DEŞI A TĂIAT SALARIILE CU 25%, ÎN 2010, SEBASTIAN VLĂDESCU CONSIDERĂ ACUM: "Creşterea veniturilor bugetarilor, în 2014 - importantă pentru repornirea economiei"

Reporter: Ce ne puteţi spune despre sistemul nostru bancar?

Sebastian Vlădescu: Sistemul bancar autohton are o problemă de remodelare în momentul de faţă, de reaşezare în sensul de a-şi încorpora toate pierderile generate de creditele neperformante din anii precedenţi.

Greşeala cea mai mare din boom-ul economic a fost optimismul generalizat. Atunci, s-au lăsat pavezele jos şi toată lumea a avut acces la bani. Cine a vrut să ia credite a luat cât a vrut, aproape în orice condiţii.

În momentul de faţă, însă, toate aceste ziduri de protecţie s-au ridicat la loc, accesul la bani fiind din ce în ce mai dificil.

Aceasta este prima provocare a sistemului bancar autohton - stabilirea nivelului la care este funcţional. Economia românească are o dimensiune la care este funcţională, sistemul bancar urmând să se dimensioneze pe acest nivel.

Ceea ce observ este că remodelarea sistemului bancar este un proces calm, care se întâmplă destul de ordonat, mult mai puţin dramatic decât ne aşteptam acum un an. Băncile au suficiente rezerve ca să compenseze. Dramatic este, însă, pentru beneficiarii sau foştii beneficiari ai creditelor.

A doua problemă a sectorului bancar va fi reluarea procesului de creditare şi stabilirea unui sistem de selecţie a beneficiarilor de credite prin care să se evite bulele.

Primele 10 bănci din sistem sunt funcţionale în momentul de faţă, au suficientă lichiditate.

Reporter: Există iniţiativa avocatului Gheorghe Piperea care vrea să determine băncile să accepte plata creditului în franci elveţieni la cursul din perioada în care s-a acordat creditul. Care este părerea dumneavoastră cu privire la această acţiune?

Sebastian Vlădescu: Dacă vine cineva şi îţi spune să guşti ceva care, în final, te omoară, nu este doar vina persoanei respective, ci şi a ta.

Eu cred că au fost suficiente semnale în perioada aceea privind riscurile creditării în monede exotice.

Cetăţenii au luat credite în franci elveţieni dintr-un motiv foarte simplu, pentru că li s-a părut că în momentul acela plăteau mai puţin.

Educaţia costă.

La fel cum oamenii s-au repezit la Caritas sau la FNI, aşa s-au repezit şi la creditele în franci elveţieni. Vor învăţa de acum încolo că este bine să te împrumuţi în moneda în care câştigi, nu în banii altora şi că atunci când te împrumuţi într-o altă monedă nu trebuie să socoteşti doar rata dobânzii, ci şi riscul valutar.

Reporter: Cum repornim creditarea?

Sebastian Vlădescu: Aceasta este una din problemele care va trebui rezolvată.

Creditarea presupune două părţi - furnizorul de credit, care nu îl mai acordă în momentul de faţă, nu pentru că nu are lichiditate, ci pentru că nu are încredere, şi beneficiarul de credit care nu este capabil să creeze încrederea necesară - documente, business-planuri, cash flow, contracte care să arate că este funcţional. Actualmente, sunt foarte puţini cei care pot demonstra că sunt apţi să beneficieze de credite.

Cred că, mai întâi, ar trebui să vorbim despre o reîncepere a creşterii economice consistente în România, pentru că procesul creditării este legat de investiţii. Cei care au investit până acum sunt supracreditaţi, au credite prea mari în raport cu piaţa pe care activează.

Privind repornirea economiei, trebuie să vedem dacă vom putea stimula producţia, comerţul, serviciile sau trebuie să avem un impuls pentru majorarea veniturilor populaţiei care să ducă la creşterea consumului.

Opinia mea este că încurajarea producţiei nu funcţionează, întrucât, în momentul de faţă, avem producţie în exces - de autovehicule, îmbrăcăminte, anul acesta şi produse alimentare.

Cred că, în momentul de faţă, avem nevoie de un impuls dinspre Guvern de creştere a salariilor, a pensiilor şi investiţiilor guvernamentale, cu riscul majorării deficitului bugetar, dar cu condiţia menţinerii cheltuielilor salariale în limita la 7-7,5% din PIB.

Şi o spun eu, cel care am redus salariile cu 25% şi am vrut să micşorez şi pensiile.

Repet, în anul 2014, un element important pentru repornirea economiei româneşti ar fi creşterea veniturilor personalului bugetar, deci majorarea salariilor în sectorul bugetar.

Reporter: Avem bani pentru creşterea salariilor şi a pensiilor?

Sebastian Vlădescu: Avem posibilitatea să facem deficit bugetar, iar, având în vedere lichiditatea din piaţă care nu mai are unde să se plaseze, să finanţezi încă 2-3% deficit bugetar nu este nicio problemă.

Guvernul, cu un deficit apropiat de 3%, ar putea să dea două impulsuri economiei româneşti.

Primul ar fi la nivelul consumului printr-o majorare de venituri ale personalului bugetar. Această acţiune ar trebui făcută acum, ca să nu fie legată de promisiuni electorale în 2014.

Al doilea impuls ar fi banii pentru investiţii. Ar trebui să se prefinanţeze tot ce înseamnă fonduri europene, fie că se face sau nu decontarea de la Bruxelles. Trebuie să deblocăm toate şantierele.

Dacă guvernul nu investeşte, altcineva nu va investi.

Reporter: Investiţiile străine sunt la un nivel dramatic.

Sebastian Vlădescu: Investitorii nu mai au zone în care să-şi plaseze banii. Investiţiile străine în România au fost la un nivel înalt, în momentul în care s-a investit în sectorul bancar, în cel industrial, cum ar fi automobilele, şi real-estate.

Acum piaţa bancară este închisă, nu mai are cine să investească. Probabil că băncile îşi reinvestesc profitul în capitalul social, îl încorporează ca să acopere costul provizioanelor. Profitul sectorului bancar va fi extrem de limitat anul acesta, probabil sub 500 milioane de euro, iar în industrie şi real-estate nu există cerere.

Reporter: În bănci sunt 30 miliarde euro economiile populaţiei, plus 15 miliarde, banii "leneşi" ai companiilor. Nu putem să relansăm cu aceşti bani piaţa de capital românească?

Sebastian Vlădescu: În loc să se lanseze IPO-uri, în primă fază ar trebui să apelăm la "convertible bonds locale" (obligaţiuni convertibile în acţiuni).

Când cumpăr acţiuni la o companie sunt acţionar şi nu am nicio garanţie că îmi recuperez banii. Când creditez, însă, o companie prin aceste "convertible bonds locale", atunci am altă poziţie.

Dacă Hidroelectrica, Transelectrica sau Romgaz au nevoie de bani, ar trebui să meargă în piaţă, să spună că au nevoie de 100 de milioane de euro şi să cântărească cele mai bune opţiuni de obţinere a banilor - credit, IPO sau "convertible bonds" etc. Şi să aleagă ce e mai bun, în funcţie de calitate şi preţ.

Ce treabă am eu cu piaţa de capital să o susţin?

Reporter: Nu vă place deloc piaţa de capital.

Sebastian Vlădescu: Nu că nu îmi place. Nu cred că trebuie să aducem acţiuni pe piaţa de capital doar ca să aibă brokerii ce să învârtă şi să îşi ia comisioane.

Nu cred că rolul pieţei de capital într-o ţară este existenţa brokerilor.

Reporter: După ce îmi spuneţi, pare că ar trebui desfiinţată bursa de la noi...

Sebastian Vlădescu: Cred că instituţia bursei este utilă, dar părerea mea este că bursa românească este mult prea pervertită şi prea profund afectată de trecut ca să nu aibă nevoie de o renaştere profundă.

Reporter: Am o întrebare de la un cititor. Cum apreciaţi liberalismul actual în România?

Sebastian Vlădescu: Care liberalism?

• "Lumea merge înainte"

Reporter: Autorităţile europene au anunţat că vor să impună modelul Cipru mai curând decât ne aşteptam. Dacă, iniţial, au anunţat ianuarie 2018, ulterior a fost ianuarie 2016, iar, recent, a fost vehiculată luna ianuarie 2015.

Sebastian Vlădescu: Vorbim aici de introducerea unor reglementări prin care nu se mai face bail-out, se face bail-in, cel puţin în prima fază.

Dacă bail-in-ul se referă la acţionari, opinia mea este că nu vom avea probleme, pentru că aceştia sunt responsabili. Chiar dacă managementul face greşeli, acţionarii sunt solidari cu managementul şi este bine să fie aşa.

Dacă "bail-in" se referă la deponenţi - companii sau persoane care îşi derulează viaţa de zi cu zi prin bănci - atunci cred că este un semnal extraordinar de rău pentru că se introduce un factor de risc extrem de periculos în sectorul bancar şi în mentalitatea umană.

Lumea actuală are nevoie de sistem bancar pentru că nu poate să funcţioneze altfel, ne-am întoarce în preistoria erei industriale dacă am închide sectorul bancar. Iar acesta nu poate să funcţioneze fără clienţi.

Şi aici mă refer la banca clasică, nu la cele de investiţii - fonduri de investiţii, hedge funds, instituţii financiare inventate de-a lungul timpului care fac bani din bani. Vorbesc de băncile care finanţează viaţa de zi cu zi a oamenilor, economia reală, companiile - eu cred că acestea trebuie să existe.

Dacă îi spui unui om că depozitul lui, respectiv plata prin bancă a unei companii, poartă riscul bail-in-ului, hazardul moral care apare este extraordinar de mare.

Evident că ne vom întoarce imediat la ideea de păstrare a banilor la saltea, de plăţi directe între persoane sau companii. Dar aceste tranzacţii se vor referi la spaţii extrem de limitate.

Marea problemă va fi în comerţul internaţional, unde ai de făcut plăţi între clienţi situaţi la capete diferite ale lumii.

Ar fi foarte dificil dacă, dintr-odată, autorităţile decid să facă bail-in-ul, tu dai ordin de plată, însă banca nu-l execută, ba, mai mult, te anunţă că îţi va lua 60% din bani. Mai mult, banii aceia nu-ţi aparţin, pentru că reprezintă cash-flow-ul companiei. Şi nici aceia nu pot fi în totalitate ai companiei respective, pentru că fac parte din circuitele comerciale.

Reporter: Credeţi că autorităţile vor face bail-in, la nivel european?

Sebastian Vlădescu: Probabil se va aplica pentru acţionari, care vor pierde tot sau cât să acopere din găuri.

Reporter: Va fi un fel de procedură a insolvenţei.

Sebastian Vlădescu: A falimentului, mai degrabă.

Dacă banca va continua să funcţioneze, este adevărat că seamănă cu procedura insolvenţei, dar dacă se închide, atunci este faliment pur şi simplu.

Mult mai important, în momentul de faţă, cred că ar trebui să existe o foarte clară separaţie între ceea ce înseamnă o bancă comercială şi o banca de investiţii. Inclusiv la nivel de nume.

Părerea mea este că ar trebui interzisă chiar denumirea de "Bancă" pentru cea de investiţii, care ar trebui să se numească fond de risc, de investiţii.

În niciun caz nu trebuie să creăm senzaţia de bancă pentru cele de investiţii.

Banca este o instituţie cu un anume rol, instituţiile de investiţii au alt rol. Ar trebui să existe o obligaţie foarte clară a operatorilor în băncile de investiţii - brokeri, comisionari, directorii - vizavi de informarea privind riscul instrumentelor. Mai mult, publicitatea despre aceste produse ar trebui să fie clară, în aşa fel încât oamenii să înţeleagă despre ce este vorba. Inclusiv ar trebui interzise clauzele scrise cu litere mici din contracte.

Separaţia între o bancă comercială şi o bancă de investiţii este absolut necesară şi este unul din puţinele noastre avantaje în sistemul bancar autohton. Nu avem bănci comerciale care să opereze şi ca bănci de investiţii decât marginal. Chiar şi băncile mamă ale instituţiilor financiare de la noi nu sunt bănci de investiţii majore.

România, deocamdată, prin intrările de capital din anii trecuţi, este beneficiară, nu pierzătoare în lumea aceasta care creează vârtejuri cum este cel mai recent, privind cursul valutelor în unele ţări emergente.

Reporter: Avem de-a face cu un război valutar.

Sebastian Vlădescu: India este în cădere, dar monede ale altor ţări emergente sunt stabile. Ceea ce se întâmplă este împotriva oricărei logici economice. În mod normal, când o marfă există în abundenţă pe piaţă, se produce în exces şi chiar dincolo de nevoile normale, atunci ar trebui ca valoarea mărfii respective să scadă, respectiv dolarul. Dar valoarea dolarului creşte în raport cu rupia indiană şi cu alte monede.

Este o lume care a scăpat de sub control, de sub logica economică elementară.

Reporter: Analiştii sunt îngrijoraţi acum de finalizarea relaxării cantitative pe care tot o anunţă Statele Unite prin FED, respectiv Ben Bernake.

Sebastian Vlădescu: Ne referim la sfârşitul relaxării în sensul că SUA, în loc să cumpere 85 miliarde de dolari pe lună, vor achiziţiona 80 sau 75 de miliarde...

Ben Bernake nu a anunţat niciodată că nu va mai lua dolari de pe piaţă, ci a spus doar că este timpul să ieşim din acest sistem.

Procedura iniţială la care a apelat FED, respectiv Ben Bernake, nu are nicio legătură cu teoria economică, ci a fost înfiinţată pentru "a ajuta" cîţiva oameni care, fiind prea bogaţi, nu puteau să-şi piardă banii. Şi atunci au folosit tiparniţa FED ca să acopere găurile.

Acum, nu cred că Ben Bernake va stopa acest program brusc, poate va anunţa un calendar de ieşire care, probabil, va trece dincolo de sfârşitul mandatului său. Şi cred că va lega această acţiune de anumiţi parametri macroeconomici, în special de rata şomajului care ar trebui să fie o perioadă mai lungă de timp sub 7,5%.

Între timp, mai sunt şi alte elemente care se vor petrece în această perioadă de timp - mă refer aici la atacul din Siria, care este util unora, şi bătălia din Congres privind ieşirea din limita de îndatorare a SUA.

Reporter: Cum se va finaliza această criză?

Sebastian Vlădescu: Nu se va încheia repede, dar lumea merge înainte.

Reporter: Datoria planetară este mult mult mai mare decât PIB-ul mondial. Cum vom acoperi gaura asta?

Sebastian Vlădescu: Se va duce în inflaţie. Vom constata lucruri interesante, dacă vom calcula inflaţia într-un mod foarte simplu, pentru un american de rând, comparativ cu un american care câştigă milioane de dolari pe an. Astfel, vom alege primele 10 produse pe care le cumpără cei doi, în funcţie de cantitatea de bani care o cheltuie pe marfa respectivă.

Pentru majoritatea cetăţenilor americani (50-60% din populaţia ocupată) care câştigă 50.000 de dolari pe an şi nu sunt acţionari pe bursă, primele zece produse care vor fi incluse în coşul de inflaţie sunt rata la casă, maşina, grădiniţa sau şcoala copilului, pensia şi asigurarea de sănătate privată, produse alimentare etc.

Pentru cetăţeanul american care are venituri de 50-100 de milioane de dolari pe an (cam 1% din populaţie), vom vedea că produsele din coş diferă foarte mult. De fapt, ei îşi investesc banii în produse financiare de pe bursele din lume. Vom constata astfel că, de exemplu, Dow Jones care era la 13.000 de puncte în avântul crizei, în 2006-2007, acum a ajuns la aproape 16.000 de puncte.

La o trecere în revistă a acestei crize, vom constata că firme care costau sute de milioane de dolari, acum au preţuri de miliarde.

În urmă cu zece ani, discutam de operaţiuni de milioane de dolari şi, foarte rar, de miliarde. Acum însă miliardul de dolari a ajuns unitate de măsură normală pentru valoarea de bursă a multor companii.

Iar valoarea de bursă a acestora nu are nici cea mai mică legătură cu realitatea economică a companiei respective.

O parte din aceste sume exorbitante circulă pe burse, o altă parte din bani merge în datoria publică guvernamentală, iar o alta în băncile comerciale, în datoria comercială normală.

Diferenţa dintre datoria publică guvernamentală, datoria companiilor şi banii investiţi în burse este enormă.

Pe burse avem un proces inflaţionist extrem de dramatic. Aici mă întorc la calculul inflaţiei pentru americanul cu venituri de milioane. În coşul lui de produse vom găsi acţiuni de un milion de dolari, bonduri de 500.000, participaţii la hedge-fund-uri de 400.000. Aceste produse, dacă le vinde, dar ulterior ar vrea să le re-cumpere, trebuie să mai plătească 20% în plus, deci pe acţiune are o inflaţie de 20%.

Sunt acţiuni care cresc cu 3-6% pe lună, ceea ce este foarte mult.

Dar dacă în spatele acestor acţiuni nu sunt nişte esenţe economice intrinseci ale companiilor, atunci avem de-a face cu un model de inflaţie. Aceste acţiuni reprezintă produse pe care unii oameni vor să le deţină, în principiu, pentru că vor să le valorifice ulterior, crezând că valoarea acţiunilor respective va fi mai mare în timp. Aici, de fapt, sunt banii cei mai mulţi.

Sumele acestea enorme nu au ajuns la oamenii obişnuiţi sub formă de creşteri salariale, de pensii, creşteri de venituri ca să se creeze o discrepanţă între cantitatea de produse şi cantitatea de venituri ale cumpărătorilor de produse obişnuite.

Aceşti bani circulă într-o stratosferă economică, între nişte oameni care nu au nicio legătură cu lumea reală.

Reporter: Şi dacă această criză nu se va sfârşi, cum va continua?

Sebastian Vlădescu: De-a lungul timpului, încet-încet, o parte din inflaţia aceasta se va translata către oamenii de rând, la fel cum este foarte posibil, la un moment dat, să apară o descărcare bruscă, de exemplu într-un război, într-o zonă de agitaţie continuă, probabil prin Asia.

Reporter: Asia sau Orientul Mijlociu.

Sebastian Vlădescu: Orientul Mijlociu este mic, poate avea doar efect declanşator. Mă refer la Iran.

Zona Iran-Irak-Afghanistan la congruenţa cu Pakistan-India-China şi ţările foste sovietice, spre nord, pot fi zone cu risc conflictual ridicat.

Reporter: Vă mulţumesc!