DEBITOR ÎN EURO ŞI CHF, CARE PROTESTEAZĂ DE PESTE 10 ZILE LA AMBASADA DIN LONDRA: "Nimic nu mai contează când banca trebuie să câştige"

Împrumutat în euro şi franci elveţieni, în perioada 2007-2008, Laurenţiu Pîrvu a fost executat silit, pierzându-şi cele două imobile puse garanţie în contractele de credit şi, după lupte acerbe în justiţie şi episoade de depresie, în urmă cu trei ani a plecat în Londra, unde aşteaptă să primească cetăţenia britanică.

De peste zece zile, debitorul protestează în faţa Ambasadei României la Londra şi în faţa Palatului Kensington împotriva băncilor şi a justiţiei din ţara noastră, acuzând de complicitate aceste două sisteme.

Fost corporatist cu funcţii importante la Rompetrol şi Vulcan SA, Laurenţiu Pârvu ne-a transmis: "În anul 2007, respectiv 2008 am contractat două credite la Banca Românească, primul în CHF şi al doilea în euro. Creditul în CHF este unul ipotecar şi cel în euro de nevoi personale cu ipotecă. Până în anul 2014 am plătit ratele aşa cum mi-au fost transmise de bancă. La un moment dat, mi-am dat seama că ceva este în neregulă şi am cerut băncii să îmi dea situaţia exactă a formării creditului meu.

Am observat cu stupoare că la contractul în CHF mi-au introdus încă din 2008, după primul an de contract, în formarea dobânzii o marjă de 3,25%, marjă ce a dus la creşterea ratei lunare cu 300 de franci elveţieni.

În contractul în euro, mi-au mărit marja de la 4,5% la 7,225%, ceea ce a condus la creşterea ratei lunare cu 300 de euro.

Am făcut din nou nenumărate adrese către bancă şi ANPC şi, în sfârşit, am primit la finele anului 2014 o adresă în care banca ne-a spus că ne rambursează sumele percepute abuziv cu titlu de dobândă, dar să semănăm cu aceasta un act adiţional. Am refuzat acest lucru, spunând că nu mi s-a mărit rata prin act adiţional şi, prin urmare, nu văd de ce să facem unul acum. Cer doar respectarea termenilor contractului.

Ulterior, banca a purces la executarea silită a celor două imobile garantate.

Prima contestaţie la executare a fost admisă şi, astfel, banca nu a putut pune mâna pe unul dintre apartamente.

Cu toate că mecanismul de creştere abuzivă a dobânzii era acelaşi, în contracte nu diferă decât moneda, cealaltă instanţă a respins contestaţia la executare şi celălalt apartament, cel în care şi locuiam, a fost vândut la licitaţie!"

Laurenţiu Pîrvu ne-a transmis că, din acel moment, au încep sentinţele şi motivările "halucinante" ale instanţelor.

Consumatorul ne-a povestit: "Judecătoria Sectorului 5 al Capitalei a motivat respingerea contestaţiei prin faptul că noi nu am solicitat o contestaţie la executare, ci o compensare între părţi.

De unde a ajuns judecătorul la această concluzie, când temeiul legal al cererii de chemare în judecată a fost art. 711 Cod Procedură Civilă şi titlul dosarului era chiar acesta: «contestaţie la executare»?

Am sperat că cineva se va sesiza în Apel. Dar motivarea din Hotărârea de Apel m-a lăsat din nou interzis - aceeaşi situaţie, respectiv că eu am solicitat compensare între părţi şi că decizia CCR s-ar fi aplicat dacă era o contestaţie la executare.

În paralel am mers cu două acţiuni prin care solicitam instanţelor să ia act de majorarea abuzivă a marjelor în cele două contracte.

În prima instanţă, am câştigat în ambele dosare.

La Tribunal, una dintre instanţe mi-a dat dreptate şi a obligat banca la returnarea sumelor percepute abuziv (dosarul în CHF). Cealaltă instanţă (pentru dosarul în euro) a spus că am acceptat dobânda variabilă a băncii şi, prin urmare, conform principiului de lege dată de contract, admite apelul băncii!"

Debitorul ne-a precizat că, ulterior, deşi se aştepta să i se returneze banii percepuţi în mod abuziv în cazul creditului în CHF, s-a ajuns la o nouă executare silită. Banca a modificat soldul de la executarea silită din anul 2015, pentru a da impresia unei întreruperi a termenului de prescripţie, a precizat Laurenţiu Pîrvu.

Acesta ne-a transmis: "Am solicitat instanţei în această nouă contestaţie la executare:

1. Să constate termenul de prescripţie;

2. Să verifice că suma nu este certă lichidă şi exigibilă, dat fiind că banca nu a returnat toată suma de bani datorată din procesul pierdut în ceea ce priveşte majorarea abuzivă a marjei;

3. Să constate că banca a depus la dosar înscrisuri cu semnătura mea şi a soţiei mele, false!

Stupoare! Instanţa a respins contestaţia la executare şi dă liber la executarea silită!

Aşadar, nimic nu mai contează când banca trebuie să câştige! Procuratura doarme şi la orice plângere făcută până acum au scos angajaţii băncii basma curată!"

Printre altele, împrumutatul în CHF ne-a mai precizat: "Am dat banca în judecată pentru modul în care a calculat dobânda creditului, utilizând un număr de zile ale anului de 360 în loc de 365.

După ce am câştigat la Judecătoria Sectorului 5, acelaşi Tribunal Bucureşti întoarce sentinţa, spunând că «practica judiciară de la Bucureşti e diferită de cea de la Constanţa»".

În acest moment, Laurenţiu Pîrvu are două dosare pe rolul instanţei, după cum ne-a transmis acesta: "Primul este dosarul în care mi s-a majorat marja în mod unilateral de către bancă, de la 4,85% la 7,225% fără să mă anunţe timp de patru ani. În acest caz, după m-au executat silit, apartamentul a fost vândut din 2016. Dosarul a fost câştigat pe fond, dar la Tribunal judecătorul nu a judecat marja, ci dobânda variabilă. Am făcut plângere la CSM în martie şi până acum...tăcere. Avem recurs în 31 ianuarie la Curtea de Apel Bucureşti.

Al doilea dosar este cel care vizează contestatia la executare pierdută luna trecută. Şi aici avem cale de atac, dar, din păcate, până la judecarea acestuia, apartamentul poate fi vândut. Este cea de-a doua executare silită!

Acesta este dosarul în care instanta a fost sesizată de noi că avem acte cu semnătura mea falsificată depuse de bancă şi că a trecut şi termenul de prescripţie. Judecătorul a dat dreptate băncii, nedorind nici măcar să informeze parchetul de fals şi uz de fals!"

Laurenţiu Pîrvu opinează că nici Legea dării în plată nu funcţionează tot din cauza practicii judiciare pro bănci.

Acest debitor este unul dintre mulţii împrumutaţi în CHF care nu şi-au mai putut plăti ratele la bancă după ce cursul francului elveţian a crescut neaşteptat, în 15 ianuarie 2015, ca urmare a desfiinţării pragului de 1,2 CHF/euro impus de Banca Centrală Elveţiană în 2011.