DE LA INTRAREA ÎN INSOLVENŢĂ PÂNĂ ÎN PREZENT, Hidroelectrica a plătit băncilor 650 milioane lei

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 februarie 2013

Hidroelectrica a plătit băncilor 650 milioane lei

Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a anunţat că societatea este cu plata la zi a obligaţiilor aferente creditelor şi liniilor de credit contractate cu cele 15 bănci finanţatoare. "De la data deschiderii procedurii insolvenţei şi până în prezent, Hidroelectrica a plătit băncilor suma de 650 milioane lei, diminuând, astfel, considerabil expunerea acestora de peste 2,5 miliarde lei", arată un comunicat remis redacţiei.

Deşi aflată în insolvenţă din 20 iunie 2012, cu peste 4,4 miliarde de lei datorii şi cu pierderi de 350 milioane de lei înregistrate la finele primului semestru al anului trecut, în urma măsurilor implementate de Euro Insol, fluxurile negative de numerar au fost diminuate de la 781 milioane lei la data de 20 iunie 2012, la 611 milioane lei la data de 31 decembrie 2012 şi la 497 milioane lei la 31 ianuarie 2013. Dacă Hidroelectrica nu s-ar fi pus sub protecţia legii insolvenţei, fluxurile negative de numerar ar fi crescut, la finele anului trecut, la peste un miliard de lei, afirmă reprezentanţii Euro Insol.

Denunţarea contractelor bilaterale dintre Hidroelectrica şi furnizorii privaţi a însemnat tranzacţionarea energiei astfel disponibilizate pe platforma OPCOM la preţuri net superioare, Hidroelectrica încasând venituri suplimentare de peste 250 milioane lei.

Concomitent cu maximizarea veniturilor Hidroelectrica, Euro Insol a intervenit şi pe partea de cheltuieli şi, în urma renegocierii a 425 de contracte comerciale, administratorul judiciar a obţinut reduceri comerciale de aproape 440 milioane lei. Din renegocierea Contractului Colectiv de Muncă au fost obţinute reduceri de aproximativ 50 milioane lei.

Luna ianuarie 2013 s-a încheiat cu un profit brut de 49 milioane lei, sumă ce reprezintă cel mai mare profit lunar realizat de Hidroelectrica de la înfiinţarea acesteia, mai afirmă Euro Insol.

Pentru anul 2013, Hidroelectrica şi-a propus un profit brut de 434 milioane lei la o producţie estimată de doar 13 TWh.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb