Declinarea substantivelor: gen, număr şi caz şi ţoape

Opinia publică a fost recent preocupată de problema Imane Khelif, pugilista cu sex incert căreia i se încălcau nişte drepturi competiţionale şi s-a lamentat cu referire la cealaltă pugilistă care a fost bătută de cea care se simţea femeie, dar arăta ca un bărbat, incertitudine în faţa căreia opinia publică a insistat că el ar fi femeie.

Cu acestă ocazie, opinia publică a trecut peste evidenţa că femeile sunt de regulă bătute de soţii lor, adică de bărbaţi şi nu de alte femei (soţi definiţi ca în cazul familiei tradiţionale şi...constituţionale, totodată). De aceea şi există un număr de apel în caz de violenţă domestică, despre care presupun că s-ar bloca dacă o femeie ar reclama că este bătută de o femeie. Sau, dacă operatoarea care răspunde unui apel la numărul în cauză ar auzi voce de bărbat, cu siguranţă ar închide telefonul, nu înainte de a spune: "greşală domnule!". Aceasta deşi este evident că, în acest caz, apelul unui bărbat la asemenea numere s-ar face prin introducerea atentă a degetului în discul rotativ al telefonului şi prin ascultarea atentă a modului în care revenirea discului numeric la poziţia zero emite tot felul de pîrituri. Asta de frică să nu nimerească la un număr de tipul 0906 şi să îl prindă din nou nevasta! Cam cum a păţit un anume Rick Scott, guvernator al statului Florida, care, în cadrul unei campanii TV de protecţie împotriva meningitei, care, în locul unui număr de apel de urgenţă, a făcut public un număr de linie erotică pe care îl avea în agendă.

Asta evident în situaţia în care nu s-ar fi introdus încă pentru apelarea acestui număr telefonia digitală, ceea ce, evident, s-a întâmplat deja. Deşi şi telefonia cu degetul era, evident, tot digitală. Paranteză: la francezi, despre care am văzut la olimpiadă cât de mult lucrează cu nuanţele, de frică să nu cadă sub incidenţa riscului descris mai sus, în loc de termenul "digitală", folosesc termenul "numerică".

Dacă în box este evident că cei doi se bat ca şi cum s-ar bate pentru o femeie, cum fac ţapii în prezenţa caprelor, care-o fi evidenţa în boxul feminin? Se bat cumva pentru un bărbat care ulterior să aplice câştigătoarei ceva violenţă domestică?

Ce ar putea să fie în mintea unei femei care a ales să practice boxul şi să se bată cu altă femeie? Eu aş zice că nu e nimic din ceea ce ar caracteriza o doamnă, iar alţii ar putea zice că nu e nimic altceva decât certitudinea carteziană că este o ţoapă! Cuget, deci exist, boxez deci sunt o ţoapă!

Boxul are în sistemul de referinţă şi un reper de onorabilitate, anume a-i apăra pe cei slabi, de exemplu, a apăra femeia. Însă boxul feminin e nu numai o contradicţie în termeni, dar şi o contradicţie în raport cu boxul masculin: pe cine să mai aperi dacă chiar cea care trebuia apărată sare la bătaie. Multe sporturi au în substrat această nevoie de legitimare în relaţia puternic-slab, dar care este şi foarte aproape de nivelarea diferenţelor dintre categorii sociale.

De exemplu, despre rugby se spune că este un sport de huligani jucat de gentlemeni.

Planeta se efeminează, dar nu oricum, ci sub forma ţoapei. Şi sub presiunea eliminării discriminărilor/diferenţelor de gen. Să nu credem însă că discriminăm femeile gândind astfel. E doar un automatism cel prin care ţopenia este asociată cu femeia. Sau poate ne e pur şi simplu frică să gândim ce înseamnă ca o ţoapă să fie bărbat. Nu, egalitatea între bărbaţi şi femei este un bun câştigat. Numai că atunci când bărbatul devine ţoapă, egalitatea devine regretabilă. Până la urmă femeilor le stă bine ca ţoape, au farmecul lor. " Ups!"-ul lui Britney Spears denotă o acceptare ironică a acestei condiţii.

Efeminarea apare acum unde nu te aştepţi. De exemplu, cochetăria cu care Putin îşi aranjează toate ceremoniile în cursul cărora trece prin coridoare unde se deschid tot felul de uşi şi este urmărit nu cu privirea, ci cu bărbia, de gărzile care păzesc culoarul, sau ceremoniile cu caracter aproape religios în care călăreşte urşi (chiar dacă asta este un "fake"), sau în care primeşte oaspeţii la mese de zece m lungime etc., această cochetărie nu face decât să efemineze acest personaj. Exact ca o femeie care-şi aranjează cârlionţii în oglindă. Doar că Putin are cârlionţii nu în păr, ci pe hol. Asta explică poate de ce are atât de mulţi simpatizanţi. Iar sentinelele care-i marchează traseul seamănă mai mult cu nişte vaze cu flori, ceea ce exclude orice idee de agresiune masculină. Cine pune vaze pe hol este un om paşnic! Când trece prin holurile Kremlinului, el seamănă cu o femeie care croşetează dantele.

Au trecut vremurile de glorie în care două personaje tip muppets din Ilf şi Petrov comentau: "şi cutare e un cap!", referindu-se la personalităţile politice ale zilei: cu siguranţă, acum ar zice "şi cutare e o ţoapă!". (O fi Ilf şi Petrov, sau o fi Hasek? - oricum, amândouă sunt surse de încredere!)

Transformarea lumii politice într-o colecţie de ţoape nu e lipsită de daune colaterale: ne transformă şi pe noi în mupeţi care nu mai au altceva de făcut decât să repete "şi cutare e o ţoapă!".

Egalitatea între femei şi bărbaţi, care este un câştig al civilizaţiei moderne, s-a transformat în stare de confuzie prin ştergerea diferenţelor naturale dintre femei şi bărbaţi care se eşalonează în registrul sexului, tocmai prin bulversarea acestui registru în mişcarea LGBTQ+.

În cadrul culturii LGBTQ+, tendinţa este translaţia dinspre masculin spre feminin, bărbaţii adoptând soluţii care îi aproprie de modul de apariţie feminin, în vreme ce femeile nu sunt interesate să îşi lase barbă ca să arate ca bărbaţii, deşi cu mulţi ani în urmă, pe vremea când diferenţele între sexe erau la mare trecere, "femeia cu barbă" era una dintre senzaţiile circului. Astăzi, ea nu ar mai produce nici un interes, ca dovadă că la finala Eurovision din 2014 juriul, şi cu el majoritatea europenilor, nici nu au remarcat că Conchita Wurst avea barbă şi i-au acordat marele premiu.

Într-un recent proiect de directivă al Comisiei Europene care are ca scop combaterea violenţei împotriva femeilor, aceasta este definită ca "violența pe criterii de gen îndreptată împotriva unei femei pe motiv că este femeie".

Iată cum estomparea diferenţelor de sex prin transformare în diferenţe de gen este un efect secundar al necesităţii motivate de a obţine egalitatea de drepturi. Paradoxal, ştergerea diferenţei între sexe ar conduce la scoaterea din uz a acestei directive, pentru că n-ar mai exista o motivaţie construită pe criterii de gen.

În cazul "pugilistei" algeriene, preocuparea opiniei publice faţă de drepturile acesteia a escamotat complet monstruozitatea situaţiei a două femei care se bat. E ca şi cum s-ar discuta despre sistematizarea unui oraş despre care astronomii au stabilit că va fi locul în care va cădea un meteorit catastrofal. Dreptul unei persoane, de orice fel ar fi el, nu poate fi acordat odată cu un pumn care urmează să îi mutileze faţa. Mai ales când e vorba de o faţă de femeie.

Acceptarea boxului între femei este una dintre aberaţiile civilizaţiei moderne, care poate fi emblematică pentru structura mentală a epocii contemporane. Dacă boxul între bărbaţi e compatibil cu ideea că bărbatul protejează femeia şi pentru asta e nevoie să se bată, şi el ascunde totuşi aberaţii marcate de devastarea pe care o produc loviturile primite în timpul meciului şi nu de puţine ori, de chiar decesul unuia dintre combatanţi. Avem exemplul lui Casius Clay care, desi era un atlet perfect, si-a terminat viaţa în mizerie din cauza loviturilor primite în cariera de boxer, care i-au declanşat parkinson-ul.

BBC a difuzat recent un reportaj despre rugby intitulat "Rugby-ul la judecată", în care se comentează asupra existenţei unor numeroase cazuri de patologii ale creierului generate de loviturile primite în joc de jucători, patologii care de cele mai multe ori conduc la demenţă. Evident, Federaţia Internaţională de Rugby a protestat. Nu ştiu ce amploare va lua această dispută, dar pare interesant să o catalogăm ca un atac asupra diferenţelor de sex care ar putea probabil să încerce să clatine şi acest principal simbol al masculinităţii care este jocul de rugby, în mod evident o imitaţie a luptelor între tauri.

Performanţa sportivă, care are sens în interiorul culturii unei dezvoltări fizice armonioase a persoanei, are însă uneori şi efecte distructive asupra acesteia. Cazul boxului, la care iată se adaugă şi cazul rugby-ului, se poate alătura unor alte exemple mai puţin evidente în care, sub presiunea comercială, specializarea pentru obţinerea performanţei într-un domeniu foarte specializat de activitate fizică supune la riscuri integritatea fizică a persoanei.

Atacurile împotriva datelor fundamentale care formează specificul şi valoarea diferenţierii între sexe vizează, cum vedeţi, şi discipline sportive care exprimă cel mai exact masculinitatea, cum sunt boxul şi rugby-ul, dar fără să fie sensibile la stratul de contradicţii cu condiţia umană pe care acestea îl produc în subsidiar. Când datele acestui specific sunt ocupate de feminitate, el intră în registrul ţoapei. Două femei care se bat nu pot fi decât nişte ţoape.

Odată cu această mişcare are loc şi o translare a declinării substantivului ţoapă dinspre feminin spre masculin, dar asta pare să descrie un fenomen prin care îl constatăm în degradarea calităţii personalităţilor publice masculine, mai ales din zona politică. Dacă până acum ne aflam în paradigma unde declinări a cuvântului ţoapă pe registrul genului feminin, respectiv o ţoapă, două ţoape, am putea avea o declinare de genul neutru: o ţoapă, doi ţopi, pentru că ţopenia pare că tinde să fie mai frecventă în rândul bărbaţilor. Dacă e vorba de plural, atunci pluralul să fie masculin, pentru că bărbaţii ţoape sunt mai mulţi!

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a exprimat recent nemulţumirea faţă de statele membre ale UE care nu au susţinut echilibrul de gen în propunerile pentru viitorii Comisari Europeni, susţine Euronews. Ea a cerut guvernelor să nominalizeze atât un bărbat, cât şi o femeie pentru aceste funcţii, însă doar Bulgaria a respectat această solicitare.

Oricum, chiar dacă ar avea succes, strategia Comisiei va fi subminată de dispariţia diferenţelor între sexe, dacă nu cumva tocmai acest echilibru pe care îl vrea Ursula este un motor al nivelării diferenţelor. Comisia va ajunge să felicite ţările care au reuşit să nominalizeze pe cineva care încă mai arată a bărbat sau pe cineva care încă mai arată a femeie, ca să se poată obţine echilibrul dorit.

În acest context tot mai pronunţat în care spectacolul ţopeniei maschează substratul său de violenţă, nu ne rămâne decât să ne reorientam privirea şi speranţele către ce are mai bun omenirea, de exemplu către acceleratorul de particule LHC de la Geneva, unde mai apare din când în când particula lui Dumnezeu, sau către Telescopul spaţial James Webb, care ne arată cât de mare este universul.

Am discutat aici despre gen şi număr, dar nu şi despre caz, asta pentru că ceea ce am avut în vedere este el însuşi un caz. Dealtfel, aştept ca la Comisia Europeană să se emită cât de curând interdicţii la nivel european privind discriminările de caz. Estimez că ne vom alinia foarte uşor la aceste noi reglementări, dată fiind tradiţia românească a lui "care" în loc de "pe care", unde acuzativul se declină ca nominativul.