DEPUTATUL DANIEL ZAMFIR: "Statutul ANPC - astăzi, la comisiile de specialitate din Senat"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 13 septembrie 2016

Proiectul pentru modificarea statului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) urmează să fie dezbătut, astăzi, în comisiile economică şi juridică din Senat, potrivit deputatului liberal Daniel Cătălin Zamfir.

Iniţiativa, care aparţine domnului Răzvan Mironescu, deputat liberal, prevede trecerea ANPC din subordonarea Guvernului în coordonarea Parlamentului.

Legat de acest proiect legislativ, domnul Zamfir a scris, pe pagina sa de Facebook: "Vreau să lămuresc câteva lucruri pentru cei care se tem de independenţa politica a ANPC, adică trecerea acestei instituţii din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului:

Protecţia consumatorului este vital să fie liberă de orice constrângeri şi ingerinţe, astfel încât să poată acoperi orice domeniu de pe lumea asta în care consumatorul are nevoie de protecţie. (...)

Cel mai bun exemplu este cel legat de Legea dării în plată, unde ANPC n-a apărat deloc interesele consumatorilor tocmai pentru că guvernul tehnocrat s-a opus cu înverşunare legii. (...)

De ce credeţi că ANPC a fost întotdeauna, în toa-te guvernele, structura de control cu cei mai puţini oameni ( doi la Tulcea, patru la Teleorman, patru la Bistriţa-Năsăud, de exemplu), cel mai prost plătiţi şi cu cele mai puţine mijloace pentru a-şi face treaba?

5.Ce părere aveţi că tot timpul cei de BNR, când e vorba de consumatori inşelaţi de bănci sau de IFN-uri, se spală pe maini spunănd tot timpul că nu e treaba lor, ci a Protecţiei Consumatorului? Are cumva ANPC acelaşi statut ca BNR? De ce nu poate fi ANPC la acelaşi nivel de importanţă cu instituţii precum Consiliul Concurenţei sau Curtea de Conturi?

Nu cumva românii sunt înşelaţi şi de către furnizorii de servicii de telefonie, de electricitate, gaze, apă-canal sau de societăţiile de leasing? Mai are rost să vorbim de produsele alimentare şi nealimentare contrafacute şi toxice, care au inundat piaţa românească?

De ce credeţi că actualul guvern, prin reprezentantul său de seamă, dommnul vicepremier Borc, se opune cu vehemenţă, la fel ca în cazul Legii DIP?

Sunt numai câteva motive pentru care eu cred cu tărie, cu toată opoziţia unui guvern muribund, că această instituţie trebuie să fie una puternică, independentă şi care să apere cu adevărat interesele consumatorilor! Cu toţii suntem afectaţi şi resimtim ineficienţa unei institutii care ar fi trebuit să aibă mult mai multă grijă de ce se întâmplă în ţara asta!

Propunerea de trecere a ANPC din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului a fost depusă în aprilie la Camera Deputaţilor spre avizare. Proiectul de lege a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ şi a fost avizat negativ de Consiliul Economic şi Social.

Expunerea de motive publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor arată: "Reorganizările repetate prin care a trecut această instituţie nu au fost de natură să-i permanentizeze o formă de organizare stabilă, ci, din contră, i-au creat o vulnerabilitate, riscând să afecteze în final drepturile consumatorilor. Schimbarea modului de organizare şi funcţionare a Autorităţii, în sensul poziţionării ei sub controlul parlamentar, prin faptul că va fi condusă de un organ colegial, denumit Consiliul ANPC, format din şapte membri, desemnaţi de Parlament, la propunerea Comisiilor de specialitate reunite, îi asigură autonomia şi independenţa, devenind o structură stabilă, cu buget propriu, capabilă să ia decizii în interesul consumatorilor fără a fi supusă presiunilor din partea unui terţ, fie el şi instituţie a statului".

Documentul mai subliniază, printre altele, că, anual, până la 30 iunie, ANPC va comunica Parlamentului un raport privind activitatea sa şi modul în care operatorii economici şi autorităţile publice respectă regulile protecţiei consumatorilor.

Iniţiatorii consideră că asigurarea independenţei ANPC este singurul mod prin care drepturile şi interesele consumatorilor vor fi mai bine reprezentate şi apărate.

Conducerea ANPC nu a răspuns solicitării ziarului BURSA de a-şi exprima opinia pe subiect.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Seful Anpc trebuie sa aiba acelasi salar ca Isarescu.

    Pct 5 e de notorietate. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb