Deputaţii din Comisia pentru cultură au adoptat modificarea Legii audiovizualului în conformitate cu cerinţele UE

Ziarul BURSA #Media-Advertising / 1 martie 2006

Deputaţii Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă au adoptat ieri, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 3/2006 pentru modificarea Legii audiovizualului nr. 504/2002. Potrivit actului normativ, libertatea de difuzare pe teritoriul României a serviciilor de programe televizate şi radiodifuzate ale emiţătorilor aflaţi sub jurisdicţia statelor membre ale Uniunii Europene este recunoscută şi garantată prin Legea audiovizualului modificată şi completată.

În textul actului normativ se precizează că armonizarea cu legislaţia comunitară răspunde cerinţei ca Guvernul să garanteze aducerea la îndeplinire a obligaţiilor Romîniei rezultate din actul aderării şi din prevederile tratatelor constitutive ale UE.

Preşedintele Comisiei pentru cultură, Raluca Turcan, a subliniat că membrii comisiei au procedat la modificări care ţin de transparenţa reglementărilor europene în legislaţia naţională.

Potrivit Ralucăi Turcan, modificările nu au vizat fondul actului normativ şi au primit avizul Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb