De ce se accelerează fuga capitalului din Italia şi Spania?

Banca Centrală Europeană a publicat recent datele privind soldurile din cadrul sistemului TARGET2 (Trans-European Automated Real-time Gross settlement Express Transfer), care facilitează decontarea în timp real pentru plăţile în euro.

Conform datelor de la BCE, Olanda, Finlanda, Luxemburg, Germania, Cipru şi Estonia sunt singurele ţări creditoare din sistemul TARGET2 în ultimul an, iar ceilalţi membri ai zonei euro prezintă datorii nete. Poziţia creditoare cumulată a Olandei, Finlandei, Luxemburgului şi Germaniei se ridica la 985 de miliarde de euro în august 2016, iar poziţia debitoare a Greciei, Spaniei, Italiei şi Portugaliei era de circa 785 de miliarde.

Dacă în perioada acută a crizei datoriilor suverane din Europa pieţele urmăreau cu îngrijorare evoluţia soldului negativ al Greciei, acum a venit rândul Italiei şi Spaniei.

În august 2016, soldul negativ al Italiei a crescut cu o rată anuală de 52,4%, până la 326,9 miliarde de euro, un nou record, iar soldul negativ al Spaniei a crescut cu o rată anuală de 36,5%, până la 313,6 miliarde de euro (vezi graficul).

Hans-Werner Sinn, fost preşedinte al institutului IFO şi unul dintre cei mai respectaţi economişti germani, a atras atenţia încă din 2012 că sistemul TARGET2 este utilizat de BCE "pentru forţarea exportului de capital din ţările care alcătuiesc nucleul zonei euro în scopul compensării ieşirilor de capital din ţările de la periferie".

În aceeaşi perioadă, un studiu al Băncii Olandei arăta că "soldurile negative reflectă ieşirile de capital din ţările vulnerabile ale zonei euro şi reprezintă, deci, un indicator important al intensităţii crizei datoriilor din Europa".

Pentru analistul financiar Martin Hutchinson, sistemul TARGET2 şi precursorul său TARGET nu au făcut decât "să împiedice declanşarea unor mecanisme de corecţie care ar fi blocat, sau măcar încetinit, acumularea datoriilor pentru ţările cu deficite comerciale şi ale balanţei de plăţi".

Acesta este şi motivul pentru care Mike Shedlock, analist la SitkaPacific Capital Management, consideră că "TARGET2 este o oroare creată de fondatorii zonei euro şi una dintre defectele sale fundamentale".

Deoarece TARGET2 include şi transferurile de depozite între sistemele bancare din zona euro, după cum mai arată Shedlock, creşterea accelerată a soldului negativ al Italiei arată intensificarea puternică a crizei datoriilor din acest pilon important al zonei euro.

În august 2016, creşterea a fost de aproape 35 de miliarde de euro, după o creşte cu 43,23 de miliarde în primele 7 luni ale anului, şi este deosebit de îngrijorătoare, mai ales că investitorii ar trebui să se pregătească pentru recapitalizarea băncii Monte dei Paschi.

Cotidianul Corriere della Sera a scris recent că "situaţia a devenit mult mai complicată" în ceea ce priveşte procesul de "salvare" a cele mai vechi bănci din lume.

Se pare că potenţialii investitori nu mai acordă un interes suficient majorării cu 5 miliarde de euro a capitalului social (n.a. sumă de circa 10 ori mai mare decât actuala capitalizare bursieră a băncii) şi nici ofertei de vânzare a unor credite neperformante cu valoarea nominală de circa 28 de miliarde de euro.

Bineînţeles că declaraţiile oficiale destinate "liniştirii" pieţelor nu au întârziat să apară, dar nu mai sunt crezute de nimeni. Pier Carlo Padoan, ministrul economiei din Italia, a declarat recent că "nu văd nevoia naţionalizării băncilor cu probleme", după cum scrie Reuters.

Deşi fluxurile de capital au ajuns într-o situaţie similară celei din perioada crizei acute a datoriilor suverane, şi oficialii BCE continuă să declare că nu există o criză bancară în Europa.

Ultimul a fost Ewald Nowotny, membru al Consiliului Guvernatorilor BCE în calitatea sa de guvernator al Băncii Austriei, în opinia căruia "situaţia nu trebuie dramatizată excesiv", deoarece "suntem într-o etapă de tranziţie şi învăţare".

"Oare dacă suntem într-un proces de învăţare, nu reprezintă aceasta o recunoaştere a faptului că bancherii centrali din zona euro nu ştiu ce fac?", se întreabă analistul american Martin Armstrong pe blogul său.

Iar dacă autorităţile europene tot persistă în ignorarea realităţii, analiştii de la Institutul Bruegel (bruegel.org) au considerat că sunt necesare, totuşi, pregătiri pentru ceea ce va urma şi au estimat costurile fiscale ale recapitalizării marilor bănci din zona euro.

Pe baza datelor din crizele precedente, costul individual ar ajunge până la 4,5% din activele totale ale unei instituţii financiare, dar trebuie ţinut cont şi de faptul că "o ţară ar putea fi nevoită să-şi recapitalizeze până la trei dintre băncile de importanţă sistemică în cazul unei crize severe".

De asemenea, analiştii de la Bruegel consideră că nu se poate lua în considerare opţiunea unui bail-in în cazul unei crize sistemice, iar costurile fiscale potenţiale pentru ţările din zona euro pot varia în intervalul 4% - 12% din PIB.

Da, criza s-a terminat, într-adevăr! BCE este aşteptată să confirme acest lucru prin continuarea programelor sale de tipărire, altfel "trebuie să ne pregătim pentru partea a doua a crizei datoriilor suverane, în condiţiile în care pieţele vor reveni la aspectele fundamentale ale datoriilor", după cum declară analişti citaţi de Zerohedge.

Adică până acum au ignorat existenţa statelor falimentare din zona euro? Şi până când ar trebui prelungite programele de relaxare cantitativă şi dobânzile negative, astfel încât "pieţele" să uite complet de falimente?

"De data aceasta va fi serios", spune Bill Blain, director în cadrul firmei de intermediere financiară Mint Partners.

Dar cât mai poate fi serios Mario Draghi, în lupta sa cu morile de vânt?