Decizia plenului Camerei Deputaţilor în cazul Ion Diniţă a fost amânată

E.D.
Anticorupţie / 20 octombrie 2014

Actualizare 18:35

Decizia în cazul cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de încuviinţare a arestării preventive a deputatului conservator Ion Diniţă a fost amânată azi de plenul Camerei Deputaţilor din lipsă de cvorum, în sală fiind prezenţi doar 116 deputaţi din totalul de 403, transmit surse din presă.

În următoarea şedinţă de plen, lunea viitoare, se va acorda votul în cazul Diniţă, potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

-------

Deputaţii urmează să dezbată astăzi cererea procurorilor DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PC Ion Diniţă, acuzat de fapte de corupţie în dosarul preşedintelui CJ Braşov, Aristotel Căncescu.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a analizat marţea trecută cererea DNA, însă nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea sau respingerea acesteia.

Parlamentarul conservator este acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul lui Aristotel Căncescu, considerat cel mai bogat preşedinte de consiliu judeţean din ţară. Potrivit procurorilor anticorupţie, firma SC Gotic SA a deputatului Diniţă era una dintre firmele "de casă" ale Consiliului Judeţean (CJ) Braşov iar în urma plăţilor nelegale făcute de CJ Braşov firmei deputatului ar fi rezultat un prejudiciu de peste 7,6 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb