DE LA VARA REDRESĂRII LA TOAMNA CĂDERII? Visul american al redresării a luat sfârşit

Un comunicat de presă al Casei Albe, din 17 iunie 2010, anunţa lansarea programului "Vara Redresării", al cărui principal obiectiv era prezentarea proiectelor de infrastructură demarate prin American Recovery and Reinvestment Act, precum şi numărul locurilor de muncă generat de acestea:

"Cu zeci de mii de proiecte finanţate şi milioane de locuri de muncă pentru americani astăzi, este greu de crezut că au trecut doar 16 luni de când preşedintele Obama a semnat American Recovery and Reinvest­ment Act. Cu atâtea locuri de muncă salvate şi create deja, s-ar putea crede că cel mai mare impact al programului a fost depăşit. Dar nu este aşa. Această vară este sigur că va fi Vara Redresării Economice."

Dacă nu ar fi amintit, în mod explicit, de preşedintele Obama sau de locurile de muncă ale americanilor, citatul de mai sus ne-ar fi indus în eroare prin limbajul de lemn triumfalist, specific regimurilor socialiste de altădată.

Dar citatul provine dintr-un articol publicat pe "Blogul Redresării" (n.a. nu este o glumă, chiar aşa se numeşte şi este găzduit pe site-ul Casei Albe) de către Ron Sims, secretar adjunct în cadrul Departamentului Locuinţelor şi Dezvoltării Urbane.

De atunci, numărul cererilor pentru ajutorul de şomaj a crescut în fiecare săptămână, conform datelor de la Departamentul Muncii, iar o serie de indici economici regionali au început să arate o nouă contracţie a activităţii.

Apropierea alegerilor din noiembrie a determinat administraţia Obama să forţeze prelungirea termenului de acordare a ajutoarelor de urgenţă pentru persoanele fără locuri de muncă. Ultimele date de la Departamentul Muncii, pentru săptămâna încheiată la 7 august 2010, arată că numărul acestora este de 5,84 de milioane, faţă de 3,62 milioane în aceeaşi perioadă a anului trecut.

De asemenea, rata şomajului pentru tineri a atins recordul din perioada postbelică. Cum se poate vorbi, în aceste condiţii, de redresare economică?

Singura reuşită a programelor guvernamentale a fost creşterea accelerată a datoriei publice, pe care şeful armatei americane, amiralul Mike Mullen, a identificat-o recent ca fiind cea mai mare ameninţare la adresa securităţii naţionale.

La exact o lună după lansarea programului "Vara Redresării", în Wall Street Journal apărea un articol despre "drumurile către ruină" din Statele Unite (n.a. cu subtitlul "Înapoi în Epoca de Piatră"), în care se preciza că pe multe drumuri regionale din Dakota de Nord, Dakota de Sud, Alabama, Pennsylvania asfaltul este tocat deoarece nu mai poate fi întreţinut. Oare nu poate fi relansată economia şi printr-un program de pietruire a drumurilor, în condiţiile în care asfaltul este tot mai scump din cauza preţului petrolului?

David Rosenberg, economistul şef de la Gluskin Sheff, nu are timp să se încurce în clişee propagandistice, declarând recent că economia SUA se află într-o depresiune similară celei din anii "30. Iluzia redresării a fost susţinută temporar de pachetele de stimulare fără precedent, nefiind sustenabilă în opinia lui Rosenberg.

Înainte să plece într-o nouă vacanţă, preşedintele Obama a declarat presei că "în ultimele luni am încercat să conving Congresul de necesitatea aprobării unei noi legi pentru susţinerea firmelor mici, prin reducerea taxelor şi accesul mai uşor la credite", promiţând că totul se va rezolva din septembrie. Încearcă, oare, preşedintele să dea vina pe Congres, acum când totul se dovedeşte o iluzie?

Între timp, pe lângă preocuparea unei prezenţe onorabile în cadrul simpozionului de la Jackson Hole, Federal Reserve continuă să caute scuze pentru evitarea oricărei responsabilităţi în ceea ce priveşte criza.

Ultima încercare vine din partea unor economişti din cadrul Federal Reserve Bank of Boston (n.a. "Reasonable People Did Disagree: Optimism and Pessimism About the U.S. Housing Market Before the Crash", Kristopher Gerardi, Christopher Foote şi Paul Willen, Public Policy Discussion Paper No. 10-5).

Autorii articolului încearcă să susţină teza conform căreia "nivelul cunoştinţelor teoretice din 2006 nu putea susţine sau respinge clar ipotezele privind evoluţia viitoare a preţului activelor financiare". Ei mai precizează că "teoria economică oferă puţine informaţii cu privire la nivelul < corect > al preţului activelor - inclusiv pentru locuinţe".

Ce să înţelegem din afirmaţiile economiştilor de la Federal Reserve Bank of Boston? Că banca centrală a SUA nu poate fi învinuită pentru deciziile sale de politică monetară, deorece excesele speculative nu pot fi recunoscute în avans? Dacă băncile centrale nu pot identifica distorsiunile create de bulele speculative, cum pot ele să ofere reţeta însănătoşirii economice?

Asigurările date de Ben Bernanke la Jackson Hole nu par să mai convingă pe nimeni, deşi acesta a declarat că "dacă sunt necesare noi acţiuni, există opţiuni de politică monetară pentru o stimulare suplimentară a economiei".

Care sunt acestea?

"Modificarea strategiei de comunicare a Comitetului (n.a. Federal Open Market Committee)" şi "achiziţia suplimentară a titlurilor guvernamentale pe termen lung", la care se adaugă "reducerea dobânzilor plătite pentru excesul de rezerve din sistemul bancar".

Nu ştiam că este aşa de uşor să ieşi din criză. Sunt sigur că o supradoză de "gândire pozitivă" la nivelul Fed-ului, plus o transmitere mai eficientă a acesteia în rândul populaţiei, va face minuni.

Cu o zi înaintea discursului de la Jackson Hole al lui Ben Bernanke, Paul Krugman scria în New York Times că acesta va spune, indirect desigur, o minciună: economia continuă procesul de redresare. Et tu, Paul?

Ce să mai spunem de titlul articolului său (n.a. "Aceasta nu este o redresare", NY Times, 26 august 2010), care pare să fie verdictul final asupra visului american de stimulare economică prin programe guvernamentale şi relaxare monetară?

Krugman vine, bineînţeles, cu recomanandări, printre care se află şi "spunerea adevărului despre economie". Aceasta este o măsură nouă şi revoluţionară, într-adevăr! Despre celelalte propuneri ale sale, laureatul Nobel spună că "nimeni nu poate fi sigur cât de bine vor funcţiona, dar este mai bine să încerci ceva care ar putea să nu funcţioneze decât să-ţi cauţi scuze în timp ce muncitorii suferă".

Dezbaterile privind cea mai bună cale de redresare sustenabilă a economiei americane au loc pe fondul unor semnale tot mai dese de dispariţie a încrederii în autorităţi.

Arnaud Mares, director executiv la Morgan Stanley, este convins că vom asista în curând la intrarea în incapacitate de plată a unor guverne, iar comparaţia dintre SUA şi principalele economii europene nu este deloc favorabilă Statelor Unite, chiar dacă se iau în considerare "campioni" de talia Greciei, Irlandei sau a Spaniei.

"Întrebarea nu este dacă guvernele îşi vor respecta sau nu promisiunile de plată, ci pe care dintre ele le vor încălca şi ce formă va lua defaultul", deoarece "criza datoriilor suverane este globală şi nu s-a terminat", conform opiniei lui Mares.

În timp ce unele bănci exprimă astfel de opinii fierbinţi din punct de vedere politic, altele sunt mai pragmatice şi încep să ofere alternative la dolar ca monedă de tranzacţionare cu China.

Mai multe bănci internaţionale, printre care se află HSBC şi Standard Chartered, au început să promoveze decontarea şi tranzacţionarea directă în yuani pentru companiile cu afaceri în China, conform unui articol recent din Financial Times.

Vara redresării s-a terminat pentru economia americană, dar intervenţionismul economic agresiv, care să vindece dezastrul produs de intervenţionismul economic (n.a. piaţa liberă nu are, nici măcar pe departe, capacitatea distructivă a acestuia), va continua, cel puţin până la alegerile din noiembrie. Oare ce va aduce Ziua Recunoştinţei?