Mai mulţi delfini din Marea Neagră, răniţi sau ucişi de sonarele militare antrenate în războiul din Ucraina, au ajuns pe ţărmurile României, Bulgariei, Turciei şi Ucrainei, potrivit cercetătorului şef de la Parcul Natural Limanele Tuzlei din regiunea Odesa din sud-vestul Ucrainei, relatează CNN, conform News.ro.
Ivan Rusev a afirmat că cel puţin şase delfini au fost găsiţi pe ţărm, pe suprafaţa parcului.
"De la începutul războiului, la Marea Neagră, lângă Odesa, au fost găsite sute de delfini morţi", a spus el într-o postare pe Facebook.
Atanas Rusev, şeful campaniei bulgare "Salvaţi delfinii" a declarat pe Facebook că au existat mai multe cazuri în care delfinii au rămas blocaţi în delta râului Ropotamo, care duce în Marea Neagră.
"Câţiva delfini nu au fost capabili să înoate, fiind foarte slăbiţi. Unii dintre delfini aveau arsuri din cauza exploziilor bombelor sau a minelor", a precizat el.
Rusev a subliniat că delfinii aveau "arsuri extinse", potrivit experţilor care i-au examinat, şi nu au putut să mănânce timp de cel puţin 10 zile.
El a mai specificat că delfinii care nu prezentau arsuri, erau în schimb, "grav răniţi", Cei care nu au adăugând că delfinii răniţi şi morţi au ajuns pe ţărmurile României, Bulgariei, Turciei şi Ucrainei.
Mai multe studii din trecut au confirmat că sonarele militare sunt dăunătoare vieţuitoarelor acvatice şi multe armate au adoptat măsuri menite să protejeze fauna sălbatică.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2022, 00:13)
poate 'angrenate'?