Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti reaminteşte, printr-un comunicat remis, ieri, condiţiile de aplicare a clauzei de amînare a intregrării României în UE. În cazul României şi al Bulgariei s-a hotărît introducerea unei clauze adiţionale de salvgardare, clauza de amînare.
În cazul în care există dovezi clare că, pînă la data aderării stabilită pentru 1 ianuarie 2007, stadiul pregătirilor pentru adoptarea şi implementarea acquis-ului comunitar în România indică riscul serios că această ţară să fie în mod evident nepregătită pentru satisfacerea cerinţelor pe care le implică statutul de membru, într-un număr de sectoare de activitate importante, Consiliul poate decide ca aderarea să fie amînată cu un an, pînă la 1 ianuarie 2008. Consiliul va decide în unanimitate, în baza unei recomandări făcute de către Comisia Europeană.
Consiliul poate decide, cu majoritate calificată şi în baza unei recomandări făcute de către Comisie, să amîne aderarea cu un an, pînă la 1 ianuarie 2008. În cazul în care au fost observate deficienţe majore în îndeplinirea de către România a unuia sau a mai multor angajamente şi cerinţe ce fac referire la 4 aspecte specifice legate de capitolul Concurenţă şi la 7 aspecte ale capitolului Justiţie şi Afaceri Interne. Această prevedere se va aplica strict acestor 11 aspecte specifice listate mai jos.
În ceea ce priveşte Concurenţa, cele 4 aspecte vizate sînt: Controlul real exercitat de către Consiliul Concurenţei asupra oricărui potenţial ajutor de stat; Întărirea, fără întîrziere, a mecanismelor de urmărire a ajutoarelor de stat; Respectarea angajamentului pe care România şi l-a asumat de a nu acorda sau plăti nici un ajutor de stat combinatelor siderurgice vizate în cadrul Strategiei Naţionale de Restructurare, începînd cu data de 1 ianuarie 2005 şi pînă la 31 decembrie 2008, precum şi respectarea deciziei că sumele alocate ca ajutoare de stat să fie hotărîte în contextul Protocolului 2 din cadrul Acordului European; Alocarea de mijloace financiare adecvate şi resurse umane calificate Consiliului Concurenţei.
În ceea ce priveşte Justiţia şi Afacerile interne, cele 7 aspecte vizate sînt: Aplicarea fără întîrziere a Planului de Acţiune Schengen; Atingerea unui grad ridicat de control şi supraveghere la viitoarele graniţe externe ale Uniunii Europene; Dezvoltarea şi aplicarea unui Plan de Acţiune şi a unei Strategii actualizate şi integrate pentru reforma sectorului judiciar; Accelerarea luptei împotriva corupţiei la nivel înalt; Realizarea unui audit independent al rezultatelor şi impactului generate de actuala Strategie Naţională Anticorupţie, precum şi revizuirea pînă la sfîrşitul anului 2005 a procedurii penale; Adoptarea pînă în martie 2005 a unui cadru legal clar cu privire la îndatoririle jandarmeriei şi respectiv poliţiei şi la cooperarea dintre acestea; Dezvoltarea şi aplicarea unei strategii multianuale coerente de luptă împotriva crimei organizate.