Deutsche Telekom analizează preluarea Sprint Nextel

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 mai 2008

Grupul german Deutsche Telekom AG, cel mai mare grup european de telecomunicaţii, analizează posibilitatea preluării Sprint Nextel, al treilea operator de telefonie mobilă din SUA, informează un articol apărut sâmbătă în revis­ta germană "Der Spiegel", transmite Rompres. Managerii de la Deutsche Telekom analizează diferite opţiuni inclusiv o preluare sau o fuziune, susţine "Der Spiegel" precizând că deocamdată nu a fost luată nicio decizie. Un purtător de cuvânt de la Deutsche Telekom a refuzat să comenteze aceste informaţii. În luna martie un raport elaborat de analiştii de la banca americană de investiţii Merrill Lynch a dat naştere la speculaţii potrivit cărora Deutsche Telekom ar putea lua în considerare preluarea Sprint Nextel, al treilea operator de telefonie mobilă din SUA, în condiţiile în care T-Mobile USA, divizia de telefonie mobilă a Deutsche Telekom, este al patrulea operator de telefonie mobilă din SUA. Analiştii de la Merrill Lynch au apreciat că Deutsche Telekom este un potenţial cumpărător deoarece această tranzacţie îi va permite să-şi tripleze numărul de utilizatori şi va face din T-Mobile USA liderul pieţei de telefonie mobilă din SUA. În plus, raportul Merrill Lynch sublinia atractivitatea tranzacţiei ţinând cont de valoarea scăzută a acţiunilor Sprint Nextel precum şi de valoarea ridicată a monedei euro în raport cu dolarul american. Cu toate acestea, analiştii susţin că preluarea Sprint Nextel ar putea să se dovedească o operaţiune dificilă deoarece are două reţele diferite de infrastructura GSM utilizată de T-Mobile iar noua sa reţea UMTS ar urma să fie lansată la mijlocul acestui an. În plus, există semne de întrebare dacă guvernul german, care deţine în continuare aproximativ o treime din acţiunile fostului monopol de telecomunicaţii, ar fi de acord ca Deutsche Telekom să devină practic o companie americană. În luna septembrie Deutsche Telekom a preluat SunCom Wireless pentru 1,6 miliarde dolari în numerar iar în anul 2000 a preluat operatorul american de telefonie mobilă VoiceStream pentru 35 miliarde dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb