Demisia lui Nicuşor Dan

Persistă din ce în ce mai insistent zvonul conform căruia Nicuşor Dan ar fi făcut de mai multe ori tentativa de a demisiona din funcţia de Primar General. Pe motiv că îl depăşeşte. Că pur şi simplu nu poate conduce Bucureştiul. Acest zvon coexistă cu un altul. Şi anume că cineva îi tot rupe acestuia demisiile scrise. Şi că acest lucru s-ar fi întâmplat de patru-cinci ori. Scenariul de mai sus este susţinut puternic de avocatul Laura Vicol. O persoană care până acum nu a lansat pe piaţă fonfleuri. Din acest motiv, sunt silit să o iau în serios.

Până şi ultimul fan din Bucureşti sau de aiurea al lui Nicuşor Dan a înţeles câteva lucruri simple. Primul este că personajul, atunci când s-a lansat în campania electorală, susţinut fiind în forţă de Ludovic Orban, care controla Partidul Naţional Liberal, le-a promis bucureştenilor o seamă întreagă de lucruri. Şi nu a realizat nici măcar unul dintre acestea. Pur şi simplu s-a dovedit incapabil să-şi atingă obiectivele. Un Primar General al Capitalei poate înţelege oricine că este silit să negocieze zilnic cu consilierii, care reprezintă interesele diferitelor partide, dar care mai ales îşi promovează propriile interese. Există din această perspectivă agende personale mai puternice decât agendele cetăţenilor care te-au făcut consilier şi, de asemenea, agende transpartinice, mai puternice decât cele ale partidelor care te-au pus pe listă. Această negociere nu este deloc uşoară. Presupune voinţă, perseverenţă, inteligenţă, dinamism şi mai ales persuasiune. Niciuna dintre aceste calităţi nu-i sunt caracteristice lui Nicuşor Dan. Primarul, pe care o parte dintre bucureşteni l-au ales, pe care serviciile l-au promovat, iar PNL l-a susţinut, este un personaj tarat de foarte multe complexe, adept al unui joc netransparent, individualist şi total opus fişei psihologice a unui politician, indiferent din ce formaţiune ar face acesta parte. Şi, în plus, este şi prizonierul unei mini-camarile, plasată în afara oricărui partid şi înşurubată unor jocuri de interese opuse intereselor cetăţeanului.

Nicuşor Dan a reuşit într-un interval scurt de timp să-şi facă mai mulţi duşmani şi să-şi creeze mai multe adversităţi decât oricare alt Primar General a Capitalei din istoria recentă. Şi, în plus, neavând niciun fel de calităţi manageriale, a aşezat Primăria Generală pe butuci. Practic, mecanismele acestui aparat, care nu sunt extrem de complicate, dar nici nu sunt simple deloc, s-au blocat. Consecinţele le văd bucureştenii. Rata de nemulţumire a acestora este uriaşă. Această povară poate zdrobi orice om. Şi de ce nu l-ar zdrobi pe Nicuşor Dan?

Dacă acesta şi-a scris demisia, o dată sau de mai multe ori, înseamnă că a înţeles că locul lui nu este în jilţul de Primar General. Că povara acestei funcţii este prea mare. Că este depăşit de responsabilităţile pe care le are în funcţia îndredinţată. Şi că trebuie să se retragă, atâta timp cât nu este prea târziu. Că ar mai fi timp să facă acest lucru cât de cât cu demnitate, eventual aruncând vina pe sistemul ticăloşit. Până aici totul este firesc. Se mai întâmplă. S-a întâmplat chiar şi la case mai mari.

Faptul neobişnuit apare însă în cea de-a doua parte a informaţiei. Şi anume că cineva îi rupe demisiile şi-l tot convinge să se răzgândească. Până la următoarea criză de depresie. Cine ar putea fi acel cineva? Doamna Laura Vicol susţine că este vorba de colaboratorii săi apropiaţi. Adică oameni înfipţi în structurile municipalităţii, care profită de pe urma unui primar neputincios şi incompetent şi care doresc cu ardoare să funcţioneze şi în continuare, făcându-şi mendrele ca un grup ilegitim de interese. Este însă posibil şi un alt scenariu.

Această idee de proastă inspiraţie, de a plasa un om din afara partidului, respectiv pe Nicuşor Dan, în poziţia de candidat pentru Primăria Generală a Capitalei, i-a aparţinut lui Ludovic Orban. Care a încercat în mai multe rânduri, fără succes, să devină Primar General, în condiţiile în care, în trecut, maximum pe care l-a obţinut a fost să deţină temporar poziţia de viceprimar. Făcând acest lucru ca preşedinte PNL, Orban şi-a asumat desigur răspunderea. A folosit în acest scop autoritatea lui şi a celorlalţi membri PNL, precum şi credibilitatea acestui partid, al doilea după PSD. Orban nu stă deloc pe roze. Nu stă deloc bine în competiţia internă pentru şefia PNL. Dimpotrivă. Stă atât de rău, încât, culmea ridicolului, ALDE, un partid care, după ce s-a lăsat sedus de cântecele de sirenă ale lui Victor Ponta şi nici măcar nu a mai putut intra în Parlament, i-a făcut lui Orban oferta de a-l primi în rândurile lui. Desigur, ca un membru obişnuit, numai bun să dea cu sapa. Şi eventual să lipească afişe la următoarele alegeri, dacă ALDE se va mai simţi în stare să participe. Adevăraţii liberali, în frunte cu Chiţoiu şi alţii ca el, îi oferă, iată, azil politic lui Ludovic Orban. Este de tot râsul! Ei bine şi în aceste condiţii o demisie a lui Nicuşor Dan, înaintea Congresului PNL de la sfârşitul acestei luni, i-ar fi categoric fatală încă preşedintelui PNL. Ar fi, dacă nu cel mai răsunător, în orice caz cel mai vizibil eşec al său.

Este deci plauzibil şi posibil ca Nicuşor Dan, excedat de greutatea funcţiei, cocoşat sub răspunderile cărora nu le poate face faţă, să pună coada între picioare, să-şi scrie demisia pe o coală A4 şi că încerce să plece. Şi, de asemenea, este plauzibil şi posibil ca cineva să încerce din răsputeri să-l determine să renunţe. Cel puţin pentru moment. Eu cred că acel cineva este Ludovic Orban. Care acum stă cu mâna întinsă ca un milog, rugându-se de Nicuşor Dan să mai rămână. Să mai rabde. Chiar dacă, în acest fel, răbdarea bucureştenilor ia sfârşit.