Dezbateri privind redeschiderea marilor centre comerciale

A.D.
Comunicate de presă / 2 iunie 2020

Dezbateri privind redeschiderea marilor centre comerciale

Au avut loc discuţii despre redeschiderea mall-urilor între reprezentanţii marilor centre comercialea, ai retailerilor din domeniul nealimentar şi preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, împreună cu secretarul de stat Liviu Rogojinaru, anunţă un comunicat de presă primit din partea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat.

Proprietarii de malluri şi patronatele din retailul nealimentar au sugerat propuneri pentru calendarul redeschiderii centrelor comerciale, în condiţii de siguranţă sanitară pentru angajaţi şi clienţi.

Discuţiile au fost centrate pe modificare comportamentului cumpărătorilor şi al modelelor de business. De asemenea, s-au discutat pericolele redirecţionării acestora dinspre offline către online, precum şi necesitatea dezvoltării unui model de restructurare a ecosistemului mallurilor.

Secretarul de stat Liviu Rogojinaru a cerut propuneri din partea celor prezenţi, pentru revenirea la normal a activităţii economice. Oficialul a prezentat, în context, câteva idei referitoare la programele de suport guvernamental pentru IMM-urile din domeniile afectate de criză - retail, HoReCa etc., precizând că vor exista programe similare şi pentru companiile mari.

Liviu Rogojinaru a precizat :"Programele se adresează tuturor industriilor afectate, iar accesarea lor va fi digitală. Deschiderea autorităţilor publice pentru dialog este totală. De altfel, la nivelul MEEMA, am creat un grup consultativ din care fac parte reprezentanţi ai mediului de afaceri, mediului bancar, mediului universitar, cu care păstrăm un contact permanent, pentru a avea un feedback real şi imediat din partea tuturor operatorilor economici din piaţă."

Participanţii au solicitat sprijinul autorităţilor pentru reglementarea situaţiei existente între proprietarii centrelor comerciale şi chiriaşii retaileri cu privire la chiria spaţiilor în perioada suspendării activităţii şi în cea imediat următoare reluării acesteia.De asemenea, o deosebită atenţie s-a acordat predictibilităţii şi a coerenţei măsurilor guvernamentale de repornire a economiei .

La discuţii au participat reprezentanţi ai Organizaţei Patronale a Retailerilor din România (RORETAIL), Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Federaţiei Patronale a Reţelelor de Comerţ, reprezentaţi ai industriei de beauty, consultanţi, încheie comunicatul.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Discuția ar trebui sa fie de natura etica, daca aceste magazine colective ar trebui sa fie locuri de divertisment (de tocat bani) sau ar trebui să rămână simple magazine cu caracter utilitar, practic.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb