Deloitte Tax: Companiile trebuie să se pregătească din timp pentru implementarea Taxei pe Tranzacţii Financiare

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 14 august 2012

Dan Bădin

Dan Bădin

Implementarea Taxei pe Tranzacţii Financiare (TTF) a intrat în linie dreaptă, cel puţin 15 state membre UE fiind aşteptate să depună o cerere către Comisia Europeană privind implementarea anticipată până la sfârşitul anului 2012. Companiile trebuie să monitorizeze atent această evoluţie, întrucât trebuie să înceapă pregătirile privind această taxă cât mai curând posibil, potrivit unui comunicat al Deloitte.

Comisia Europeană (CE) a adoptat propunerea legislativă pentru introducerea taxei pe tranzacţii financiare (TTF) în UE pe 28 septembrie 2011, obiectivul final fiind aplicarea acestei taxe de către toate cele 27 de state membre. În cazul în care proiectul urma să fie aprobat, propunerea ar fi intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2014. Consiliul European şi Consiliul Miniştrilor Economiei şi Finanţelor (ECOFIN) au recunoscut totuşi că mai multe state membre au dorit să lanseze o cerere pentru Procedura de Cooperare Consolidată (PCC) în scopul adoptării acesteia până la sfârşitul anului 2012.

PCC este o procedură legislativă care se utilizează în cazul în care nu se obţine unanimitatea în rândul statelor membre privind Directiva TTF. Cel puţin 9 state membre ar trebui să depună o cerere către Comisia Europeană privind utilizarea PCC pentru ca această procedură să fie luată în considerare. Odată ce această cerere este depusă, propunerea Comisiei Europene către Consiliul European ar trebui să conţină detalii cheie privind această taxă.

Conform prevederilor propunerii, taxa este aplicabilă tuturor tranzacţiilor cu instrumente financiare efectuate între instituţii financiare în care cel puţin una dintre părţi este stabilită în Uniunea Europeană. Schimbul de acţiuni şi obligaţiuni ar fi taxat cu o cotă de 0,1%, iar tranzacţiile cu derivative cu o cotă de 0,01%. Locul taxării ar fi statul membru unde instituţia financiară implicată în tranzacţie este stabilită.

România pare să fie în favoarea unei taxe pe tranzacţiile financiare, dar cu anumite condiţii, cum ar fi introducerea acestei taxe la nivelul Uniunii Europene.

"În ciuda faptului că unele state cum ar fi Irlanda, Luxemburg şi Olanda au încă îngrijorări semnificative privind taxa, cererea pentru PCC indică faptul că există o voinţă politică semnificativă în spatele acestei taxe", subliniază Dan Bădin, Partener Deloitte Tax, adăugând: "Deoarece este mai mult decât probabil ca o parte dintre statele membre UE să implementeze TTF, companiile (inclusiv cele din state membre care probabil nu vor implementa TTF) ar trebui să monitorizeze îndeaproape evoluţia şi să acorde o importantă sporită acestei taxe".

Odată ce detaliile privind această taxă devin mai clare, companiile trebuie să înţeleagă paşii necesari în vederea obţinerii conformităţii şi ulterior să implementeze aceşti paşi prin definirea produselor care ar putea fi afectate, revizuirea arhitecturii sistemelor curente şi identificarea nivelului modi­ficărilor necesare.

"Această acţiune presupune un volum semnificativ de muncă aşa cum s-a putut observa din introducerea TTF în Franţa", continuă Dan Bădin, spunând: "Este crucial pentru companii să înceapă planificarea acestei taxe cel mai curând posibil, pentru a fi pregătite".

Detaliile TTF - PCC şi data implementării acesteia sunt încă necunoscute, dar se aşteaptă ca legis­laţia să fie bazată pe proiectul de legislaţie privind TTF publicat în data de 28 septembrie 2011 şi în baza discuţiilor din cadrul Grupului Tehnic de Lucru, care au luat în considerare aspecte ca scopul taxei (tipurile de tranzacţii - instrumente de capitaluri proprii, obligaţiuni, derivative etc.) şi cum se vor impozita aceste tranzacţii (în baza locului de emisiune sau a celui de rezidenţă).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb