Se pare că acum băncile centrale din zona euro "câştigă" din pasive, "remunerate" cu o dobândă negativă, iar din active câştigul este aproape inexistent.

Oare cât mai poate rezista o "realitate" în care natura pasivelor şi activelor bancare a fost dată, pur şi simplu, peste cap?

Poate vom afla acest lucru în urma noilor teste de stres. După cum scrie Reuters, cele mai mari 110 bănci din zona euro trebuie să trimită datele relevante către BCE până în aprilie 2017, iar rezultatele vor fi publicate în iulie 2017.

"Testul de stres a fost elaborat pentru a oferi BCE informaţii suficiente pentru înţelegerea senzitivităţii băncilor la modificarea dobânzilor", a declarat un oficial al băncii pentru Reuters.

Financial Times scrie că SSM va utiliza datele din cadrul testului de stres şi pentru evaluarea modelelor interne ale băncilor, pe baza cărora sunt estimate riscul de credit, de contrapartidă şi riscul de piaţă.

O serie de comentarii pe marginea ştirilor referitoare la testarea rezistenţei băncilor în faţa unor şocuri ale dobânzilor au fost chiar răutăcioase. Cititorii se întreabă de ce este nevoie de un astfel de test, în condiţiile în care BCE controlează costurile de finanţare? Sau nu le mai controlează?

Din comunicatul de presă al SSM, dar şi din articolele din presă, lipseşte, cu sau fără urme de ironie, o informaţie deosebit de importantă: BCE şi băncile centrale din zona euro se vor supune şi ele testului de stres al dobânzii?

Nimic nu arată că o astfel de opţiune a fost luată în considerare, deşi portofoliul actual de titluri cu venit fix din bilanţul BCE a ajuns la 1,807 trilioane de euro în ultima săptămână a lunii trecute, pe fondul unei valori a activelor totale de 3,808 trilioane de euro (vezi grafic).

n acest portofoliu, ultima valoare a obligaţiunilor guvernamentale cumpărate prin tipărire era de 1,387 trilioane de euro, iar valoarea obligaţiunilor emise de companii de 66,6 miliarde. Diferenţa până la 1,8 trilioane de euro o reprezintă valoarea obligaţiunilor garantate (n.a. covered bonds), a titlurilor ABS şi a instrumentelor financiare achiziţionate în cadrul Securities Markets Programme (SMP).

Pe site-ul BCE, despre SMP se spune că reprezintă "intervenţii ale Eurosistemului pe pieţele datoriilor publice şi private din zona euro pentru asigurarea adâncimii şi lichidităţii pentru segmentele disfuncţionale de piaţă".

Datele de la BCE mai arată că lichiditatea excedentară din zona euro a atins un nou record la începutul lunii martie 2017, de 1,35 trilioane de euro.

Toate aceste variabile vor fi afectate puternic de o creştere accelerată a dobânzilor, care poate fi uşor scăpată de sub control de banca centrală a zonei euro, cu efecte devastatoare asupra unui bilanţ al cărui grad de leverage este asemănător fondurilor de hedging în perioada euforiilor financiare.

Raportul dintre capital şi activele totale ale BCE a scăzut până la 2,6%, în condiţiile în care raportul dintre portofoliul de titluri cu venit fix şi capital a coborât până la 5,6%, de la 41,2% în perioada similară de la începutul anului 2015.

Creşterea dobânzilor din scenariile luate în considerare de SSM este, probabil, suficientă pentru a "şterge" integral capitalul multor bănci centrale din Eurosistem, inclusiv al BCE.

Tot prin tipărire se poate remedia şi o astfel de situaţie sau contribuabililor din zona euro li se va cere să-şi salveze şi băncile centrale, pentru că nu poate fi concepută o lume din care să lipsească pilonii macroprudenţialităţii şi macrostabilităţii?

Liaquat Ahamed, fost director al diviziei de investiţii a Băncii Mondiale, a descris în cartea sa, "Lords of Finance: The Bankers Who Broke the World", un bancher central din secolul trecut, care "în ciuda creşterii accelerate a masei monetare, a devenit un fel de erou naţional, acoperit de onoruri şi deosebit de popular". El a fost supranumit chiar "Generalul Banilor".

Oare acest "general", Rudolf von Havenstein, apare des în coşmarurile lui Mario Draghi?