Dependenţele pozitive şi negative, dezbătute de elevi cu experţi antidrog

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 31 ianuarie

Dependenţele pozitive şi negative, dezbătute de elevi cu experţi antidrog

English Version

Problema consumului de droguri este una majoră, în special în ceea ce îi priveşte pe tineri. Expertul antidrog Cătălin Ţone a susţinut, la Oradea, o conferinţă interactivă, pe model norvegian, cu 400 de elevi, denumită "Drogurile - de la fascinaţie la dependenţă", unde şi-a prezentat povestea şi un fost consumator. Astfel, elevii au fost întrebaţi ce ştiu despre droguri şi au aflat şi multe detalii mai puţin cunoscute despre aşa-zisele droguri naturale, "contaminate" şi stropite, despre efectele lor asupra creierului, pe termen îndelungat, dar şi despre incriminarea legală pe linie de antidrog, cu închisoare între 3 şi 15 ani pentru trafic intern de droguri sau chiar până la 20 de ani pentru trafic internaţional. Cătălin Ţone a declarat: "Încercăm să aducem un concept nou, inspirat din ţările nordice, şi anume al conferinţelor interactive, cu premii, discutăm cu ei, îi întrebăm noi pe ei ce ştiu despre droguri, încercăm să-i cointeresăm. Venim cu o carte, poveste reală a unui caz din domeniul profesional, un adolescent Răzvan, dependent de marijuana, cu toate problemele inerente".

Expertul a comunicat cu elevii pe tema dependenţelor, negative sau pozitive, fiind evidenţiate şi dependenţa de alcool, de tutun, de jocuri de noroc, dar şi cele care pot face viaţa frumoasă: sportul, lectura, muzica, pictatul, urmărirea succesului şi a împlinirii scopurilor personale şi mai presus de toate, iubirea. "Să alegeţi întotdeauna dependenţele pozitive!", i-a sfătuit, în cele din urmă, Cătălin Ţone. Aceste conferinţe vor continua, în perioada următoare, după Marghita şi Oradea, într-un turneu de 14 conferinţe, la Arad, Satu Mare, Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei. Cătălin Ţone a menţionat că, potrivit Consiliului Superior de Medicină Legală, la Spitalul Obregia, care are secţie de psihiatrie pentru minori, numărul minorilor dependenţi de droguri, cu internare, a crescut de cinci ori în ultimii doi ani. Potrivit lui Cătălin Ţone, ţara noastră nu şi-a perfectat încă un sistem eficient de tratare a dependenţei de droguri şi ulterior, de recuperare şi de reintegrare a consumatorilor. Autorităţile au totuşi câteva iniţiative în domeniul antidrog, a subliniat el, existând patru proiecte legislative pe rol, inclusiv pentru înfiinţarea a opt clinici pentru tratarea dependenţelor de droguri, s-a suplimentat cu un miliard de lei bugetul pe domeniul antidrog la Ministerul Afacerilor Interne şi se discută deja de o cooperare internaţională în Alianţa Porturi Europene. Există, de asemenea, preocupări pentru mărirea efectivelor de personal în prevenire şi tratament. Agenţia Naţională Antidrog a publicat, în 20 februarie 2023, Raportul Naţional privind situaţia drogurilor în România, evidenţiind faptul că cea mai mare rată de consum se înregistrează la grupa de vârstă 15-34 ani, 10,7% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani au consumat cel puţin un tip de drog ilicit de-a lungul vieţii, iar canabisul este cel mai consumat drog.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb