Dezbatere privind îmbunătăţirea cadrului legal pentru prevenirea consumului de droguri şi a dependenţelor

M.P.
Miscellanea / 10 februarie

Dezbatere privind îmbunătăţirea cadrului legal pentru prevenirea consumului de droguri şi a dependenţelor

O reuniune de lucru pe tema îmbunătăţirii legislaţiei în domeniul prevenirii consumului de droguri şi a adicţiilor, precum şi a operaţionalizării Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor a avut loc, luni, la Palatul Victoria, sub coordonarea şefului Cancelariei prim-ministrului, Radu Oprea, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, participanţii la întâlnirea de lucru au analizat modul în care poate fi eficientizată finanţarea programelor de prevenire a consumului de droguri şi pentru tratarea adicţiilor.

"Problematica consumului de droguri şi a adicţiilor este un obiectiv guvernamental, din perspectiva prevenirii şi asistenţei integrate a persoanelor consumatoare de droguri, în special a minorilor aflaţi la risc de consum sau consumatori. Acesta este scopul modificărilor legislative şi al coordonării acestui fenomen. Rolul Cancelariei Prim-Ministrului este să se asigure că operaţionalizarea noii infrastructuri instituţionale se va face într-un ritm accelerat, asimilat de către toate instituţiile statului, iar persoanele care au nevoie de sprijin să îl primească pentru a se trata de această dependenţă", a afirmat şeful Cancelariei prim-ministrului.

În cadrul reuniunii s-a discutat despre modul în care specialiştii vor continua să informeze şi să trateze persoanele care au nevoie de sprijin, potrivit noii organizări instituţionale.

"Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor, instituţie ce urmează să fie operaţionalizată, va colabora cu celelalte instituţii centrale şi ale administraţiei publice locale pentru o mai eficientă coordonare a politicilor, strategiilor de intervenţie, dar şi o mai bună prevenire în ceea ce priveşte consumul de substanţe interzise. Medicii, psihologii şi asistenţii sociali din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog (structuri care vor fi preluate de noile centre de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor) au informat beneficiarii cu privire la modificările legislative începând din luna decembrie 2024, odată cu adoptarea OUG nr. 147. Totodată, li s-a adus la cunoştinţă că pot beneficia în continuare de tratament substitutiv la sediile centrelor ANA unde se derulează programele de asistenţă integrată a adicţiilor, urmând ca datele de contact ale noilor centre să le fie comunicate".

La întâlnirea de lucru de la Palatul Victoria au mai participat secretarul de stat din MAI, Bogdan Despescu, şi reprezentanţi ai MAI, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Adriana Pistol, şi consilierul onorific al ministrului Sănătăţii, Gabriel Diaconu, consilierul de stat în Cancelaria prim-ministrului, Alina Cimpoieru, reprezentanţi ai Ministerelor Finanţelor, Justiţiei, ai SGG şi DIICOT, mai menţionează Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb