DEZBATEREA BURSA - VIITORUL BURSIER AL SIF-URILOR ŞI FP / GREG KONIECZNY, FONDUL PROPRIETATEA: "Primele trei lucruri necesare pieţei: IPO, IPO, IPO"

ALINA TOMA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 iunie 2015

"Primele trei lucruri necesare pieţei: IPO, IPO, IPO"

"IPO (ofertă publică iniţială), IPO, IPO!", a răspuns ieri Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea (FP), întrebat care sunt cele mai importante trei lucruri pe care le aşteaptă de la piaţa noastră de capital care duce lipsă de lichiditate.

Domnia sa a explicat că piaţa noastră de capital are nevoie de un proces de reformă, prin care să atragă mult mai multe IPO-uri de la companiile private şi de stat, prin care societăţile să implementeze în totalitate regulile de guvernanţă corporativă, dar şi prin care să reducă semnificativ birocraţia şi costurile.

Managerul FP consideră: "Nu este uşor să atragi marii investitori instituţionali pe Bursa de la Bucureşti. Un prim pas însă a fost făcut de FP. Listarea FP la BVB a atras o parte din aceşti investitori, care apoi au participat şi la IPO-urile de pe bursa bucureşteană. Odată cu listarea FP la Londra, am atras mai mulţi instituţionali, care cu siguranţă se vor uita acum şi la oferta BVB. Pot spune că FP a făcut 80% din munca pentru sporirea lichidităţii BVB, iar bursa trebuie să facă acum restul de 20% pentru a atrage mai mulţi investitori".

Referitor la vehiculata lege care va guverna SIF-urile şi FP domnia sa nu a spus foarte multe, dar a ţinut să precizeze că şi Fondul a avut restricţii de deţinere, care, însă, au fost eliminate, lucru pe care îl consideră binevenit. Greg Konieczny a pledat pentru reducerea numărului de reglementări pentru emitenţi.

Managerul FP apreciază că statul trebuie în continuare să listeze companiile pe care le controlează şi a menţionat că Hidroelectrica este foarte aşteptată pe piaţă. "Sperăm ca justiţia să dea termene mai rapide şi să se încheie insolvenţa pentru ca societatea să fie listată", a menţionat Greg Konieczny, adăugând că, pentru acest an, nu se aşteaptă la listări de companii de stat şi că, în mod normal, pregătirea unui IPO este de 12 luni.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce mare smecherie ai realizat mai Greg cu listarea la Londra, ca nu puteai sa dormi de grija listarii duale? Si cu se dezvolta piata de capital daca vin in piata investitori institutionali? Creste lichiditatea, cresc volumele zilnice? Dupa parerea mea esti un mare tampit venit in Romanica la capatuiala!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb