DE LA FINALUL LUNII MAI ŞI PÂNĂ ÎN PREZENT Ascensiune de peste 80% pentru acţiunile Bittnet Systems

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 iunie 2019

Ascensiune de peste 80% pentru acţiunile Bittnet Systems

Luca Nicolae, Tradeville: "Încrederea şi interesul investitorilor pentru acţiunile BNET au fost determinate, în principal, de capacitatea management-ului de a livra acţionarilor toate obiectivele asumate de-a lungul timpului"

George Brande, Interfinbrok: "Trecerea companiei Bittnet Systems pe piaţa principală a bursei înseamnă accesul mai facil al unor investitori instituţionali la domeniul IT"

Ieri, preţul acţiunii BNET a încheiat şedinţa de tranzacţionare la 3,42 lei, un nou maxim de la listarea din 2015

Cotaţia acţiunilor Bittnet Systems (BNET), tranzacţionate în prezent pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a avut o evoluţie spectaculoasă în ultima perioadă, de la sfârşitul lunii mai şi până ieri preţul titlului cunoscând o creştere de 81,4%, într-o mişcare parabolică de continuare a trendinţei ascendente pe care acţiunile BNET s-au înscris începând cu primăvara acestui an.

În plus, pe lângă evoluţia cotaţiei, pe parcursul acestei luni au fost înregistrate şedinţe bursiere în care valoarea tranzacţionată cu titlurile companiei de IT a depăşit cu mult rulajele înregistrate de majoritatea acţiunilor tranzacţionate pe piaţa principală a BVB.

În acest context, Luca Nicolae, analist de investiţii în cadrul casei de brokeraj Tradeville, ne-a transmis: "De la începutul anului şi până la închiderea şedinţei de tranzacţionare din dată de 24 iunie 2019, titlurile companiei Bittnet Systems au înregistrat un avans de aproximativ 194%, însă se remarcă faptul că, de la sfârşitul lunii mai şi până în prezent, acţiunile BNET s-au apreciat cu aproximativ 80%.

Pe lângă creşterea remarcabilă a companiei din ultimii ani, susţinută în principal de operaţiunile de achiziţie şi fuziune a diferiţilor jucători, atât din piaţa de servicii IT cât şi din zona de e-learning, consider că încrederea investitorilor şi interesul acestora pentru acţiunile Bittnet Systems au fost determinate, în principal, de capacitatea echipei de management de a livra acţionarilor toate obiectivele asumate de-a lungul timpului".

Luca Nicolae a adăugat: "Evoluţia remarcabilă a titlurilor BNET de la sfârşitul lunii mai şi până în prezent reprezintă o continuarea a trendului format la începutul anului 2019. Parcursul pozitiv poate fi explicat, pe de o parte, de programul generos de recompensare a acţionarilor cu acţiuni gratuite şi de anunţurile companiei conform cărora, companiile din Grupul Bittnet au reuşit semnarea unor contracte semnificative (peste 10% din cifra de afaceri înregistrată la nivel de grup)".

Luca Nicolae, Tradeville: "Există posibilitatea ca unii investitori să fi intrat la cumpărare pentru a deţine în portofoliu titlurile BNET, în momentul în care compania va trece pe piaţa reglementată a BVB"

Potrivit analistului de la Tradeville, o altă explicaţie posibilă constă în intenţia companiei de a face pasul către piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti.

"La sfârşitul anului precedent, acţionarii companiei au aprobat în AGA trans­ferul companiei pe piaţă reglementată a BVB. Având în vedere că ne apropriem de finalul primelor şase luni ale anului, iar această operaţiune nu a fost demarată, există posibilitatea ca unii investitori să anticipeze realizarea acestei operaţiuni de transfer în viitorul apropiat şi să fi intrat la cumpărare pentru a deţine în portofoliu titlurile BNET, în momentul în care acest proces se va realiza efectiv", a explicat Luca Nicolae.

La rândul său, George Brande, trader în cadrul casei de brokeraj Interfinbrok, a punctat că, în penultimele zece zile bursiere (n.r. perioada 24 - 10 iunie), titlurile BNET au cumulat un volum impresionant de tranzacţionare, de aproximativ 5% din numărul total de acţiuni, pe fondul unei creşteri procentuale a preţului de aproximativ 70%.

"Având în vedere rulajul mult mai mic înregistrat în mod obişnuit cu titlurile Bittnet, aceste evoluţii tind să indice către intrarea unui acţionar nou în companie", ne-a spus George Brande.

În plus, ca şi Luca Nicolae, traderul de la Interfinbrok ne-a spus că o altă posibilă explicaţie pentru evoluţia din ultima perioadă a acţiunilor BNET este dată de trecerea la tranzacţionare a titlurilor pe piaţă principală a bursei noastre, eveniment anunţat de către conducerea societăţii pentru finalul anului 2019.

"Această promovare ar însemna un acces mai facil al unor investitori instituţionali la domeniul IT, sector ce lipseşte din piaţa principală a BVB", a conchis George Brande.

La finalul lunii mai a acestui an, fraţii Logofătu, fondatorii companiei, deţineau 34,06% din emitent, în timp ce Răzvan - Grosanu Căpăţână avea 12,35% din emitent.

Pentru 2018, Grupul Bittnet Systems a obţinut un profit net de circa 5 milioane de lei, cu 184,6% peste cel din anul anterior, în timp ce veniturile totale au urcat cu 30,58%, până la 57,03 milioane de lei.

Ieri, cotaţia BNET a încheiat şedinţa de tranzacţionare la 3,42 lei, un nou maxim de la listarea din anul 2015, ceea ce conferă companiei o valoare de piaţă de 189 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. O petarda, pt cine cunoaste, pt restul e bitcoin...alte petarde au mai fost, cofi, arax, comi, dafr...acuma s-a schimbat nitel domeniul, nici naiba nu poate corela bilantul cu capitalizarea, important e ca deocamdata de fac bani

    1. Prețul trebuia sa fiei Așa pt Aportul în numerar -media ultimele-30 zile -cit mai sus...

      pune mana si invata niste modelare financiara

      Cresterea nu e justificata nici pe departe luand in calcul orice analiza.

      Cu siguranta pretul este urcat de acionari semnificativi, dar cand vor incepe sa scada....va fi vai si amar de cei care au luat la preturi astronomice. 

      Sa nu uitam ca limita de variatie este 25%....

      Mai luati daca aveti curaj..... 

      Actiunile alea gratis (1:1) pe care le emit pe 08 iulie , nu ajuta la nimic?

      intreb si eu pentru un prieten... 

      Ajuta la...dublarea pretului,cumva?Excelent!

      Cum sa nu conteze!!! E 1 la 1 !! În plus, preluările sunt normă în IT. Cine a luat acum a riscat puțin pentru o recompensa probabila mare !!!

    Crestere anormala. Pump & dump ?

    1. Daca rataeaza o singura rostogolire de obligatiuni,faliment scrie oe ea! La gadul de indatorare care il are si la profitabilitatea actuala ii trebuie muuuulti ani sa plateasca imprumuturile.Despre capitalizare xe sa zix: luati voi ca pe mine ma umfla rasul.Daca se sparge bal9nul,scandalul Harinvest si Cablurile din Mures sunt mici copii.

      E o chestiune de timp pana crapa. Constructia e subreda rau.

      E o chestiune de timp pana crapa. Constructia e subreda rau.

    E clar ca e bula speculativa. Explozia prețului nu are fundamentale la baza, așa ca cine a luat acum fie va rămâne cu ele mult timp și va vinde în pierdere sau poate ca cine cumpăra vrea sa acumuleze mult din companie. Dacă în viitorul nu prea îndepărtat vine cineva și cumpara BNET și apoi o delisteaza?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb