DEŞI AM VOTAT ÎMPOTRIVA COTELOR OBLIGATORII Autorităţile din România acceptă refugiaţi de la "Înalta Poartă"

A.S. , T.M.
Ziarul BURSA #Politică / 4 martie 2016

Autorităţile din România acceptă refugiaţi de la "Înalta Poartă"

Cehia şi Slovacia au contestat în instanţă cotele obligatorii de refugiaţi, Ungaria organizează referendum

Cincisprezece refugiaţi sirieni şi yemeniţi au sosit, ieri, pe aeroportul Henri Coandă, din Bucureşti, după care au fost transportaţi către Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de azil (CRCPSA) din Galaţi. Aceştia au sosit cu un avion de linie, de la Atena.

Oficialii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) nu au dat foarte multe detalii în legătură cu verificările care au fost efectuate, înainte de primirea migranţilor, precizând doar că, în urma analizei specifice şi a verificărilor de securitate necesare, au emis decizii de acceptare a relocării în România pentru aceste persoane.

Acest lucru capătă o importanţă deosebită, având în vedere temerile - nu doar din ţara noastră, ci din întreaga Uniune Europeană - privind posibilitatea infiltrării teroriştilor printre imigranţi. Problema este cu atât mai gravă cu cât, anul trecut, express.co.uk relata că Statul Islamic a anunţat că a trimis în Europa "mii de extremişti".

Actualizare 11:10 Un bărbat către Cioloş: "De ce permiteţi să fie aduşi migranţi islamişti în România?"

Un bărbat prezent, vineri, în faţa Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, i-a strigat premierului Dacian Cioloş, în momentul în care acesta a ajuns acolo, "De ce permiteţi să fie aduşi migranţi islamişti în România?" şi "Să vă fie ruşine pentru ce faceţi românilor!".

Bărbatul, Călin Mărincuş, era în zona în care presa îl aştepta pe premier, lângă Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj. În momentul în care premierul s-a apropiat de intrare, bărbatul a strigat: "De ce permiteţi să fie aduşi migranţi islamişti în România?" şi "Să vă fie ruşine pentru ce faceţi românilor!", potrivit Mediafax.

Premierul nu a reacţionat şi a intrat în muzeu, însă la ieşire s-a oprit să discute cu bărbatul.

Dacian Cioloş a încercat să îi explice lui Călin Mărincuş că România face parte din UE, motiv pentru care trebuie să accepte cotele de refugiaţi. "Autorităţile române au luat o decizie împreună cu statele membre UE, de unde România primeşte bani şi unde românii pot să meargă la muncă. România are drepturi, dar şi obligaţii. Toate statele au decis să primească un anumit număr de migranţi", i-a spus premierul bărbatului, potrivit sursei citate.

Acesta însă a continuat să refuze argumentele premierului, spunând că nu există egalitate între românii care lucrează în străinătate şi migranţii primiţi de România.

"Nu are legătură cu realitatea ceea ce spuneţi", a afirmat Călin Mărincuş, moment în care premierul s-a întors şi a plecat.

(A.L.)

------------------

Venirea refugiaţilor în ţara noastră, într-un număr destul de redus în primă fază, a fost primită cu destulă tăcere de autorităţi, în condiţiile în care, în luna septembrie a anului trecut, România s-a aflat printre ţările din Europa Centrală şi de Est, alături de Cehia, Slovacia şi Ungaria, care au votat împotriva acestor cote obligatorii, iar Finlanda s-a abţinut. Chiar şi în aceaste condiţii, Uniunea Europeană a aprobat atunci planul de relocare a 120.000 de refugiaţi.

România este singurul stat dintre cele menţionate care nu a mai contestat din septembrie aceste cote, exprimându-şi doar nemulţumirea că decizia cotelor obligatorii s-a luat prin votul majorităţii calificate şi nu prin consens.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în septembrie, că regretă decizia luată de Consiliul JAI prin care României i-au fost alocaţi în plus 2.400 de refugiaţi, dar a subliniat că problema refugiaţilor "poate fi gestionată uşor de România" şi că "poziţia noastră rămâne în continuare una de participare voluntară".

Tot atunci, guvernul condus de Victor Ponta, prin vocea vicepremierului Gabriel Oprea, a anunţat că şi-a manifestat disponibilitatea şi a decis preluarea prin relocare a unui număr de 1705 refugiaţi din Italia şi Grecia şi 80 refugiaţi din afara Uniunii Europene (în total 1785 refugiaţi).

Dar Ponta şi întregul lui Cabinet au plecat, fiind înlocuiţi cu tehnocraţii pro-europeni conduşi de Dacian Cioloş.

Aşa că, peste subiectul refugiaţilor, s-a aşternut tăcerea, autorităţile aprobând, fără prea multă opoziţie, ca România să primească, în total, 6.205 refugiaţi în următorii doi ani. "Dacă-i ordin, cu plăcere!", par să spună autorităţile noastre pro-europene.

Între timp, Slovacia şi Cehia au contestat la Curtea Europeană de Justiţie cotele de refugiaţi impuse de Uniunea Europeană, iar premierul ungar Viktor Orban a anunţat că maghiarii vor fi întrebaţi în cadrul unui referendum dacă îşi doresc refugiaţi în ţara lor.

Viktor Orban a spus: "Pe baza drepturilor stipulate în articolul 8, aliniatul 1 din Constituţia Ungariei, guvernul iniţiază un referendum naţional cu următoarea întrebare: «Sunteţi de acord ca Uniunea Europeană să impună, chiar şi fără acordul Parlamentului, ca Ungaria să accepte primirea obligatorie a unor persoane de altă cetăţenie?» Noi, ungurii - şi sunt convins că şi guvernul este de aceeaşi părere - credem că introducerea cotelor obligatorii pentru refugiaţi, fără sprijinul populaţiei, reprezintă un abuz de putere".

Teodor Meleşcanu, ALDE: "Fenomenul migraţionist ar putea atinge cote mai mari decât în 2015"

Teodor Meleşcanu a prezentat, pentru ziarul BURSA, punctul de vedere al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) asupra sosirii refugiaţilor în ţara noastră. Domnia sa a afirmat că, în contextul conflictelor din Orient, mai ales în Siria, fenomenul migraţionist ar putea continua, şi anul acesta, la cote chiar mai mari decât în 2015. "La nivelul UE, s-a încercat găsirea unor soluţii, care în esenţă se referă la primirea de cote obligatorii pentru toate statele europene. Această abordare a condus la situaţia în care mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv România, s-au opus deciziei de a impune cote obligatorii", a precizat Teodor Meleşcanu.

Acesta a mai afirmat că România ar trebui să confirme foarte clar poziţia de respingere a cotelor obligatorii şi să afirme, totodată, că este solidară cu celelalte state europene.

Din punctul de vedere al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, toţi candidaţii care doresc să intre în ţară trebuie să dispună de un dosar, alcătuit de autorităţile din ţările de refugiu, în primul rând din Grecia şi Italia. Autorităţile care sunt primele confruntate cu refugiaţii trebuie să furnizeze date personale, informaţii asupra studiilor şi specializării, despre familiile solicitanţilor de azil etc., a mai precizat domnul Meleşcanu.

Acesta a subliniat importanţa adoptării, la nivelul executivului, a unor măsuri concrete, în legătură cu documentele de identitate ale imigranţilor, asigurarea medicală, şcolarizarea, condiţiile de acces pe piaţa muncii, respectarea drepturilor la alte servicii sociale şi accesul la serviciul religios. "Trebuie adoptate măsuri şi de ordin practic, nu numai poziţii de ordin politic", a încheiat oficialul ALDE.

Ionuţ Stroe, PNL: "Nu putem lipsi din soluţia unificată europeană"

Purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal (PNL), Ionuţ Stroe, a afirmat că gestionarea fluxului de refugiaţi are două componente: "Prima este, evident, legată de primirea şi responsabilitatea găzduirii acestora pe teritoriul României, iar cea de-a doua este o responsabilitate din punctul de vedere al comunicării publice". Oficialul a mai spus că trebuie să fim conştienţi de faptul că "ţara noastră este parte a unei soluţii europene unificate, soluţie legată de răspunsul şi de rezolvarea acestei crize a migranţilor".

În contextul în care criza "a pus la îndoială şi în dificultate solidaritatea Uniunii Europene", în opinia lui Ionuţ Stroe, România ar putea profita de ocazie să-şi reafirme principiile la care a aderat.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că România trebuie să dea dovadă de responsabilitate în gestionarea situaţiei , dar şi de cumpătare în explicarea acesteia.

"PNL aşteaptă rapoarte periodice din partea autorităţilor, în legătură cu situaţia fiecăruia dintre imigranţi, dar, mai ales, modul de acomodare şi de integrare a celor care intră pe teritoriul României", a mai afirmat Ionuţ Stroe.

Reprezentantul liberal a precizat că partidul său ar fi preferat soluţia cotelor voluntare, însă, "nu putem lipsi din soluţia unificată europeană".

Vlaston: "Mişcarea Populară este împotriva cotelor obligatorii de refugiaţi"

Mişcarea Populară este împotriva cotelor obligatorii de refugiaţi, ne-a declarat, ieri, profesorul Ştefan Vlaston, vicepreşedintele Mişcării Populare şi responsabil al partidului cu partea de comunicare. Domnia sa a adăugat: "România nu poate asimila un număr mare de migranţi pentru că nu poate să-i integreze şi pentru că nu are resursele financiare şi economice ale Germaniei. Migranţii sunt foarte greu de integrat dacă numărul acestora este foarte mare".

De altfel, în luna septembrie a anului trecut, actualul preşedinte al Mişcării Populare, Traian Băsescu, a declarat că România nu poate fi obligată să primească imigranţi, iar ideea că aceştia vor fi cazaţi doar doi ani pe teritoriul României este o minciună, deoarece ei nu vor mai pleca şi îşi vor aduce şi "numeroasele familii". Fostul şef al statului a lansat atunci critici foarte dure la adresa UE: "Răspunsul meu categoric este nu. Şi România ar trebui să refuze să primească migranţi pe teritoriul ei. Nu este jocul nostru, nu este problema noastră, nu noi suntem magnetul pentru aceşti oameni, pe de o parte. Pe de altă parte, dacă cineva crede că a primi un număr de câteva mii de cetăţeni care vin din Siria, din Libia, din nordul Africii, vă pot spune că nu este o simplă chestiune de cazare. În momentul în care i-ai acceptat pe teritoriul tău trebuie să le asiguri educaţie, învăţarea limbii române, sănătate, păstrarea culturii şi a obiceiurilor. (...) Iar chestiunea că vor fi cazaţi în România doar 2 ani trebuie să o uitaţi. Eu ştiu ce frumos e să mintă UE. Vor atrage familiile lor numeroase din ţările în care se află". Fostul şef al statului a mai susţinut că România ar fi avertizat statele UE în legătură cu consecinţele "distrugerii dictaturii din Libia" şi încercării de a exporta democraţia în ţările din Africa de Nord: "Vreau să ştiţi că România a avertizat când Europa s-a grăbit, sau unele ţări din UE s-au grăbit să dea lovituri aeriene în Libia. România a spus în forurile cele mai înalte: nu distrugeţi dictatura din Libia pentru că reversul va fi un haos, pentru că vom face un nou Irak acolo. Cei care şi-au asumat responsabilitatea de a transfera democraţie europeană în ţări ca Libia, Egipt, aceia trebuie să îşi asume acum efectele. Lecţia pe care o primeşte astăzi Europa este lecţia propriei ei nesăbuinţe".

Partidul România Unită vrea respingerea imigranţilor care vin din Orient în România

Deputatul Bogdan Diaconu, preşedintele Partidului România Unită, a făcut ieri o interpelare premierului Dacian Cioloş, prin care îi cere respingerea imigranţilor care vin din Orient în România.

În domument se precizează: "În România au început să vină imigranţii repartizaţi prin cote obligatorii în ciuda opoziţiei publice din România faţă de acest proces impus de la Bruxelles şi al cărui avocat oficial la nivelul UE este Cancelarul Germaniei Angela Merkel. În condiţiile în care populaţia României s-a exprimat în diverse feluri împotriva primirii de imigranţi din Orient, vă întreb, domnule prim-ministru, de ce Guvernul condus de dumeavoastră continuă acest proces?"

La iniţiativa Partidului România Unită Organizaţia Bumbeşti Jiu (judeţul Gorj), s-au adunat 1907 semnături de la locuitorii oraşului, prin care aceştia cer retragerea Centrului Bumbeşti Jiu de pe lista Centrelor Regionale de Cazare şi Proceduri pentru solicitanţii de Azil destinate imigranţilor şi nesusţinerea introducerii acestui centru pe lista Centrelor de Permanenţă destinate imigranţilor veniţi în România.

Interpelarea mai arată: "Situaţii similare de protest există în toate localităţile menite a adăposti imigranţi în centre de cazare, chiar dacă nu toate comunităţile au adunat semnături în acest sens. Pe data de 3 martie, la Galaţi, mai mulţi membri ai Partidului România Unită au protestat în centrul oraşului împotriva venirii imigranţilor în Galaţi. Locuitorii din Ardud, Satu Mare, au protestat şi ei împotriva cazării imigranţilor pe raza localităţii. Iar protestele de acest fel se vor înmulţi şi vor creşte în intensitate. În acest condiţii, aveţi obligaţia să oferiţi un răspuns public românilor cu privire la încăpăţânarea Guvernului de a continua procedurile de primire a imigranţilor în ciuda dorinţei manifeste a românilor ca acest lucru să nu se întâmple!"

Bogdan Diaconu susţine că situaţia venirii imigranţilor din Orient în România este mult mai gravă decât lasă autorităţile să se vadă, iar protestele cetăţenilor în această privinţă nu se vor lăsa aşteptate: "În condiţiile în care alocaţiile pentru copii în România sunt de 84 de lei, suma de peste 100 de euro pe lună pentru întreţinerea unui imigrant reprezintă un afront la adresa familiilor din România care fac cu greu faţă costurilor de creştere a copiilor, precum şi un total dispreţ la adresa pensionarilor care se zbat să supravieţuiască cu pensii de mizerie".

Grupul este compus din zece tineri şi o familie formată din părinţi şi copii minori, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), remis redacţiei. Refugiaţii au vârste cuprinse între 7 luni şi 50 de ani, precizează sursa citată.

Potrivit comunicatului, activitatea de relocare s-a derulat pe parcursul mai multor luni, perioadă în care autorităţile elene, în baza scrisorilor de intenţie transmise de Inspectoratul General pentru Imigrări, au identificat persoanele aflate în nevoie de protecţie internaţională şi au înaintat propunerile părţii române.

CRCPSA va procesa cererile solicitanţilor de azil şi va oferi refugiaţilor asistenţă medicală, juridică, psihologică şi materială.

Portalul stirileprotv.ro precizează că refugiaţii au dreptul să primească, lunar, produse pentru igiena personală şi 16 lei pe zi, pentru hrană şi îmbrăcăminte. Conform aceleiaşi surse, migranţii pot pleca din centrul de cazare oricând doresc, cu condiţia să nu părăsească localitatea.

În comunicatul IGI, se mai arată că, pe lângă asistenţa din partea executivului din România, "prin proiectele cu finanţare europeană derulate de către organizaţiile neguvernamentale, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul azilului şi integrării, vor beneficia de asistenţă specifică, în funcţie de nevoile identificate".

Ca urmare a deciziilor de la nivelul Uniunii Europene, România ar urma să găzduiască aproximativ 2000 de migranţi, anul acesta.

Argumentele punctuale ale locuitorilor din Bumbeşti Jiu împotriva Centrului Regional de Cazare de pe raza localităţii lor, prezentate în interpelarea lui Bogdan Diaconu :

"1.U.M. Sadu este o unitate funcţională care produce muniţie, situată la o distanţă de aproximativ un kilometru de Centrul de Cazare şi Proceduri Bumbeşti Jiu, destinat migranţilor

1.1 Conform datelor de pe site-ul Prefecturii Gorj, document nesecret, în cadrul U.M. Sadu se găsesc substanţe chimice periculoase folosite în procesul de producţie, U.M. Sadu intrând sub incidenţa HGR nr. 804 din 25.07.2007 privind "controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase". Acest obiectiv prezintă risc mare de explozie şi incendiu datorită cantităţilor de substanţe periculoase vehiculate în procesul de producţie care ar putea avea efect asupra populaţiei din afara amplasamentelor în cazul formării "norului toxic" condus de vânt pe o anumită distanţă necontrolabilă.

2.Distanţa dintre Curtea Centrului pentru Imigranţi şi Curtea Şcolii Generale (clasele 1-8) este e doar 15 metri

3.Distanţa dintre curtea Colegiului Mihai Viteazu (clasele 9-12) şi Curtea Centrului pentru Imigranţi este de zero metri, ele fiind gard în gard, Colegiul fiind amplasat la o diferenţă de nivel de aprox 10-15 metri faţă de amplasarea Centrului pentru Imigranţi. Imigranţii vor putea privi relaxaţi direct la baza sportivă a liceului, în camerele de internat dedicate elevilor sau în sălile de curs când elevele se schimbă pentru ora de sport. Vă asigurăm cu exactitate că se vede perfect din acele clădiri ale centrului pentru imigranţi direct în sălile de curs/internat ale liceului deoarece o parte din noi am terminat liceul în Sadu.

4.Căminul pentru copii, creşa, grădiniţa, toate sunt amplasate la aproximativ 500 de metri de Centrul pentru refugiaţi.

5.Clubul Elevilor - situat la aproximativ 150 de metri de Centrul pentru Imigranţi.

6.Casa Vanelor Bumbeşti Jiu - staţia de epurare şi alimentare cu apă potabilă a oraşului Bumbeşti Jiu, lacul de acumulare artificial pentru apă potabilă al oraşului - la o distanţă de 500-1000 de metri de U.M. Sadu

7. Fabrica de exploatare şi prelucrare a lemnului şi depozitul aferent din Bumbeşti Jiu, situate la o distanţă de aprox. 2-3 km

8.Depozitul de muniţie de la Curtişoara siutat la aprox. 5 km de Centrul pentru Imigranţi

9.Depozitul de explozibil de la Cariera de Piatră - Porceni situat la 2-2,5 km de centrul destinat imigranţilor

10.Depozitul de explozibil de la Cariera de Piatră - Meri, situat la 2,5-3 km de centrul destinat imigranţilor

11.Bazinul hidrografic al râului Jiu, pe sectorul de defileu cuprins între localităţile Livezeni (confluenţa Jiului de Est cu cel de Vest) şi Bumbeşti Jiu

12. Unul din cele mai importante drumuri de legătură dintre Oltenia şi Transilvania - trecătoarea Lainici, începe la nord de oraşul Bumbeşti Jiu şi se termină la sud, cu o lungime de 29 de km şi este străbătută de DN 66. Şi calea ferată simplă electrificată - una dintre cele mai spectaculoase căi ferate, cu cele mai multe tunele din România, Bumbeşti-Livezeni-Petroşani, singura legătură între Gorj şi Hunedoara.

13. La nivelul judeţului Gorj se găsesc depozite şi rezervoare cu capacităţi de stocare a substanţelor periculoase la 10 operatori economici sursă de risc clasificaţi conform HG 804/2007

14. Exploatări petroliere în perimetrele: Hurezeni, Ţicleni, Licurici, Bustuchin, Logreşti, Stejari, Căpreni, Stoina, Cruşet, Bălteni, Vladimir, Bărbăteşti, Turburea (extracţia petrolului şi gazelor naturale)

15. 129 de morţi în atentatul terorist de la Paris

16.Două capitale europene închise din cauza atentatelor: Paris, Bruxelles, plus capitala Landului Bavaria, Munchen

17.Atentatul din Turcia (octombrie 2015), soldat cu 103 morţi şi 250 de răniţi, la Ankara

18. 10 morţi şi 22 de persoane rănite într-un atentat cu maşină capcană în sud-estul Turciei

19.Incidentul din Germania când peste 1000 de imigranţi au fugărit şi violat sute de femei, peste 600 dintre ele depunând plângere la începutul anului 2016

20. Alte zeci de incidente similare din Germania, făcute publice

21. Zeci de fete violate de refugiaţi în Finlanda

22. Nenumărate atentate în toată lumea".

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. Daca cei 6-10,000 de azilianti vor fi integrati social, locuri de munca, respect fata de lege, rolul lor va fi categoric benefic pentru societatea romaneasca.

    1. Daca nu, atunci nu.

      Si nu.

      Deci, nu. 

    Noi de ce nu facem referendum ca ungurii?!?

    Apropo,

    Bursa n-ar putea face un sondaj printre cititori cu privire la primirea migrantilor? 

    1. Voi supune votului conducerii ideea.

      Multumesc! 

      Am supus-o.

      Ideea a fost acceptata.

      Probabil ca-i dam drumul astazi, pe la prinz ( nu stiu sigur). 

      Perfect

      Sondajul a fost deja lansat.

      Puteti vota. 

      Am votat, ideea de la 2 nu imi apartine.

      avem de-a face cu un caz de incalcare flagranta a Constitutiei Romaniei care la ARTICOLUL 3 - Teritoriul, prevede conform paragrafului (4) : Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.

      Daca "unde-i lege nu-I tocmeala, daca Romania este stat de drept, decidentii care au agreat acceptarea unei cote parti (populatii in sine!) din emigrantii in discutie sunt eminamente "penali" si trebuie deferiti justitiei, chit ca sunt presedintele sau prim-ministrul Romaniei! Sondajul este un inainte nenecesar. Este absurd sa pui in discutie daca cineva ar putea fi de acord cu " incalcarea constitutiei?" Solutia referendumului este si ea neavenita (nu supui la referendum incalcarea cu buna stiinta a unui articol din Constitutie!). 

    Deputatul Diaconu a listat 22 de puncte care îi demonstrează prostia incalificabilă.

    1. Deputatul Diaconu incearca sa-i ia locul lui Vadim si e in campanie electorala.

      Daar tu ce parere ai?

      Esti de acord cu primirea neconditionata a migrantilor? 

      Nu există primire necondiționată. Ea este condiționată de respectarea unor reguli mai stricte decât cetățenii români. Le restricționăm libertatea de mișcare, ba chiar și pe cea de anonimitate, de comunicare. Nu sunt leproși ca să invoci hazardul biochimic.

    noi romanii suntem buni numai sa executam ordine,pe noi nu ne asculta nimeni....deh,clasa politica.Presuri......Ba,incal cati Constitutia si o incalcati cu buna stiinta.....deh, daca e ordin de la Bruxeles il executam cu placere....

    De ce nu ii tin la Bucuresti ca aco parca le construiesc o biserica si daca sunt recalcitranti ca la Ankara, Koln e mai facil drumul spre doamna Merkel.

    Daca sunt maghiar :)))

    Daca acuma sunt peste 40% oameni saraci in Romania,pana unde se doreste sa ajungem?Politicienii au disrus tara,indiferent de partid.Multi au trait mai bine inainte.Politicieni se gandesc numai la ei(vezi pensii speciale,salarii nesimtite etc.)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb